Dorința de independență financiară începe din pruncie. Nu chiar din scutec dar, în cazul meu, a apărut destul de devreme, încă nu învățasem să mă şterg cu batista la nas (bine, n-aveam nici batistă dar ăsta-i alt subiect). De ce? Păi majoritatea copiilor mergeau în tabere, eu nu; mulți mestecau gumă, eu nu. De-acolo. Mi-am promis eu mie, într-o pauză de suflare de muci, că o să cresc repede, o să muncesc mult şi o să pot să-mi cumpăr tot ce voi dori (inclusiv batiste, era al naibii de naşpa sã-mi tot şterg nasul cu mâneca, rămâneau urme şi mai luam şi bătaie c-am murdărit bluzele). Pe la 10 ani, s-au hotărât ai mei să mă trimită la muncă în vacanțe. Zis şi făcut! Credeți că m-am supărat? Oh, nu! Încântarea a fost maximă, mă visam deja numărând ‘jde milioane şi punându-le pe tejghea la Leana spunând în acelaşi timp: “Bre, vreau de toți banii ăştia gumă. Nemestecată! Cu surprize” Nah, ce vreți, ăla era visul meu de-atunci. Acum se visează altfel! La 10 ani, fata vecinei mele merge împreună cu maică-sa la Şcoala de Bani, dar pe vremea mea nu exista aşa ceva. Dac-ar fi existat, probabil şi eu, şi alții, am fi ştiut la maturitate mult mai bine cum să drămuim un buget personal. S-ar fi chemat că avem educație financiară.

independenta financiara

Ce legătură există între bugetul personal şi copilul care-am fost?  Câțiva ani mai târziu, când am dobândit oareşce independență financiară am început, evident, să cheltuiesc. Şi tot evident, anapoda. Nu neapărat pe guma care mă obseda în copilărie dar mi-am cam luat tot ce mi-a trecut prin căpşorul încă necopt: haine (multe), telefoane (schimbate des) şi cam tot ce-mi permitea salariul. Pe la jumătatea fiecărei luni însă, mă uitam iarăşi ca-n copilărie, lung, la lucrurile de care aveam nevoie dar pentru care nu mai aveam bani. Economii? Nu exagerez dar, cam pe 17 ale lunii, în fiecare lună, îmi juram că la următorul salariu încep să-mi pun bani deoparte. Evident, odată cu venirea banilor, mă pălea amnezia.

Anii au trecut. Muncesc mai mult decât am făcut-o vreodată. Am un salariu decent şi totuşi, nici vorbă de economii. Încă n-am “învățat să-mi strunesc primul impuls în a cumpăra chestii care nu-mi sunt vital-necesare“. De ce-am pus ghilimele? Păi nu-s vorbele mele, sunt ale puştoaicei care merge cu mumă-sa la Şcoala de Bani. Cică aşa tre’ să faci dacă vrei să economiseşti: dacă te duci la supermarket, înainte să pui un produs în coşul tău de cumpărături, gândeşte-te zece secunde: chiar ai nevoie de acel produs? Dacă vrei să cumperi ceva cu valoare mai mare, nu cumpãra imediat, amână 30 de zile până vei fi sigur că acel produs îți este necesar.
Inițial, mi-a venit să râd. După, mi-am dat seama că nu-i nimic de râs. Când un copil de zece ani te învață cum să faci bani, nu e deloc funny. Dimpotrivă. Al treilea (nu vreți să le știți pe primele două!) gând care mi-a trecut prin minte? Dacă aş reuşi sã fac cum zice copila, aş putea oare să strâng bani suficienți să-mi cumpăr patru pereți fără să fie nevoie să apelez la un credit?
Am început să merg Şcoala de Bani marca BCR, cea care şi-a propus să ne ajute să înțelegem cum să ne echilibrăm cheltuielile, cum să înclinăm balanța în favoarea noastră. Mergând, am înțeles că pot face economii, fărã ca asta să înseamne să mă înfometez sau să umblu-n aceeaşi pereche de adidaşi 9 ani. Prima victorie în lupta mea pentru un buget fără variații duse spre minus: nu mai cumpăr la primul impuls.

Poti economisi! Nu luându-ți al treilea serviciu, nu muncind până la epuizare ci conştientizând că jumătate din nimicurile cumpărate nu-ți sunt cu adevărat necesare.
Da, independența financiară se învață. La 10 ani, când m-am dus la Leana să cumpăr gumă din-aia cu surprize şi nu avea, am luat semințe. De toți banii, primii mei bani munciți. Dacă în locul bătăii luate acasă când am ajuns mândrã cu pungile de semințe mi se explica cã nu era necesar să dau bani pe ceva ce aveam în fundul curții, aş fi învățat din timp să-mi gestionez bugetul. Dar niciodatã nu e prea târziu! Oricum, nu pentru educație financiară.

 

Acest articol a fost scris pentru proba cu numărul 6 din competiția Superblog 2018