Visul oricărei ființe e să aibă o casă. Fie că şi-o construieşte, fie cã ocupă un spațiu construit de altul sau de mama naturã, toți vrem case. Bine, asta e o presupunere a mea, dar s-ar putea să am dreptate. Uite, rândunica îşi face cuib sub câte-o streașină, ursul îşi face bârlog în pădure (hmm… “face” e mult spus pentru un urs, nu?), furnicile îşi fac muşuroaie, peştii… ce naiba fac peştii nu ştiu (dacă aveți idee cum şi unde dorm peştii lăsați un comentariu). Ideea e că, la unison, tot ce mişcă şi respiră trebuie să aibă şi un loc de odihnă – o casă. Nu-s nici rândunică, nici urs, nici furnică, peşte nici atât, dar pentru că respir, mişc şi mai şi gândesc din când în când (asta nu se vede cu ochiu’ liber niciodată!) și, conform unui certificat de naștere, mă încadrez la categoria ”ființe” am decis și reuşit, după îndelungi zbareri şi ştrângeri de curea, să-mi cumpăr o casă. Cam şuie, cam veche, cam ca un cuib de rândunică călcat de urs, aşa. Bine, exagerez!

Când am văzut-o prima dată am avut senzația că l-am luat pe Sfântul Petru de mânã ş-am trecut împreună prin poarta Raiului. Că-i şuie am băgat de seamă abia când m-am apucat de-o mică (zău c-am crezut c-o sã fie mică!) renovare. Intenția a fost o uşoară zugrăveală pe care s-o execut chiar eu cu mânuțele proprii şi o pensulă înmuiată într-o vopsea de cea mai bună calitate. Am reuşit să albesc juma’ de perete, atât. Nu, nu m-a luat nici foamea, nici lenea ci doar o durere de şale de la curentul care intra pe-un geam bine închis. Nu-i bai, mi-am zis, ş-am făcut fuguța comandă de-un termopan nou-nouț, care-a şi fost montat a doua zi. Cu ochii la noua fereastră, mi-am continuat zugrăvitu’ da’ a trebuit să dau o fuguță până la spital că ochiul drept mi se cam umflase, cică tot de la curent, aşa c-am mai cumpărat un termopan (nu, nu ca să-mi treacă ochiu’!) Credeți c-am terminat? Evident că nu, trei zile am zăcut la pat c-o răceală zdravãnă (deşi caloriferele duduiau, casa mea cea pe jumate zugrăvită putea fi folosită cu succes pe post de cameră frigorifică de abator), alte patru zile n-am putut face nimic din cauză c-am tuşit întruna.
Cu zenu’n traistă şi traista pe băț, am hotărât sã întrerup spoiala şi să fac rost de un certificat energetic, ca să ştiu exact cu ce clasã energetică mă lupt şi de ce naiba frigiderul cumpărat (pardon – casa visurilor), în loc să-mi facă o primire călduroasă mă trimite să-mi vizitez medicul din două-n trei zile. Zis şi făcut! Am întrebat în dreapta-stânga, dup-aia-n stânga-dreapta şi, cum toatã lumea  îmi recomanda Enermed (certificat-rapid.ro), m-am ales (de la ei, evident) cu un certificat energetic ieftin şi lămurirea completă a domniei mele cum că căsuța (scuzați cacofonia) se încadra cu mare mândrie în clasa energetică D. Evident, imediat după obținerea certificatului energetic şi holbarea mea la el, am solicitat, tot la Enermed, audit energetic. Trebuia neapărat să văd o modalitate clară despre cum anume pot ridica clasa energetică a casei mele de la frigorificul D la un A confortabil.  Şi… am văzut! Am văzut sau mai degrabă aflat, urmare obținerii  certificatului de audit energetic, ce anume trebuia modificat pentru a spori clasa energetică a clădirii şi, evident, reducerea substanțială a consumului energetic.

certificat energetic
Cam două luni am visat, băut, mâncat zi şi noapte şi noapte şi zi, țevi schimbate, izolări de pereți, calorifere noi şi sisteme de aerisire şi tot zi şi noapte mi-am urmărit contul bancar care ş-ăla, spre final, cerea cu lacrimi în extrase, milă. Dar m-am ales cu râvnita clasã energetică A! Casa mea a căpătat un aer primitor, proaspăt, odihnitor. Dacă mai scap şi de afurisitul de urs care-mi vine noapte de noapte la uşă mă pot declara un om fericit (cu rândunica de sub streaşină mă împac bine, ea face… ce fac rândunicile, eu calc în ce face ea şi ne merge bine la amândoi).
Apropos de dilema cu peştele, ştie cineva ceva?

 

Acest articol a fost scris pentru proba cu numărul 7 din competiția SpringSuperblog 2018