Hotmama. Jurnal de ambasador

De copil am visat să devin ambasador. Când toți se visau doctori, polițişti şi aviatori, eu… ambasador. Să fi avut vreo 5 ani. Nu ştiam  sensul cuvântului ambasador, habar n-am de unde îmi răsărise dorința dar lăsam pe toată lumea cu gura căscată. Rosteam cu aşa convingere răspunsul la întrebarea „ce vrei să te faci când vei fi mare”, încât, pe la treij’ de ani, când o rudă pe care n-o mai văzusem de vreo două decenii m-a întrebat ìn care colț de lume m-au trimis ambasador, aproape că s-a scandalizat când i-am spus că nu, nu-s ambasador al țării, ci al site-ului Hotmama.
-Să-ți fie ruşine!
-?!?
-Unde ți-e ambiția? De ce nu ți-ai urmat visul?

Ce nu ştia craca asta din arborele meu genealogic e că mi-l urmam. Pentru că, de mic, nu visam doar să fiu ambasador, ci şi să mã însor cu Adina. O parte din vis mi-e realitate, am luat-o de nevastă. Zic o parte, pentru că la doua parte (aceea în care trebuie o conving că a rămâne gravidã nu-i o tragedie, că nu trebuie să-i fie frică de modificãrile corpului în timpul  graviditãții), încă mai lucrez. Cum lucrez la partea asta? Am devenit ambasador al unui site care comercializeazã haine de gravide şi haine pentru alăptare. Ce mi-a venit? Numele site-ului e cauza: Hotmama. De ce de la numele site-ului? Pentru că am dat de el din greşeală, l-am frunzărit din curiozitate şi am realizat cā o femeie gravidă poate fi, îmbrăcată cu hainele potrivite, şi elegantă, şi atrăgătoare, şi grijulie cu ceea ce poartă în pântece. Şi-s atât de prins în treaba asta cu ambăsădăreala, încât Adina, la un moment dat, a crezut c-am luat-o razna.
-Ce ştii tu despre haine de gravide?
Habar n-aveam, evident.  A fost nevoie să apelez la Cristina Lincu, ea fiind „Mamă de 3, femeie de 10. Sau… invers?„, mi s-a părut consilierul perfect în materie. Eu cu spațiul de desfăşurare (blogul, şi talentul la scris, evident), ea, know how-ul, doar are trei copii, pun pariu c-a fost gravidă înainte de a-i avea). Credeți că m-am oprit aici? O aveam pe „mama”, îmi trebuia partea cu „hot”. Cine altcineva, dacă nu  O Pisica Neagră?

Cum ziceam, Adina m-a luat drept nebun. Bine, mai întâi a crezut că m-am plictisit de ea şi umblu după pisici. A devenit, brusc, interesatã de activitatea mea de ambasador al site-ului Hotmama. Participa la întâlnirile mele cu cele două partenere, la întâlnirile pe care le organizam  cu scopul încurajarii creşterii natalității şi a celor organizate pentru sprijinirea viitoarelor mame singure, mă ajuta chiar şi la campania online scriind pe blogul meu, sub supravegherea Cristinei, articole despre cum şi cu ce se pot îmbrăca gravidele pentru a arăta bine chiar şi în perioada în care nu-şi pot controla modificãrile corpului.

N-aş putea spune când a dispãrut sâmburele de suspiciune al Adinei cum că mi-ar face cu ochiul o anume pisică. Poate când s-a convins că nu căutarea cu lumânarea a ghinionului m-a făcut s-o aleg consilier ci faptul că mi-era folositoare abilitatea ei de a organiza evenimente cu caracter public. Cu timpul, au devenit prietene ele două. La fel şi cu Cristina, care, ghicindu-mi parcă scopul secret, o ruga pe Adina să ne ajute la şedințele foto organizate pentru promovarea produselor vândute pe Hotmama. La ultima, în lipsa justificată dar neanunțată a fotomodelului (născuse prematur), ne-am trezit într-un mic impas: noul lot de marfă era gata de pus în „raft” şi noi n-aveam la dispoziție fotografiile de prezentare. Am început, şi eu şi Cristina, să ne sunăm cunoştințele în căutarea unei gravide care să ne ajute să terminăm şedința foto deja plătită. Postul meu de ambasador era în pericol, una din sarcinile pe care mi le asumasem, pe lângã promovarea site-ului, era să mă asigur că prezentarea produselor se făcea conform unor standarde. Aproape livid, am luat o pauză de dat telefoane şi-am ieşit să fumez o țigară şi să-mi limpezesc mintea, întru găsirea rapidă a unei soluții salvatoare.
Nu ştiu cât să fi stat afară, cinci, poate zece minute. Am intrat înapoi hotărât să-mi asum cheltuielile cu deplasarea fotografului, sã-mi pun cenuşã-n cap şi, evident, să suport consecințele întârzierii pozelor, oricare ar fi fost acelea. Atunci am văzut-o: zâmbitoare sub lumina reflectoarelor, reacționând prompt la indicațiile fotografului, pe ea. Pe Adina. Într-o rochie elegantă, pe sub care se ghicea o burtică de viitoare mamă. Am rămas înlemnit în tocul uşii,  urmărind scena pe care se desfăşura şedința foto.

Acea femeie, la fiecare câteva poze îmbrăcată în alte şi alte rochii, era cea pe care-o iubeam de mic copil. Era cea cu care visam sã am copii, era cea care se prefăcea a fi gravidă doar de dragul de a-mi salva mie jobul. Doamne, cât mi-aş fi dorit ca pântecul acela să fie real! Ştiu că şi ea iubeşte copii, ştiu că-şi va dori la un moment dat unul, ştiu că va trece peste teama ei. Dar când?
Am ieşit. Nu prea aveam ce face acolo, în afară de sânge rău.
A ieşit radiantă. În mână, o pungă cu sigla Hotmama.ro Am întrebat-o din ochi ce-i cu ea.
-Ah, o rochie, Cristina mi-a permis s-o păstrez, o să am nevoie de ea curând, medicul mi-a confirmat azi că sunt însărcinată.

Acest articol a fost scris pentru proba cu numărul 27 din concursul Superblog.

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments