În ultimul timp memoria mea dă semne de oboseală. Uit ce-aveam de făcut, uit ce aveam de spus, încurc nume, locuri. Sunt zile în care mă uit în oglindă şi… mă recunosc. Uneori sunt afurisită, proastă de gură, lipsită de orice urmă de empatie. Alteori sunt ingenuă, elegantă, gingaşă, mieroasă, miloasă, frumoasă, elegantă. Uneori alin, alint, îmbrățişez. Alteori îmi bag, îmi scot, înjur (aici sunt pe domeniu propriu, îmi permit :p ). Când? Cum? Unde? La mine pe blog.

Da, am un blog. Stai, am două, dar de unul am uitat de ceva timp, îl mai vizitez câteodată din greşeală sau când mă păleşte nostalgia. De ce nostalgie? Pentru că acolo am început eu să scriu. Bine, cu indulgență s-ar putea numi “scris” ce făceam eu pe-acolo imediat după ce mi-a trecut prin cap să-mi fac un blog.

Cum mi-a  trecut prin cap să-mi fac un blog?

Aveam timp liber prea mult, de asta sunt sigură! Țin minte că, atunci când mă plictisiseam să joc “Triburile” şi biliard online, intram pe te-miri-ce forum şi comentam, uneori fix pe lângă subiect, ştiri de ultimă oră. Chestia e că, la un moment dat, unu’ şi-a dat cu părerea despre comentariile mele cum c-ar fi bune de adunat pe un blog. A doua zi aveam unul pe blogspot, doar că, imediat ce l-am făcut, mi-am zis să dau o raită prin setări să văd cam ce pot face cu el, cum public un text etc. Vreo trei ore mi-a luat să mă dumiresc; când am intrat în a patra, am şi ieşit de pe blog şi nici c-am mai intrat pe el! Pierdusem în cele patru ore de blogging intens paisprezece sate din regatul meu de pe Triburile; evident, blogspot-ul era de vină, cu setările lui de rahat şi meniul întortocheat. Ăsta a fost primul pas spre făcut de mine pe cărarea blogosferică. O vreme am uitat de blogging. Mi-am adus aminte de sfatul primit pe forumul acela la un an distanță, citind articolul unui influencer, articol citat de o gazetă obscură. Numele blogărului nu-mi era necunoscut. Omu’ scria ca o cizmă proaspăt împotmolită în bălegar. Bine, comparația e proastă, cizma ar fi scris mai bine dacă ar fi făcut un mic efort. Ce vreau să zic e că m-am apucat, din nou, de blogging! De data asta, pe wordpress. Am devenit, după câteva clicuri, Comentator Amator. Platforma aleasă, un pic mai prietenoasă, mi-a permis să public repede primul articol de blogger adevărat. Ce articol? O mizerie, evident, doar că i-a pus dracu’ pe vreo trei să dea like la ce-am scris. Băi, nu-mi mai încăpeam în piele de fericire. Tu ştii cum e să scrii prost, incoerent, cu semne de punctuație lipsă sau puse fix unde un trebuie şi să vină unu’ care scrie de două luni (veteran!) să-ți trântească un like? Ştii, evident, pun pariu că ai măcar cont de Facebook şi-ți numeri like-urile când te plictiseşti. Aşa am început eu să fac blogging, c-o temă aleasă la repezeală, colorată şi veselă, pe-o platformă gratuită.

O vreme m-am distrat teribil. Eram eu, blogul meu şi cititorii, tot bloggeri şi ei. Ne citeam reciproc, ne comentam reciproc articolele. La un moment dat scriam zilnic (nu mă-ntrebați ce, v-am zis – probleme cu memoria), doar de dragul de-a sta la taclale cu ei. Ştiam atunci că pot face bani cu blogul?  Evident că da dar nu mă interesa, dimpotrivă, ideea mi se părea oribilă. Când unul dintre prietenii mei de joacă blogosferică s-a mutat pe domeniu .ro am fost şocată. De ce? Ce-are WordPressu’? Nu poți scrie aici ce vei scrie acolo? De ce nu domeniu .ro și nu altceva? N-am înțeles-o atunci (probabil nici n-am vrut), deşi, după vreo doi ani, am făcut şi eu aceeaşi mutare.

domeniu

De ce am ales să am un domeniu propriu?

Vă enervați dacă vă zic că tot de la plictiseală mi se trage? Bine, nu vă zic! Mi s-a părut c-ar fi mai bine să am un spațiu al meu. Aşa că mi-am cumpărat un domeniu web .ro mi-am luat majoritatea catrafuselor din wordpress şi dusă am fost. Deschid ferestrele când vreau, scriu când am chef şi da, mai fac şi câte-un ban din asta. E mai bine? am evoluat? Este, pentru că abia acum tot ce scriu îmi aparține cu adevărat mie, nu WordPress. Abia acum îmi asum tot ce scriu. S-o numesc evoluție? N-aş îndrăzni, aş jigni milioanele de utilizatori Blogspot şi WordPress, aş numi-o… opțiune personală, una inspirată. Dac-ar trebui, aș lua-o de la capăt oricând fix pe același traseu. Și m-aș opri tot la un domeniu .roDe ce nu l-am închis pe cel vechi? Nostalgia, bat-o vina! Și pentru prietenii care-au rămas acolo.

 

Articol scris pentru proba cu numărul 11 din competiția Superblog 2018