Recent am avut ceva timp liber, mult mai mult decât, probabil, timpul liber avut în ultimii 10 ani ai umilei mele vieți. Din lipsã de spațiu propice desfăşurării vreunei unei activități fizice care să ducă spre sfânta oboseală cea omorâtoare de gânduri, ghici ce?, am folosit acel timp analizându-mi parcursul existenței. Sună ca naiba dar, fără să-mi plâng de milă, fără să pun în cârca cuiva responsabilitatea rateurilor mele, concluzia la care am ajuns e… incertă: sunt dar nu prea mulțumită de ce-am făcut din mine, am şi nu prea realizări în plan material, am atins dar nu prea tare pragul maturității, îmi asum şi nu prea sinele propriu şi personal.
Adevărul e că totul a pornit de la afurisita de piramidă a lui Maslow. Am dat peste ea şi după asta, vorba zicerii, potopul. Psihicul diafanei mele fiinťe, raportată la piramida cu pricina, arată ca o încercare de identificare a unei creaturi necunoscute când tot ce ai la îndemână e un morman de oase măcinate de intemperii: iese ceva dar putea ieşi altceva dacă erau in stare (mai) bună. Greu de înțeles, de citit? Vă cred. Şi dacă vouă vă e greu să citiți, închipuiți-vă cã nici mie nu-mi e uşor să recunosc toate astea. Am nevoie de, acesta ar trebui să fie începutul oricărei acțiuni. Îmi dau seama că, de fapt, eu n-am gândit niciodată aşa, de-aici, poate, şi rezultatul sărăcăcios al bilanțului personal. Am nevoie să nu mă mai feresc să-mi doresc ceva doar al meu, am nevoie să-mi dau voie să fiu egoistă, egocentrică, ego orice mi-ar aduce o picătură de stare de bine adresată în exclusivitate mie. Apoi, când voi fi învățat că eu sunt centrul propriului univers, când voi şti să mă aşez la loc de cinste în viața personală, să-mi recunosc fiecare merit, îmi voi permite să am nevoie de alții. Abia atunci voi fi urcat încă o treaptă a afurisitei piramide. Dacă ați ajuns cu cititul până aici, probabil că vă întrebați ce tot am cu piramida, ce treabă are Maslow cu faptul că m-a pălit nemulțumirea de sine. Are. Dintotdeauna, nevoile omului, ale oricărui om, indiferent de culoare, vârstă, orientare sexuală şi plasare geografică au fost şi vor fi aceleaşi, iar Maslow, cel cu piramida, le-a aşezat în ordinea logică. Depinde doar de capacitatea intelectuală (oare?) pe a câta treaptă îşi va găsi împlinirea ca om. Acum, scriind, am în minte imaginea clară a nevoilor, de la bază la vârf, vârf ce simbolizează mulțumirea cu propriul sine, aducerea acestei mulțumiri la consistența optimă astfel încât ea să dăinuie. Pare o misiune grea. Este, dar nu e imposibilă. Trebuie doar să-mi acord un pic de timp, pe care, din păcate, l-am irosit gândindu-mă la ce (nu) am făcut până acum. Drept urmare, cum mintea odihnită stare n-are şi nici n-aş vrea să las baltă piramida cu pricina, am hotărât s-o iau de la vârf în jos: încep cu treapta cea mai de sus, cireaşa, moțul: autorealizarea văzută ca fiind treapta cea mai de sus, împlinirea eului, autorealizarea.
Ce presupune autorealizarea? Moralitate, creativitate, spontaneitate, acceptarea faptelor, zice Maslow. Aş putea să-l contrazic dar n-o fac, nu mai am suficient timp liber, aşa cã intenționez să mă concentrez pe cred eu că m-ar scoate din ru(t)ina cotidiană şi mi-ar aduce oareşce avantaje psihice: mă axez pe creativitate, înscriindu-mă la Superblog.
Nădăjduiesc, în timp ce scriu la câte probe îmi va permite timpul, să ating în treacăt cel puțin alte două trepte: nevoia de apartenență la un grup şi încredere (mai multă) în mine. Cine ştie, poate chiar ating şi baza, dacă vreun juriu va găsi c-am spus ceva suficient de concludent pentru produsul/serviciul oferit de cei pe care-i reprezintă. Cum Maslow nu-şi mai poate exprima indignarea asupra celor scrise şi a faptului că i-am răsturnat/ignorat/ruinat piramida după bunul meu plac, rămâne cum am stabilit: mă înscriu la Superblog.
Ce abordare faina ! Succes ! <3
Mulțumesc! Ne găsim în concurs?
Foarte frumos scris articolul. Big like!
Multumesc, Roxana!