Fără vlagă-i acum. Ridată temeinic de-a anilor trudă
Odihn-a găsit, învinsă de trecerea crudă
A unui veac.
E mâna ei dreaptă. În poală îi şade-abătută.
Ochi cu vederea slăbită şi mină tăcută
Goi o privesc.
Foița de piele ce-acoperă palma cerşeşte un ac,
O singură dată la umbr-ar mai sta în cerdac.
Să stea şi să coasă.
La clac-a-nvățat cu acul să-nțepe cu drag
A pânzei albeață. Întâi ca rămăşag,
Mai apoi, cu măiestrie.
Să fi fost de o şchioapă, fetiță de şcoală?
Memoria-i şubredă deseori o înşeală
Dar încă mai ştie
S-aleagă din ea ca dintr-o neprețuită cutie
Amintiri brodate, cusute ca pe albă hârtie,
Şi modele o mie.
Mai lucrează încă în minte şi lucrează cu sârg
Şi visează să meargă devreme în târg
După fir de bumbac.
Cu ochii mijiți, în fotoliul ei moale-afundată,
Ghiceşte cum fiica ei coase, un pic aplecată,
Un şal alb, de lână.
„Pe vremea mea făceam un şal într-o lună.”
„Stiu, mamă, dar acum am spor, e straşnic de bună
Masina de cusut cea nouă.”
„Da, ştiu, mi-ai spus. N-aş fi visat să vină o vreme când oricine
Are-o maşină, să coase, şi-ncă bine.”
Scăpase un oftat.
„Ți-e dor, mămică?”
„Da’ cum?! O viață-ntreagă din ac v-am îmbrăcat
Am brodat mii de lucruri, cu ele v-am purtat
Prin şcoli. Ai terminat?”
„Da, mamă, am gătat!”
Se-apropie şi-i pune pe umeri şalul alb.
I-acoperă cu grijă şi dreapta cea beteagă
Şi stânga care pare să fie mai întreagă.
Pe frunte o sărută.
„Mara, dragă, cred că arăt ca Sara, păpuşa ta cea cheală…”
„Ai stat o noapte-n-treagă perucă să îi coşi din galbenă beteală.
Pe sobă am uitat-o,
Şi alte plete noi a trebuit să-i faci. Şi rochie de gală,
Urma să aibă nunta cu Dinu cel de smoală,
Zbârlitul de cotoi.
O altă noapte albă, mămică, tu ai stat
Din zori în zori de zi să-mi faci hăinuțe noi,
De nuntă.
Păcat că n-a venit cotoiul şi-am plâns neîncetat
Iar tu, a câta oară, încă o noapte-ai stat,
Să mă împaci pe mine.”
„Şi aş mai sta, copilă, dar nu mai pot, tu ştii.”
Zâmbeşte Mara, dar ochii fără voie-i lăcrimează.
„Ştiu, mamă, griji nu-ți face. Hai să mâncăm, i-amiază,
De hrană ai nevoie.”
„Nevoie am de tine, să ştiu că îți e bine,
Munceşti prea mult, fetiță, şi-n casă, şi cu mine…”
„Sunt bine, mamă, cât tu îmi eşti aici!”
„Să fii şi după, Mara! Ai grijă, stinge focul,
Nu îl purta în tine, nu plânge după locul
Ce-l voi lăsa eu gol,
Ți-l umple cu un zâmbet, găseşte-ți bucurie
Brodând pentru-a ta fată, cum ți-am cusut eu ție!”
„Aşa am să fac, mamă! Ți-e frig? Să îți fac ceai?”
„Mai bine te aşază şi mi te odihneşte. Stai,
Ai milă şi de tine,
Nu mai trudi atât, nu eşti nici ac, nici ață,
Le lasă şi priveşte pe cer cum se înalță,
A soarelui corolă. O fi deschis la piață?
Mi-ar trebui un metru de-albastru borangic
Cât pentru un batic.
Sau lasă, în târg m-oi duce mâine, la Ganea-n prăvălie,
Cea de acum se cheamă Accesorii Croitorie„
Tăcerea se aşterne.
„A adormit, probabil, în gând îşi zise Mara.
Mă duc să termin treaba, mă prinde iarăşi seara!”
Bătrâna doarme în scaun. Tresare, visând.
Se vede iar cosând rochițe pentru Sara, ciorapi iar croşetând.
O vede şi pe Mara, cu ochi plini de junețe,
Crescând plină de viață, cu drag de ac şi ațe
Îşi vede-ntreaga trudă, surâde cu blândețe
Şi mâna cea beteagă o simte iarăşi vie.
De i-a rămas o zi, un an, chiar şi un veac
În mână să plece ar vrea c-o ață ş-un ac.
Articol scris pentru proba cu numărul 3 din competiția Superblog 2020 pentru sponsorul Cusut și Brodat, BroRom