Frunză verde ș-o banană, mi-am luat concediu, mamă,
Plec acolo unde luna nu se termină-n minciuna
C-ai muncit, c-ai luat salar’, da’ n-ai o para măcar
Să îți cumperi o șosetă, darămite un fular,
Fiincă tot ce-ai luat pe pere se duce-n facturi, măi vere,
Ș-apoi tragi de o sarma până luna următoare
Să iei iarăși trei parale.

 

Plec în Tenerife, frate, mi-a luat soacra  bilet
De-avion, low-cost, firește, să bea și fi-sa Moet
Să mănânce alge, melci, calcan, stridii chiar
Nu mai spun de caviar!
Nu ne-a luat bagaj de cală, mergem cu burtica goală
Că dai pe el cât n-ai dat când biletul ai luat.
Trolere ieftine, gârlă, unul e mai bun ca altul
Dar na, soacra e tot soacră și la portofel cam acră.
Ne-am luat costum de baie, o pelerină de ploaie,
Sandale și-un prosopel într-un bagaj mititel;
Ei îi spun bagaj de mână și eu zic că nu-i minciună,
Nimeni nu te fraierește, nu dai bani, nu treci, firește,
Duci gentuța în mânuță, ți-o așezi sub al tău scaun,
Nu te fură, nu se rupe, nici n-ajunge în Fetești
Când tu te duci la Onești.
Vedeți, deci, nu-s supărat că la low-cost le-a luat
Zic de ele, de bilete, nu de fi-sa, că m-aude
Și nu mai văd nici sarmale, nici concedii, nici sandale,
Să mă plimb pe plaja fină, cu nevastă-mea de mână.
Pân’ la urmă și la coadă, la ce-mi trebuie valiză
Voi nu știți că este criză?
Două bagaje mana Ryanair, al soacră-mii fler,
All inclusive la hotel, trai, nenică, ș-un șofer
Ce-i pilot, dar nu contează, o s-o duc ca un boier!

 

Stiu că-i avionu’ mic, știu că scaunu-i cam tare,
Dar mai știu și că nu-i scump
Să te doară-n buzunare.
Ca să mă-ntorc la bagaj,
La ce-ți trebuie garaj dacă nici mașină n-ai
Și te plimbi doar în tramvai?
In cele două bagaje a-ncăput și soacră-mea
Ne zâmbește cu-nțeles
Dintr-o ramă pe care, acum când vorbesc,
Cu spor o îndes în bagajul ales.
Vedeți voi, poate vă pare cam zgârcită dar nu e
Așa am văzut Parisul, Verona și Amsterdam.
Ați vrea voi s-aveți o soacră cum e ea! Eu o am.
Și-i port de grijă că și ea ne plimbă, an de an.

 

Vă zic pa, la revedere, și mai zic și cam așa:
Foaie verde ș-o banană, Tenerife, vin, păzea!
Am doar un bagaj de mână, în el e și soacră-mea!

 

bagaj

Articol scris pentru proba cu numărul 3 din competiția Superblog 2019 pentru sponsorul Travelkit.