Îmbrăcămintea nu mai are de mult timp banalul rol de a ne proteja de soare, frig, ploaie. La începuturi, prin neolitic au fost pieile de animal și vegetația (frunze, scoarță de copaci etc). În timp, veșmintele au căpătat roluri pe care strămoșii noștri nu le-ar fi bănuit: sunt semne ale decenței (cu excepții, evident), ale bunăstării, sunt nu doar acoperământ ci și podoabă, nu doar protejează, ci și înfrumusețează. Camași, bluze, pantaloni, chiloți, ciorapi, fuste, rochii, încălțăminte, genți, pălării, eșarfe și câte și mai câte, toate esențiale într-o garderobă a zilelor noastre. Ar fi visat oare bărbosul acela din neolitic că ideea  de a se adăposti în pielea animalului  abia vânat va căpăta o așa amploare? Probabil nu, era prea ocupat să strângă frunze pentru a-și acoperi goliciunea.

Omul modern? Altă poveste! El a spus: “Haina nu-l face pe om” doar pentru a avea ce contrazice. El a descoperit mătasea, catifeaua, bumbacul, denimul, imitația de piele. A pus bazele unei întregi industrii textile, fără de care astăzi am fi fost goi, expuși intemperiilor, vulnerabili. Frunze? Scoarță de copac? Doar prin filme artistice sau documentare despre triburi neatinse de vâltoarea evoluției.

Eu? Nu, nu port frunze, n-am nicio fustă din paie și nici nu mă văd trăind în alt timp decât acesta, timp în care o jumătate din venit îl canalizez spre achiziția de îmbrăcăminte. Evident, garderoba geme, dar ăsta nu-i un motiv suficient de bun pentru ca eu să mă opresc din cumpărat pentru că tot omul modern a născocit moda, stilul vestimentar. Ori, dacă-i bal, păi bal să fie! Se poartă pantaloni largi? Cumpăr pantaloni largi! S-au demodat pantalonii largi, acum se poartă slim? Bag pantalonii largi în fundu’ șifonierului și cumpăr slim. Nu mai e la modă galbenul, se poartă ciclam? Păi dacă n-am, îmi iau. Am, dar am văzut ceva croit mai altfel și-s sigură că altfelu’ ăla îmi va scoate în evidență talia, fundul (nu al șifonierului, evident!) sau altă părticică din corp? Cumpăr!

Evident, încerc să-mi înfrânez impulsul de a cumpăra îmbrăcăminte la prima vedere. Încerc să iau decizii raționale în alegerea obiectelor vestimentare, mă cert și mă supăr pe mine când nu reușesc. Îmi fac liste cu ce-mi e necesar, pun listele bine, uit unde le-am pus și mă trezesc c-am dat iama în raionul cu genți de damă abia după ce-am ieșit cu trei pungi de cupărături din magazin. Spre fericirea mea, în ultima vreme timpul nu-mi mai permite să bat magazinele nici măcar sub banalul pretext ” doar mă uit”. Dar, nefericire, au apărut magazinele online, care nefericire e la un clic distanță de mulțumirea c-am mai luat o bluză de damă, o pereche de ghete de barbati întru aducerea la tăcere a consortului veșnic revoltat c-am mai cumpărat o “cârpă”. Și tot întru aducerea la tăcere a acestuia, în ultimul timp sunt mai atentă la bugetul meu și la reducerile de pe site-urile vizitate. Am văzut o bluză și-i must-have-ul sezonului? N-o cumpăr imediat, aștept un Black Friday, o Sfântă Paraschivă, o promoție de Paști, Crăciun sau care-i în calendar mai aproape. Partea bună e că dacă reușesc să mă abțin de la înfășcat lista și cumpărat tot ce-i pe ea, când apar așteptatele reduceri constat că nu-mi trebuie chiar toate, c-au apărul modele mai interesante, că verdele care-mi căzuse cu tronc acum o săptămână îmi place dar nu atât de tare încât să-mi rânjească din propriul dulap. Evident, cumpăr proporțional cu mărimea reducerilor, bag în coș, plătesc și merg acasă happy. Happy până vine curierul și văd privirea întrebătoare a lu’ Gică-Contra-Cumpărăturilor, consortu’. Iar? Așa-mi pare că mă-ntrebă din ochi. Dragule, le-am luat la reducere, 70% din prețul inițial. Or să-ți placă! Evident, nu spune nimic și nici nu bagă de seamă dacă bluza pe care-am îmbrăcat-o ieri e nouă sau abia cumpărată, nah, bărbat, mă place fără 🙂

Dorințe fashion? Whish list-uri? Proces de selecție a produselor pe care le cumpăr? Teoretic, dorința mea e să mă mut într-un magazin de obiecte vestimentare. Practic, cum magazinul e online, n-am decât să transfer stocul lui de marfă în garderoba mea. Asta se cheamă cumpărat. Cumpărat necumpătat, aducător de priviri dezamăgite dintr-o anumită direcție (Gică-Contra-Cumpărăturilor) și mulțumire personală că mi-am luat o bluza de dama ș-acu șade frumos în rând cu celelalte, abandonată pentru o altă new entry. Ce cumpătare, frate? Îmi plac hainele, iau haine! Am bani, iau, n-am bani, aștept reduceri și cumpăr. Vin reduceri neașteptate, cumpăr. Decizii raționale? Evident! Pe raționamentul “cu cât mai multe haine cu atât mai bine”, deciziile mele sunt întotdeauna raționale. Tocmai de aceea niciodată n-am ce-mi trebuie în afurisitul de șifonier și intru-n panică fiindcă n-am cu ce mă îmbrăca a doua zi! Selecție a produselor??? Evident! Fac o selecție după ce le-am cumpărat și constat că… n-am selectat suficient. Totuși, sunt fericită în necumpătarea, neselectarea, neraționalul meu. Și știți de ce? Sunt fericită că pot face alegeri, chiar dacă-s în pripă. Sunt fericită că am de unde cumpăra, cu ce cumpăra. Cum așa? Păi închipuiți-vă cum ar fi fost dacă trăiam în neolitic și aveam de ales între două frunze de brusture ș-o piele cu iz de mortăciune. Ați înțeles de ce-s fericită în ne-urile mele?

bluza

Articol scris pentru proba cu numărul 18 din competiția Superblog 2018