De cele mai multe ori un om are mai multe caractere: unul pe care-l crede el, altul pe care i-l da publicul si un al treilea pe care nici unul, nici altul nu-l pot deslusi niciodata, si care e cel adevarat.
Păi, no ! Că nu eram io suficient de buimac de dimineață, mai vii și tu acum cu de-astea … Ăla șmecheru, ăla de-al treilea, „invizibilul”, de nu-l vede și nu-l știe nimeni, bag seama că nici nu are pe cine deranja. Și-atunci care e baiul ? Lasă-l să fie și el acolo, că dă bine la C.V.-u. Când te întreabă potențialul angajator : „Câte caractere ai ?”, altfel e să răspunzi două și, altfel, trei.
Păi, no ! Că nu eram io suficient de buimac de dimineață, mai vii și tu acum cu de-astea … Ăla șmecheru, ăla de-al treilea, „invizibilul”, de nu-l vede și nu-l știe nimeni, bag seama că nici nu are pe cine deranja. Și-atunci care e baiul ? Lasă-l să fie și el acolo, că dă bine la C.V.-u. Când te întreabă potențialul angajator : „Câte caractere ai ?”, altfel e să răspunzi două și, altfel, trei.
Ai si tu dreptate 🙂
Dacă le mai pui și pe cele virtuale… mă bucur că domnul Iorga nu îmi e contemporan. cu siguranță ar fi fost inexistent din punct de vedere literar….
De unde sa stie saracul pana unde va avansa tehnologia? 🙂
Cititorul destinului… așa spunea Pavel Coruț.
Atât de adevărat! Bine a mai spus, marele Iorga!
Cel adevarat, pe care nu are curajul sa si-l asume si nici sa-l dezvaluie celorlalti. Poate ca este mai bine asa.