– Și, unde mergi anul ăsta?
– A, într-o excursie în Japonia.
– Seriooos? Oh, ce norocoasă ești! Eu visez de ani să pot merge. Nu cred că voi ajunge însă mai departe de Balcic.
Tonul ei plin de regret mi-a tăiat imediat elanul de a-i povesti despre cât de încântată eram de circuit.
– Ce naiba să caut în Japonia? Să cumpăr cireșe? Sau să mă holbez la cum îmi face japonezu’ o ceșcuță de ceai în patru’j de minute? Ori mă vrei pierdută prin Tokio? Glumeam, nu mă duc nicăieri, stau să-mi zugrăvesc apartamentul.
– Chiar nu te duci? Am văzut un documentar de curând. E superbă. Știi că au un festival de glicină și azalee? Și Tokio… Doamne, câte-s de văzut!
„… câte-s de văzut”. Asta a fost și problema mea când m-am hotărât să merg în excursie în Japonia: prea multe locurile pe care doream să le văd, prea puțin timpul pe care-l aveam la dispoziție – 14 zile. Poate vouă vi se par suficiente, dar când pleci pe cont propriu nu e așa simplu. Scuzați-mi japoneza, dar, la cât de avansată e tehnologia la ei, două zile din alea paișpe le-aș pierde încercând să mă dumiresc cum se aprinde lumina la baia hotelului și alte două ca să trag apa. Nici nu-mi începusem bine plănuirea itinerariului și aveam deja îndoieli în privința capacității mele de a mă orienta într-un spațiu diferit de tot ce văzusem până acum. Și cum m-aș putea orienta, când cea mai mare barieră, limba, mi-ar fi pus piedică la primul pas făcut pe tărâm nipon?
Eram aproape pe picior de a renunța la excursia în Japonia dar, la două ore distanță de intenția de abandon, aveam biletele către Țara Soarelui Răsare.
În Japonia cu Exact Travel Club
Am ajuns la ei dintr-o întâmplare. Mă rog, nu chiar: căutam un ghid japonez-român și Google, amabil ca de obicei, m-a trimis acolo unde voiam, de fapt, să ajung: spre un circuit în Japonia cu ghid vorbitor de japoneză. Acu’, ce să zic, n-am strigat „evrica!” în niponă că nu știam, da’ am intrat pe site-ul celor de la Exact Travel ș-am aflat că ghidul lor știe. La ce bun să mă mai complic, să caut altceva? Aveau soluția la două dintre barierele care stăteau de-a curmezisul pe drumul meu spre Japonia: limba japoneză și abilitatea de a suplini certa mea dezorientare în spațiul dintre doi cireși, un samurai ș-un templu budist.
Ce m-a speriat un pic a fost programul alert al celor 14 zile de circuit în Japonia, știți, eu am probleme cu somnul, dacă nu dorm suficient nici măcar o excursie în Paradis nu mă poate scoate din starea de nervi aferentă somnului insuficient. Degeaba-mi arăți Parcul Nara dacă mie-mi vine să te strâng de beregată și să te tărăsc ca să te-ngrop la poalele templului Byodo-In, cel construit în 998; arhitectura budistă îmi place, i-adevărat, dar dacă nu-s suficient de odihnită și relaxată psihic poți să faci cele 1200 de căprioare să cânte în cor „Aleluia”, tot o să te fac să vrei un hara-kiri, să te lași de călătorii și să te-apuci de croșetat floricele de cireș. Mica mea sperietură s-a spulberat când am aflat că circuitul se poate personaliza. Iată, deci, al doilea motiv (primul fusese faptul că au ghid vorbitor de limbă japoneză). Curioși să-l știți pe-al treilea?
Răsăritul de soare văzut din vârful Muntelui Fuji
Nu mi-aș ierta pierderea răsăritului. Și nici urcatul pe Fuji. Aș ocoli, poate, pădurea Aokigahara. Și totuși, dacă acesta ar fi absolut necesar, aș trece și prin ea, atât de tare îmi doresc să văd un răsărit, în Țara Soarelui Răsare, de pe Fuji. Iar când cei de la agenția Exact mi-au spus că se poate aranja nu un urcat-coborât în stil „bullet climbers”, ci o escaladare pe îndelete, cu noapte petrecută la cabană, cu pauze – dacă e vacanță, vacanță să fie, nu alergat de la poale la vârf și ‘napoi. Așa m-au câștigat drept client. Le voi fi, timp de 14 zile, pacoste pe cap. Ei nu știu, dar la fel de mult pe cât îmi place să dorm, îmi place să intreb: când, cum, cine, de ce. Vreau să aflu despre Japonia tot, să văd cât mai mult, dar nu (și) să mă întorc din vacanță și să trebuiască să-mi iau un concediu ca să mă odihnesc.
Evident, voi face tone de fotografii. Și la muzeul de artă Otani, și la Muzeul Științei dar și pe bulevardul modei, Omotesando. Poate chiar și la Akihabara, cel mai mare aglomerat de magazine electronice din lume. Pentru că, vedeți voi, Japonia nu ănseamnă doar flori de cireș. Japonia este cultură, artă, stil de viață și flori de cireș!
Gata, nu vă spun mai multe că dup-aia vreți să vă iau cu mine. Dar, stați liniștiți, vă arăt poze la întoarcere. Până atunci, uita-ți-vă la astea:
Articol scris pentru proba cu numărul 15 din competiția Superblog 2018