Numa’ ce scãpai de SuperBlog acu’ vreo lună. Am ieşit întreagă din el (mă rog, mai degrabă la fel cum am intrat), pe uşa din față. Am fost şi la Gala care a avut loc la Braşov. O fo’ frumos rău! Am mânca-vorbi-dansat, am făcut poze, am plecat acas’. Adevărat, am plecat acas’ cam cu mâna-n c…  (am câştigat doar două vouchere pe care le-am dat altcuiva fără nicio urmă de regret) dar, oriunde mi-ar fi fost mâna când s-a terminat competiția, ştiu sigur că am ieşit pe uşă, în picioare. Ş-am zis că mai scriu şi la anu’, ca cum ar veni anu’ ăsta, prin martie, când începe ediția aia mai de primăvară.
Când mă bucuram io mai tare că fuse şi se duse, zbang! altă probă, care cică se numeşte provocare. I-adevărat, mi-a provocat ceva: un val de înjurături. Ai dreaq, ãştia nu se gândesc că io vreau da’ nu pot, că am cu ce da’ n-am când ş-alte de-alea! Cică să zîc cu ce impresii am rămas, ce mi-o plăcut, ce mi-o displăcut şî cum aş îmbunătăți io Superblogul. Io? Mă, voi nu sunteț ‘ sănătoşi la cap? Au trecut vreo… multe zile de când s-o terminat, di undi dracu’ sî mai țin minte ce mi-a plăcut? Mi-a plăcut partida de sex de aseară, cafeaua de dimineață! Mai departe de-atât nu-mi aduc aminte! Na, acuma haida că mă chinui oleacă şî vă zic!

Cu ce impresie am rămas după Superblog?

Am rămas cu impresia că eu am fost singurul meu cititor cât timp a durat SuperBlog 2017 (era un aşa aer curat pe blogul meu că mă apuca somnul numai când citeam două rânduri dintr-un articol de-ăla scris fix pe temă). Ş-am mai rãmas şi cu impresia că io trebuia să câştig da’ n-au avut timp juriile să adoarmă pe lălăiala mea, au dat toate notele mari la alții. Ai naibii ăştia (“alții”) nuş’ cum au făcut şi ce-au mâncat de-au nimerit corazonu’ juraților, că io am încercat în toate felurile şi n-am reuşit nici cu Gheorghe, nici cu Aricica, nici cu leşinături de articole cu love. Nu mi-a ieşit şi pace! Da’ impresia mea clară e că am câştigat ceva: nişte nervi în plus pe care mi i-o calmat cu multă rābdare consortu’, nişte conversații savuroase pe grupul Superblog de pe Facebook şi impresia şi mai clară că n-o să stau în banca mea pânã ce nu vor decide toate juriile la un loc să mă lase să câştig şi io ceva ca să nu mai am voie să particip (acilea mi-ar fi folositoare patru sute trij’doo de ture de mânăstire, asezonate cu 1200 de genoflexiuni şi pupături la moaştele tuturor sfinților nenăscuți încă). A, ş-am mai rămas cu impresia că m-a tras curentul în tren, da’ asta n-are legătură cu Superblog 2017.

Ce mi-a plăcut la Superblog?

Gala! N-am scris despre ea da’ a fost perfectă! Deşi la proba gazdei, Hotel Royal din Poiana Braşov, m-am stricat de râs documentându-mã ş-am luat dup-aia o notã de tot râsul, băi nene, a meritat drumul Madrid-Braşov, nervii din timpul competiției,  stresul deadline-urilor şi frustrarea venită din neputința de a strânge de gât juriile insensibile la talentul meu scriitoricesc. Şi mi-au mai plăcut şi concurenții noi, ăi’ de nu ştiau cu ce se mănâncă Superblogul, ca să nu mai zic de veteranii care scriau aşa de bine că-mi venea să-mi bag propriile creații în c…utie. Şi mi-a mai plăcut Claudia. Fată faină, da’ de câteva ori mi-a venit s-o dau cu capu’ de-o uşă, mai ales în diminețile în care anunța deadline la nuş’ ce probă şi io n-aveam niciun cuvințel scris. Am iertat-o, uşa era la Madrid şi capu’ ei în România. Cam asta mi-a plăcut.

Ce mi-a displăcut la Superblog?

Juriile care mi-au răspuns în doi peri la contestații. Şi juriile care habar n-au ce-i aia coerență dar o pretind de la alții. Juriile care nu-s în stare să vorbească la un microfon 3 minute şi să şi zică ceva. Şi juriile cărora gramatica nu le e prietenă (văd greşeli unde nu-s ori trec cu vederea greşeli impardonabile). Şi juriile.  Şi notele mari date unor articole slabe. Şi temele care devin elastice fix după ce eu m-am străduit să le respect. Şi baremurile neclare care lasă loc de-ntors juriilor. Şi impactu’ lu Peşte cerut de unii dintre sponsori. Şi jumătate dintre articolele scrise de mine. Şi cealaltă jumătate de articole scrise de mine.

Cum aş îmbunătăți competiția Superblog?

I-aş pune oleacă de cimbru, trei cepe şi-o buca’ de caşcaval. Acu’ pe bune, cui îi trebuie o competiție perfectă? Cum ar fi Superblogul fără nervi, stres, jurii tâmpite, bloggeri nedreptățiți, probe concepute anapoda? Cum ar fi dacă la Superblog s-ar scrie doar articole perfecte din punct de vedere gramatical şi numai capodopere literare despre produse de top şi servicii impecabile oferite de sponsorii concursului?  Eu una m-aş plictisi teribil! Aş ațipi la prima probă, la a doua aş sforăi de-a dreptul. La a treia mi-aş băga picioarele-n el de concurs şi m-aş apuca de scris pe platforma lu’ Blogatu. Sau mi-aş face chiar eu o platformă proprie, unde să pot fute nervii blogărilor, să-mi bag şi să-mi scot în şi din mama sponsorilor diverse, unde să pot măcelări gramatica şi pune la bătaie creativitatea mea şchioapă, pe alocuri paralizată de iminența deadline-ului.
Cum aş îmbunătăți Superblogul, totuşi?
Aş tria mai bine sponsorii şi le-aş impune să accepte un jurii independente, care ştiu cum şi cu ce se mănâncă scrisul. Aş mări premiile şi le-aş înmulți, pentru a aduce în joc mai mulți bloggeri. Aş garanta ceva premii celor care scriu la toate probele pentru a diminua abandonul.
Şi totuşi… poate că n-aş face toate astea! Pe bune, cui îi trebuie o competiție perfectă? Mie nu, pentru că n-aş câştiga-o niciodată 😁

superblog