Nr. 51 Interviu cu Dana Afrasinei

La numărul 51, Dana Afrasinei. Scrie din 2015 pe T’s Secrets.  Scrie despre diete, viață sănătoasă și diete.  Ce, am spus de două ori ”diete”? Am o scuză: am citit atâtea variante pe blogul ei încât, dacă mă întrebați cum mă cheamă, s-ar putea să vă răspund cam greu și numai după consultarea cărții de identitate. Până la urmă am reușit să vorbim un pic și despre blogging, bloguri, blogosferă și alte chestii cu b. Apropo, voi știți că există o dietă care se numește ”balerina”? Nu, nu te învață cum să stai pe poante, ci cum să slăbești. Nu c-aș avea nevoie, eu aștept dieta care să-mi  facă neuronul din dotare mai suplu și mai… sprinten, dar, până se va inventa, haideți să citiți ce are Dana de spus despre chestiile cu b și despre… diete. Iată interviul:

 

Io: Cine este Dana Afrăsinei?
Dana Afrasinei: In general sau T’s Secrets related? T’s Secrets related e autoarea blogului desi nu apare in prea multe locuri informatia asta (camera shy and all). In real life is serioasa si neprietenoasa ? Si consilier juridic. Moldoveanca by birth bucuresteanca by choice (asta scrie si in descrierea blogului). 30 something (something care devine tot mai mult tot mai repede). Pride sagetator. Cat lover. Vorbitoare de romgleza din comoditate (ma scapa de diacritice). Daca nu ma intrerupi cu urmatoarea intrebare nu mai tac ? Trăi-ț-ar familia, din tot ce-ai zîs am înțeles tot, mai puțin cine e Dana Afrăsinei. Să încerc cu Google translate?

Io: Stai oleac’! Cine-i Ts… ce zici tu acolo?
Dana Afrasinei: T e de fapt Tanutza care e de fapt Danutza care e de fapt Dana care e de fapt… Asa-mi spunea o prietena in liceu si asa mi-a ramas, iar combinatia cu „secrets” este desigur Victoria’s Secrets related. T e un fel de sora Victoriei, din Romania ? Pe bune? Nu mă minți, nu? Cine dreaq e Victoria și ce caută la ora asta în interviu? Măi T… S… Dana! Dacă nu-ți ziceam de la bun început că vreau interviu în limba română, te înțelegeam, jur! Mai facem o încercare?!

Io: Pe ce trebuie să apăs pentru limba română? Cum e omul Dana? Adică… cat lover și mai cum?
Dana Afrasinei: Sarcastica in majoritatea timpul (as fi scris most of the time dar vad ca nu ma lasi :D). Autoironica de cate ori am ocazia (dar numai eu am voie sa fac misto de mine). Dedicata atunci cand fac ce-mi place (in primele luni in care mi-am facut blog aproape ca nu mai dormeam). Nu mai stiu, good friend, big hearted person. Mwuahaha ?  Hai că începem să ne înțelegem, eu și cu Gogu traducătoru’! Mi-o zîs că ”big hearted person” înseamnă ”mare persoană inimă”. Dedicată, zici? Da’ ce ești, bre, vreo melodie? Offf… engleza meaaaa!!!! (aici nu zic de-alea care-ncep cu ”futu-i”!)

Io: Bre, eu te las, da’ engleza mi-am uitat-o la… las’ că-ți zic mai încolo. Deci… ești blogger. De ce?
Dana Afrasinei: Noah, nu ma consider blogger 100% Imi amintesc ca in primul an de „blogguit” (2015) aveam un prieten care asa ma tot prezenta „Dana, bloggerita” si tot timpul corectam asta. Mult timp am postat informatii obiective legate de slabit si un stil de viata sanatos, inca nu aveam curaj sa scriu subiectiv, iar bloggingul tocmai asta insemna, pareri si experiente personale transmise prin scris+imagini. Momentan cred ca sunt undeva la mijloc – asta insemand ca, uneori, am curaj si mai scriu si despre mine. A dispărut engleza! Doamne-ajută!  Au apărut ghilimelele! Ș-un +. Dac-o dăm în matematică am încurcat-o, îs mai varză ca la engleză. Sau o fi cruce?  I-o fi murit vreo imagine? O las mai încolo, când n-o mai fi la mijloc… . Cum, măh, la mijloc? Mijlocu’ cui?

Io: So… ești sau nu ești?
Dana Afrasinei: Pai depinde pe cine intrebi. Eu parerea mea ti-am spus-o. Daca intrebi in jur, posibil sa fiu ? M-am uitat în jur, nu părea nimeni întrebat. Îs doar io, întrebătoru’. Asta… comentatoru’.

Io: Cum/de ce ți-ai făcut blog?
Dana Afrasinei: Blogul meu s-a vrut a fi intial o colectie de diete – care sunt regulile de urmat pentru fiecare dieta si care a fost experienta mea cu ele. Ma gandeam ca fac asa un club al femeilor care au slabit sau care vor sa slabeasca si acolo sa facem schimb de idei, pareri si sa povestim experiente (desigur, sub anonimatul blogului). A durat cam 3 luni pana am trecut la „nivelul urmator”, cand, pentru ca m-am inscris intr-o competitie de blogging, a trebuit sa adaug categorii noi pe blog si sa scriu si despre alte subiecte decat dietele. Pana sa ma apuc de scris eu pe blogul meu nu prea interactionasem cu lumea asta. Singurele dati cand se intampla sa citesc blogul cuiva era daca mai dadeam accidental peste cate o postare pe Facebook. in rest, auzisem de Zoso, dar nu stiam exact ce face si nici n-am cautat prea multe informatii inainte de a ma decide sa incep. Ce mi-a placut cel mai mult si inca imi place este ca am invatat si am facut totul singura: de la ales tema si creat categorii pe blog, pana la trasferat pe domeniul propriu cand am si inceput sa citesc mai multe despre seo and co. Așea… deci blogul e un fel de bloc (că-i pe nivele), da-i periculos că poți să dai peste el, accidental, pe Facebook. Da, îs de acord cu tine, cele mai plăcute chestii sunt alea pe care ți le faci singur. Asta până vine altul și ți le face mai bine. Hu ză fac is ”seo and co”? Prieteni cu Zoso?

Io: Ai început pe subdomeniu? Ce te-a determinat să treci pe .com?
Dana Afrasinei: Am inceput pe wordpress.com si m-am tranferat pe .com dupa putin timp. Voiam neaparat sa am eu bloguletul meu frumos. Nu stiu sa-ti explic de ce, era prea lunga adresa aia de pe subdomeniu. N-a fost o decizie luata pentru ca incercam sa obtin ceva anume, la vremea respectiva suna mai frumos asa ? Din goarnă sau zurgălăi?  Dacă tu nu știi, eu nici atât!

Io: Îți amintești care a fost primul articol pe care l-ai publicat pe blog?
Dana Afrasinei: Ti-am spus ca initial postam doar diete si apoi le comentam. Asa ca prima postare a fost „Dieta de 13 zile” (spre surprinderea mea postarea asta mi-a adus vreo 3800 de unici intr-o singura zi luna trecuta). Uite linkul,  desi nu e prea mult de citit si cu siguranta nimic interesant ? #decât 3800? Neah, puțini! Într-o zi???? Ferască! Doamne-ajută, asta am vrut să zic!

Io: Ai reușit să creezi ”clubul” de care vorbeai?
Dana Afrasinei: Da. In primele luni de blogging aveam ore intregi in care scriam si raspundeam la comentarii. Primeam tot felul de sfaturi, povestile deveneau tot mai ample, am „cunoscut” asa destul de multe alte persoane cu blog, iar discutiile deja nu mai erau numai despre ce scriu eu. Eram tare bucuroasa cand vedeam ca ne adunam asa la mine pe blog si la ei pe blog, si abia asteptam sa ajung acasa de la serviciu sa vad ce s-a mai discutat in lipsa mea. Cred ca de pe vremea aia am postari cu 70+ de comentarii. Da, iar e cu matematici, vă adunați și dădea cu plus 70. Început bun!

Io: Ce s-a schimbat? Sau nu s-a schimbat nimic?
Dana Afrasinei: S-au schimbat multe. Tema, hostingul, abordarea, eu ? Cred ca mi-a luat un an si ceva pana sa „recunosc” online ca eu scriu acolo, mai ales ca am si o rubrica de „jurnal de slabit” in care povestesc destul de detaliat despre experientele mele de-a lungul timpului cu dietele, despre ce a mers, ce nu, cum a fost pt mine, etc. Intre timp am ajuns sa cunosc destul de multe persoane din zona asta si treptat am inceput sa invat mai multe despre ce inseamna online-ul si la ce ajuta (sau nu) el ? Eu de fapt întrebam ce s-a schimbat de nu mai ai postări cu  70+ la comentarii, dar nu-i bai, putem să sărim peste 🙂

Io: Cât de important este ca o femeie să nu aibă kilograme în plus față de standarde? Și pentru cine?
Dana Afrasinei: Standardele sunt subiective – asa ca important este sa te placi tu in primul rand, iar greutatea corporala este doar unul din aspectele pe care „le prezinti” celor din jur. O femeie, sau de fapt orice persoana, e definita de multe alte aspecte decat cel al kilogramelor afisate de un cantar, mai ales ca nici acolo lucrurile nu sunt atat de sticte (stim cu totii povestea despre cum poti arata slaba la 60 de kg daca ai masa musculara sau grasa la 55 kg daca n-ai). Am spus intotdeauna ca frumusetea e subiectiva (cliseul ala cu „frumusetea e in ochii privitorului” chiar se aplica), asa ca oricum ai face e posibil ca unele persoane sa te placa si altele nu. Si e ok sa fie asa, ca doar nu esti pizza sa te iubeasca toata lumea (old joke). No comment, deși mă mănâncă deștele. Rău! 

Io: Nu știu gluma ? Cum stai cu feedbackul? Vorbesc de zilele noastre
Dana Afrasinei: Cu traficul adica? Daca trecem peste prieteni, rude si colegi pe care-i oblig efectiv sa citeasca tot ce scriu si sa si retina (glumesc), traficul pe blog creste sau scade in functie de anotimp, zi din saptamana, ora din zi si alte cateva repere. Am postat undeva pe blog un articol despre care sunt orele optime de postat pe Facebook (daca vrei cat mai multe vizualizari, likeuri, shareuri) si de atunci urmaresc dupa acelasi principiu si traficul de pe blog. Nu stiu daca e general valabil dar, la mine pe blog, vinerea nu vrea nici dracu sa slabeasca (abia incepe weekendul, oamenii vor sa se relaxeze, n-au chef de branza degresata si morcov fiert), in schimb duminica si luni intra in panica dupa ce au mancat prea in mult in weekend si „ma cauta”. Ar mai fi perioadele de dupa sarbatori, inceputul de an si perioadele in care vine caldura si multi incearca sa „repare” ce au adunat in iarna. Cifrele difera destul de mult in functie de perioadele astea, dar n-am sarit vreodata de 3500-3800 unici pe zi (cred). 3800 fiind maximul, recordul si desigur socul ca nu stiam ce am facut de a explodat asa (era fix dupa minivacanta de 1 mai si nah, lumea fusese la gratare)Pff… nu trafic, dar las-o așa. Mă învârt eu în jurul cozii. Hai mai departe! Tot la diete.

Io: Cum alegi dietele pe care le prezinți pe blog? Nu-mi spune că le-ai încercat pe toate… .
Dana Afrasinei: Nu le-am incercat pe toate. Cred ca din tot ce am pe blog este una pe care n-am apucat sa o urmez : dieta militara se cheama. Majoritatea dietelor pe care le postez acolo sunt probate – asta era si ideea, sa vin cu informatii in plus, sa explic acolo unde poate nu e foarte clar. Stiu ca eu de cate ori cautam vreo dieta pe care voiam sa o urmez voiam intai sa stiu alte pareri – cine a mai urmat-o, daca a fost usoara sau grea, daca au slabit cu ea, etc. De ceva timp am extins temele despre slabit la subiecte mai documentate – nu mai postez doar dieta si povestesc ce e cu ea, ma informez si despre cum e indicat sa slabesti si ce nu e recomandat sa faci (si desigur nu mai e numai despre slabit). Ca sa postez o informatie legata de nutritie sau diete, ma informez din mai multe surse si corelez informatiile intre ele incat sa stiu sigur ca atat eu cat si cei care vin pe blog sa citeasca primesc informatia corecta si, pe cat posibil, completa. Am gasit un site pe care scriu nutritionisti si dieticieni profesionisti si care sustin informatiile prezentate acolo cu dovezi si teste clinice, cu linkuri catre jurnale de sanatate in care au fost publicate respectivele teste. Le-am scris un email in care le-am cerut voie sa preiau informatiile de acolo si am primit ok-ul in cateva ore. 

Io: Ai idee cam câte variante de diete găsim în paginile blogului tău?
Dana Afrasinei: Pai ar fi „diete sanatoase” si „diete fulger” si „dietele mele” si „nutritie si sanatate”. Nu stiu exact cate diete sunt in fiecare din aceste categorii, stiu sigur ca mai am destule de postat in fiecare – numai sa gasesc timp sa fac tot ce imi propun legat de asta. Nici nu mă îndoiam că mai ai de postat 🙂

Io: Ok… câte articole ai publicate până în acest moment pe blog?
Dana Afrasinei: Ma duc sa ma uit si-ti zic imediat. 198 publicate. 186 drafturi. Cred ca vreo 50 le-am sters acum vreun an cand m-am gandit eu sa „rebranduiesc” blogul si am eliminat tot ce nu avea legatura cu tema principala. M-am razgandit intre timp pentru ca mai sunt si alte subiecte despre care am vrut sa scriu, asa ca au reaparut pe blog categoriile „fluturi si pitici” si „mind reading” (de care-s tare mandra mai ales ca are, tangential, legatura si cu tema principala a blogului). Traficul pe blog tot de la diete vine (cred ca 90% din vizitatori), dar that is about to change ? Nu știu dacă e de bine, dar dacă that is about to change mă bucur very much. Congratulation, keep reading minds, promit să citesc, everything you vei scrie in the future. Mă scuzaț’, mi-a venit engleza de unde era plecată! 198 de articole publicate, deci!

Io: Bun. din 198 de articole, jumătate sunt cu și despre diete: Rina, balerina, Army, Dukan, cu orez, cu ouă, de 13 zile, de două săptămâni etc. Spui că le-ai ținut pe toate, cu excepția Army. Cum e posibil?
Dana Afrasinei: Mult timp si multa vointa, multa dedicatie, ani de munca asidua :)) Am avut perioade in care voiam sa slabesc 2-4 kg si atunci tineam ceva scurt si rezolvam. Cand a fost nevoie sa slabesc mai mult m-a ajutat Dukanul. Dieta de 13 zile este, pe langa prima dieta postata si prima dieta pe care am urmat-o (prin a 11-a cred ca eram). Da rezultate, dar ajungi la nebuni, o recomand numai celor cu psihicul de fier (asa ca mine ? ). Viata mea a fost o continua cura de slabire, mai mult sau mai putin restrictiva, asa ca, in timp, am adunat o colectie de experiente si diete urmate pe care, dupa ce le-am probat pe mine, le-am adunat pe blog ca poate asta ii va ajuta si pe altii. Si contrar impresiei pe care probabil o las dupa ce ti-am povestit, sa stii ca nu sunt adepta dietelor drastice – le-am incercat pe pielea mea si stiu sigur ca „visul frumos” nu dureaza. Asa ca, daca vrei sa intri in rochia pentru petrecerea de saptamana viitoare, atunci da, poti incerca una din dietele din categoria „diete fulger”. Daca vrei in schimb sa pierzi mai multe kilograme, atunci…it takes time. Timp, rabdare, disciplina, informare. Impresia ca impresia, dar… o continuă cursă de slăbire??? Cum ar zice englezul… sorry for you! Eu mănânc întruna de cînd am început interviul și n-am ținut în viața mea vreo dietă. 

Io: Despre ce (altceva) mai scrii?
Dana Afrasinei: Despre sanatate si nutritie – orice mi se pare interesant, orice imi atrage atentia, daca n-apuc sa le postez atunci raman in drafts pana am timp de ele. Mai scriu si despre abordarea din perspectiva psihologica a diverselor situatii din viata – iar acolo incerc sa raspund si la „de ce” nu doar la „cum”. Am scris si advertoriale cand am participat la concursurile de blogging – dar de fiecare data am incercat integrez respectivele articole in subiectele pe care le tratez eu pe blog. Mai am si momente de „fluturi si pitici” sau cate o zi proasta sau o zi incredibil de buna si atunci mai scriu si despre asta. De ceva timp incerc sa diversific tipul de articole (prea mult text, prea cald afara) – luna trecuta am facut un test despre ce dieta este potrivita unei persoane in functie de raspunsurile la cateva intrebari (testul e dupa o varianta publicata de BBC). Iar dietă? Dănuța-Tănuța, te-am întrebat de altceva și tot în diete am dat. La ”fluturi și pitici” sunt câteva articole, vezi cum faci să le înmulțești!

Io: Ești fan Matthew Hussey?
Dana Afrasinei: E mult spus fan – dar l-am descoperind de curand si mi se pare ca intelege foarte bine natura umana – si o explica foarte bine in prezentarile lui. Mare parte din celebritatea lui este legata de cartea „How to get the guy”, insa pe langa sfaturile de dating are destul de multe videouri si articole si despre dezvoltarea personala. Din cate stiu a lansat de curand un alt program care se cheama „Impact” si care mi se pare foarte interesant pentru ca abordeaza subiecte dintr-o sfera mult mai extinsa decat cea legata de viata sentimentala. Adevărul e că dietele merg mână-n mână cu how to get the guy. Mno, de parcă un kil în plus l-ar împiedica pe guy să vadă că ești deșteaptă și cu o grămadă de calități. Și de ce să ”get”? E pe luate? Care-apucă prima sau cum?

Io: Un exemplu de articol despre care crezi că te reprezintă ca blogger?
Dana Afrasinei: „Nu-ti mai amana viata pana dupa ce vei slabi!” Motivatie? De ce sa nu faci asta? Pai pentru ca am incercat eu si n-a fost bine ? E un fel de „traieste clipa” aplicat temei blogului meu, iar concluzia e aceeasi pe care am tot repetat-o: totul e subiectiv si e posibil ca acum sa iti doresti sa arati ca la 20 de ani, desi atunci nu-ti placea ce-ti afisa cantarul sau ce-ti arata oglinda. Asta e cel mai bun exemplu cred eu. Nimic nu e garantat asa ca ia ce ai acum si fa cat poti de mult cu asta. Bun sfat! 

Io: Bun, ne-am întors la diete :))) Zi-mi de concursurile de blogging la care zici că participi: Unde, de ce?
Dana Afrasinei: Prima data din greseala – gasisem un articol care anunta participarea si eu m-am gandit ca e asa o proba si gata. Am inteles pe parcurs ce se intampla (erau vreo 12 probe parca), dar am rezistat pana la final, si am terminat pe locul 9. Habar n-aveam ce inseamna „advertorial”pe atunci asa ca probabil a fost norocul incepatorului. A 2-a participare la acelasi concurs a fost cu intentie, iar motivul a fost sa ma reintalnesc cu o parte din bloggerii pe care-i cunoscusem la prima participare. Concursul se cheama „Super Blog” si se organizeaza de 2 ori pe an (primavara si toamna). Eu am participant pana acum doar la editiile din primavara pentru ca sunt cele mai scurte ? Prima participare la Super Blog a fost un fel de intitiere in lumea bloggingului – aveam 3 luni de blog cand m-am inscris – si tin minte ca m-am dus la Gala fara sa cunosc pe cineva de acolo.

Io: Ți-a folosit la ceva?
Dana Afrasinei: Participarea? Clar da. Spuneam si mai devreme, mi-a prezentat o lume despre care nu stiam nimic. Cand am ajuns acolo toata lumea vorbea despre vizitatori unici si page rank, pentru ca multi dintre ei participasera deja la cateva editii de Super Blog, iar eu abia reuseam sa asociez persoanele cu blogurile pe care scriau. A fost o experienta din care am invatat, care m-a fortat sa scriu, m-a disciplinat sa scriu dupa un program si pe subiecte propuse nu dupa cheful si inspiratia mea. Dar, cel mai mult mi-a placut ca acolo am cunoscut oameni cu blog – bloggeri. De bine, deci 🙂

Io: Poți să-mi dai o definiție a bloggerului? Ce este el, ce face, ce ar trebui să facă?
Dana Afrasinei: Imi amintesc perfect ca am avut o postare pe tema asta: oameni cu blog versus bloggeri (am sters-o de pe blog acum mult timp, dar incerc sa fac un rezumat). Bloggerul este la baza un om care scrie pe un blog. Ca sa poata fi numit blogger, acesta mai are nevoie, in plus fata de scris, de: cititori si interactiune cu cititorii. Indiferent de subiectele atinse si de modalitatea de abordare, cat timp ceea ce scrii pe blog are un impact si primeste feed back, atunci te poti numi blogger. Fara cele 2 componente blogul tau nu e decat un jurnal online. Nu știu de ce-ai șters postarea dar… să nu mai faci, ar fi fost interesant de citit (îmi place rezumatul).

Io: Cum ți se pare blogosfera?
Dana Afrasinei: Sunt cateva bloguri pe care, prin nu stiu ce noroc chior, le-am descoperit inca de cand am intrat in lumea asta. Imi place sa ma laud ca o citesc pe Lorena Lupu (autoarea blogului Trollywood) inca de pe vremea cand era pe wordpress.com. La fel, in aceeasi perioada i-am descoperit pe Georgiana Idriceanu (autoarea blogului Idrilog), Mihai Vasilescu, Simona Tache, Simona Catrina (si cu siguranta mai sunt si altii pe care nu mi-i amintesc acum). Ma imprietenisem inca din primele luni de blog, desi doar virtual, cu o bloggerita stabilita in Canada, care anul acesta a si fost blogger partener la Super Blog (Em Sava) si cu care interactionam aproape zilnic. Blogosfera din Romania e colorata si complexa – iar pe langa cei mari si deja foarte cunoscuti – am vazut ca sunt „grupusoare” de bloggeri mai mici care pastreaza legatura si au format prietenii si dincolo de online si asta mi se pare un atu in plus pentru cei care au sau vor sa inceapa un blog. No comment.

Io: Te referi la notorietate sau la calitatea informației/scrisului când spui mari și mici?Tu unde te încadrezi? La mari sau la mici?
Dana Afrasinei: La notorietate clar. Calitatea scrisului o decid cititorii si e si acolo mult de discutat. T mai are mult de crescut – dar e pe drumul cel bun, zic eu. Idei sunt multe, timp de pus in practica e mai greu de gasit ? Am văzut drumul, e bun 🙂

Io: Cel mai mare beneficiu obținut de pe urma blogului este… ?
Dana Afrasinei: Legaturi cu alti bloggeri. Informatii. Un premiu de 200 de euro la o proba dintr-un concurs. Curaj sa ma exprim. Dar cel mai mare beneficiu este faptul ca am gasit ceva care mi-a placut mult si care ma tine – imi place din ce in ce mai mult de fapt.

Io: Iar acel ceva este…?
Dana Afrasinei: Pai blogul si tot ce implica scrisul si felul in care alegi sa prezinti informatia prin articol. Imi place sa ma joc cu idei si desene, asa ca pe blog e locul in care ma joc si creez. Si-mi place ? 

Io: Apropo de joacă, hai să ne jucăm: ai 15 minute la dispoziție să scrii o povestioară de cel puțin 100 de cuvinte despre o boabă de porumb. Ce zici?

Dana Afrasinei:

”E 12.57 AM si-s 31 de grade la Bucuresti asa ca orice iese…it wasn’t me, canicula made me do it. Domnisoara Boaba de Porumb se saturase sa fie cea mai blonda dintre boabe. In jurul ei toate brunetele si roscatele erau apreciate pentru caltatile nutritive pe care le aveau, numai pe ea o vedeau toti apetisanta si buna de consumat doar cat e tanara, iar dupa ce se cocea, o vedeau toti o mare mamaliga. Asa ca, intr-o buna zi, pe la sfarsit de iulie, s-a gandit Domnisoara Boaba de Porumb sa se vopseasca – si s-a facut bruneta. Oamenii s-au speriat ingrozitor cand au vazut-o asa neagra si din acel moment toti au inceput sa se fereasca de ea, asa ca saraca Boaba de Porumb a ramas si fara prietenii pe care ii avea. Morala: don’t fix it if it’s not broken! (nu repara ceva care nu este stricat).”

Io: Mai ai timp
Dana Afrasinei: Am depasit numarul de cuvinte. si I made my point ?  Da, l-ai depășit. 149 de cuvinte în… 7 minute 🙂

Io: De ce ai acceptat interviul?
Dana Afrasinei: De curiozitate. De asta nici n-am pus prea multe intrebari cand mi-ai spus de interviu. Tu de ce m-ai ales? ?
Io: Că… de-aia! ?

DANA AFRASINEI

Acesta a fost interviul cu Dana Afrasinei. Danutza. Tanutza. Oricum i-am spune, ea rămâne  cea care scrie pe T’s Secrets. Dacă o face bine sau altfel decât bine, vă las pe voi să vă dați cu părerea, eu doar v-am făcut cunoștință cu omul Dana Afrasinei (și cred că am făcut-o bine 🙂 ). Și nu-mi mai rămâne decât să mulțumesc: Danei pentru răspunsuri, iar vouă, celor ce ați citit și acest interviu, pentru timpul cheltuit astăzi, aici. Mulțumesc.

Subscribe
Notify of
guest
2 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
condeiblog
condeiblog
4 years ago

Bucuria e de partea celui care citește… Am putut să zâmbesc chiar și în astfel de clipe. Îmi doresc să mai revin.