Se spune că dragostea trece prin stomac. O fi trecând, aș zice eu, dacă ne referim la fluturii pe care-i dă sentimentul amintit sau în cazul în care unul din îndrăgostiți trăiește pentru a mânca, altfel nu-i văd noima. Totuși, cine-s eu să combat înțelesul zicerii cu pricina? Cel care-a zis-o primul sigur a avut în vedere un aspect care s-ar putea să-mi scape mie, din moment ce altcineva i-a preluat vorbele și, cu timpul, a devenit “viral”. Dac-ar fi să mă întrebați pe mine, pornind de la acel proverb, aș  spune, și vorbesc serios, că, dacă dragostea trece prin stomac, atunci viața trece prin bucătărie. De ce tocmai pe-acolo, printre chiuvete de bucătărie, plite, veselă, cuptoare, frigidere? Pentru că e locul unde ne preparăm cea mai de preț sursă de întreținere a vieții: hrana de toate zilele.


E dovedit ștințific cum că omul este capabil să uite nume, locuri, dar nu va uita niciodată gustul unei mâncări bune și nici felul cum s-a simțit la un moment dat. Ei, oricât de bună ar fi mâncarea, dacă locul în care-o mănânci este unul dezagreabil, părerea mea e că, contrar dovezilor științifice, vei rămâne nu cu amintirea gustului mâncării ci cu imaginea locului în care ai mâncat-o. Ți s-a întâmplat vreodată să încerci să reproduci în bucătăria proprie ceva ce-ai mâncat și ți-a plăcut teribil? Mie da, doar că, la acel moment, am trăit o dezamăgire de zile mari: ceea ce se voia un festin culinar s-a transformat într-un fiasco răsunător. Bine, nu chiar răsunător ci… un pic cam ars și de nemâncat, răsunător a fost doar râsul jumătății mele când i-am prezentat cina cu nume pompos și aspect de rogojină. Evident, am salvat situația cu ceva sandwichuri dar, în aceeași seară, am început să caut un înlocuitor bătrânului aragaz și cuptorului aferent, care, firesc, a devenit instant țapul ispășitor al rateului meu de gospodină, deși tot același aragaz cu al lui cuptor încorporat îmi fusese partener de nădejde în multe alte ocazii, ceva ani. Am pornit, deci, la căutat. După ce-am găsit cuptorul perfect m-am trezit privind cu jind o plită Franke Trend Line din inox satinat, apoi la poze cu bucătării moderne. Nu sunt genul care să râvnesc la cai verzi dar a trebuit să recunosc, într-un final, faptul că bucătăria mea avea nevoie de o serioasă și temeinică resuscitare, când ne-am mutat aici n-am rămas cu suficienți bani de investit în aparatură modernă, așa că… două dulapuri din stânga, frigiderul de la o mătușă, aragazul de la soacră, știți și voi probabil cum e când ești la început de drum, nu? Ei, trecuseră doi ani de-atunci și bucătăria mea, deși generoasă ca spațiu și cea mai bine luminată încăpere din apartament arăta cam ca… viața: un colț cu gresie de un alb ca laptele care se termina, victorioasă, într-un fel de săgeată îndreptată către frigiderul așezat cam într-o rână (când l-a urcat la etajul 6, pe scări, consortul și ajutoarele de ocazie – aka doi vecini cam chercheliți dar săritori, după vreo două duzini de opinteli și niscai îngurături l-a accidentat un pic în partea de jos), care frigider plasat taman acolo pentru că masa din lemn, zestre de la mama, înconjurată de toate cele 6 scaune ce-o însoțeau să troneze nestingherită și nefolosită în mijlocul încăperii. Preferam să mâncăm în sufragerie, deși acest fapt mă obliga să dau zilnic cu aspiratorul, firimiturile nu făceau casă bună nici cu pielea fotoliilor proaspăt achiziționate, nici cu măsuța din mijlocul covorului pufos ce întregea atmosfera primitoare a camerei. Datul cu aspiratorul câștiga de fiecare dată lejer în fața mâncatului în aerul posomorâto-sărăcăcios al bucătăriei. Așa că… renovare, mi-am zis! Și n-am regretat decizia nicio secundă.



Gătitul a devenit o plăcere grație faptului că acum cuptorul și plita Franke îmi sunt aliați de nădejde iar noua masă din bucătărie și-a luat în serios rolul pentru care a fost concepută. Nu mai avem niciun motiv să plimbăm farfuriile cu ciorbă între bucătărie și camera de zi, acum avem spațiul perfect în care să preparăm și să savurăm preparatele preferate, de la cafea la cină, într-un ambient intim, plăcut vizual și confortabil. Și, știți ce? Ca efect pe termen lung al renovării bucătăriei, am observat o schimbare în starea noastră de spirit, în sensul că mi-am recăpătat încrederea în talentul meu de gospodină; cât despre partenerul meu, dacă înainte de renovarea bucătăriei spălatul vaselor era pentru dumnealui un fel de durere de cap cu aromă de  lasă-mă-n pace, acum nu mai așteaptă invitații și nici rugăminți, chiuveta e prietena lui cea mai bună. După mine, evident, pentru că, vedeți voi, bucătăria e, mai nou, locul unde, la cafeaua de dimineață sau la cină, ne povestim tot ce ni s-a întâmplat peste zi, ce ne-a nemulțumit, ce ne-a făcut să zâmbim, ce ne-a făcut să ne întristăm. Bucătăria e locul unde ne facem planuri, unde, așezați față în față la noua noastră masă ne privim în ochi, râdem, luăm decizii, fără a fi distrași de televizor, tabletă, telefon. E locul în care ne hrănim trupurile dar și locul în care hrănim comunicând, gătind, mâncând împreună, viața, cu toate ale ei, până la adânci bătrâneți. Pentru că, da, dacă dragostea trece prin stomac, viața trece prin bucătărie.

Articol scris pentru proba numărul 1 competiția SpringSuperblog 2020, pentru sponsorul Franke Romania –  lider pe piaţa noastră la capitolul echipamente incorporabile pentru bucătării destinate uzului casnic.