Află cum îi poți reda zâmbetului tău strălucirea perfectă!

În general, zâmbetul induce o stare de bună-dispoziție care poate fi molipsitoare pentru cei din jurul nostru. De altfel, studiile au demonstrat că această expresie specific umană stimulează creierul să producă endorfine. Din păcate însă, unii oameni se feresc să-și etaleze zâmbetul în mediile profesionale în care activează, din cauza faptului că dinții lor suferă de discromii.
Ce este discromia dentară
În termeni specializați, discromia se definește ca fiind modificarea culorii la nivelul structurilor dentare, conferindu-le totodată un aspect inestetic. De altfel, cauzele care determină apariția acestei modificări rezidă în consumul de tutun sau al unor lichide precum cafeaua, vinul roșu, sucurile de fructe, băuturile energizante, ceaiul sau consumul anumitor alimente – sosuri, fructe roșii, dulciuri etc.
Ce proceduri de albire profesională a dinților există?
În ultimii ani, stomatologia a progresat foarte mult și, prin urmare, în ziua de astăzi cei care au discromii dentare pot opta pentru un tratament de albire profesională efectuat la o clinică dentară de încredere. La ora actuală, există mai multe metode inovatoare care v-ar putea restaura strălucirea și perfecțiunea zâmbetului. Dintre acestea, menționăm:
● Albirea dentară profesională cu laserul EPIC™ BIOLASE. Una dintre cele mai evoluate metode disponibile pe piață la momentul actual, aceasta are numeroase beneficii precum redarea unui zâmbet strălucitor într-un interval destul de scurt – aproximativ 20 de minute, dar și excluderea oricărui risc de sensibilitate în urma tratamentului.
● Albirea dentară profesională cu lampa ZOOM POWER. În comparație cu alte tipuri de tratamente – de exemplu cele realizate la domiciliu, prin intermediul gutierelor – această metodă presupune un timp mai mic alocat (aproximativ 90 minute), dar cu rezultate optime, cu efecte imediat vizibile și durabile (între 1-3 ani). De altfel, conform ADA (American Dental Association), această tehnică este cea mai sigură din punct de vedere al calității și al eficienței, fiind recomandată și în cazul dinților care au o nuanță gălbuie, cauzată de administrarea de tetraciclină.
● Albirea profesională OPALESCENCE XTRA BOOST. Cei care aleg acest tip de tratament, se vor bucura de efectele durabile care pot ține până la 2 ani de zile în funcție de obiceiurile de alimentație ale pacientului. Un alt avantaj îl constituie rolul de protecție oferit buzelor și obrajilor datorită compoziției sale – 40% peroxid de hidrogen.
● Albirea dentară cu gutiere Opalescence. Acest tip de tratament se realizează la domiciliul pacientului, iar tratamentul constă în aplicarea unor gutiere personalizate care conțin un gel de concentrație 15% H202. Acestea vor fi purtate pe o perioadă de 9-14 nopți.
Cum pot menține efectul de albire mai mult timp
Există anumite alimente care, prin consum zilnic, pot facilita procesul de albire al dinților în mod natural. De exemplu, căpșuni, mere, morcovi, țelină, varză crudă. Aceste fructe și legume proaspete pot fi utile deoarece ajută la prevenirea apariției petelor de pe dinți, după tratamentul de albire dentară.
Există, la ora actuală, pe piață anumite tipuri de pastă de dinți cu efecte de albire a danturii. Cel mai bine ar fi să consultați un estetician dentar pentru a nu pune în pericol sănătatea dinților dumneavoastră.

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments