Cine are dreptul să voteze? Cine nu?

Se apropie niște alegeri. Cu pași repezi și iz de campanie electorală interesantă. Cine are dreptul să voteze? Cine nu? Cine trebuie să voteze și cine nu? Anul acesta românii din străinătate sunt indemnați să voteze prin corespondență. La ambasade și consulate se distribuie cu mărinimie pliante cu informații utile și sfaturi despre ce și cum să facă românu’ plecat la căpșuni, după banane sau la cărat moloz pe intinsele meleaguri ale străinătăților. Mai că se roagă de ei să completeze un formular, pentru a vota viitorul unei țări pe care ei, românii plecați pe te-miri-unde și de ce, au dat-o dreaq și-i calcă țărâna doar in concedii rare sau când le moare câte-o rudă.

Zilele trecute, un blogger a publicat un articol prin care le cam șterpelea de sub nas acestori români plimbăreți dreptul de a vota. Mă rog, e un fel de a spune. Omul e de părere că această categorie n-ar trebui să voteze, din moment ce-au dezertat de la plata taxelor pe care cel rămas în țară le plătește rupându-și de la gura copiilor o bucățică de pâine. Nu zic că-i greșit, are, in mare parte, dreptate dar…  de ce să nu-i permitem să voteze? Doar pentru că și-a luat lumea-n cap, că n-a mai suportat să stea cu mâinile-n săn, să frece podelele bodegilor sau să se plângă că n-are de lucru? Doar pentru că n-a vrut să mai astepte ca statul român să-i dea un ajutor de căcat, că se săturase să injure guvernul, economia care se duce de râpă și pe mă-sa că nu l-o născut nabab?

Mulți dintre cei plecați duc in spate cheltuielile unor familii intregi. Au copii, frați, părinți pentru care muncesc. In 2014, acesti români au trimis in România 1,58 milioane de euro. Bani care s-au cheltuit pe mâncare, medicamente, imobiliare, rechizite școlare și alte rahaturi de-astea, pe care copii, frații și părinții lor nu și le-ar fi permis fără banii primiți de-afară. Bani cheltuiți deci, in România. Care Romănie, reprezentată de statul Român, a încasat, pentru fiecare bun cumpărat din acei bani veniți de-afară, TVA, impozite, etc. Deci, indirect, acei români plecați de nebuni pe-afară, au contribuit, de voie, de nevoie, la bugetul de stat. Iar de la bugetul de stat, ceva leuți (din ce-a rămas nefurat) s-au dus către cei asistați social, către zorile albastre sau către Zâna Măseluță.

Cei din țară erau, la alegerile trecute, oripilați că săracii români de-afară nu pot vota grație cozilor imense de pe la secțiile de votare din diaspora. Anul ăsta, ei au posibilitatea să voteze prin corespondență, pentru a fi evitate, pe cât posibil, cozile. Nici așa nu e bine. Adevărat, majoritatea celor de afară nu voteaza deloc, iar cei care o fac, o fac cum le tună, nefiind la curent cu cine și de ce candidează. Dar… la fel fac și cei din țară, pentru un kil de ulei ar fi în stare să-l voteze pe unu’ despre care habar n-aveau că există inainte să primească uleiu’.

Iși are locul undeva discuția despre cine are dreptul să voteze și cine nu? Puțini sunt cei ce pricep ce-i aia platformă electorală, ce-i aia campanie electorală, ce- aia pomană electorală ce-i aia alianță electorală, cum iși aleg partidele candidații, cine fură și care-i breaz. Si totuși votează.  Votul nu e conditionat, și nici n-ar trebui să fie, de cât de deștept ești, de gradul de școlarizare, de munca pe care o prestezi, de distanța la care te afli de țara al cărui cetățean ești.

True or fals?