Ulei, stele și-alte cele

Bucătari din tată-n fiu suntem în familie;
Moştenim talentul şi un miros fin
Plus îndemânare şi talent divin
Din moşi şi strămoşi.
Stele Michelin avem aşezate pe-al nostru local,
Adunate toate cu trudă şi har
Localul cochet după soar’ se-nvârte,
Bucate-alese, doar una şi una, aşteaptă cu drag clienți sã le guste.
La mese servesc doar prințese blonde,
Şi ele alese, din regat culese, ca să facă cinste
Celor ce ne trec pragul valoros.
Ai noştri clienți fac, cu rezervare, din servitul mesei titlu de onoare,
Pot fi oarecare dar când ne trec pragul se simt împărați.

Azi de dimineață, (cam cu noaptea-n cap, dacã mă-ntrebați)
Telefonul sună. O vedetă, un pic cam starletă,
Are invitați.
Câți, întreb cu grijă. Unul, cam cioban
Mă tot abordează, are aproape-un an 
De când mi se dă drept un mare fan.
Vreți ceva anume, întreb temător,
Ştiind că vedeta (nu vã dau şi nume
Al nostru renume este, deasemeni,
discreția sfântă) e cam mofturoasă,
(Când mâncarea-i bună ea zice că-i grasă).
Vreau ciorbă de vită şi mai vreau friptură
De cerb, cu ulei de tei la rece presat, ca la mine-n sat.
Acu’… mă scuzați, dar m-am cam blocat!
Cum ulei de tei? Poate de…
Am zis tei, păi tei să fie, îmi zise vedeta mie
Pe un ton cam apăsat.
Cum doriți, faimoasã doamnă! 
Cerb va fi, cum îl doriți, cu ulei presat la rece!

Telefonu-am pus în furcă şi, buimac, m-am tot uitat,
Pe fereastră, unde-un tei şedea paşnic făr’ de-ulei
Avea flori, frunze, de toate!
Oare dacă-i duc o sticlã şi îl rog ulei să-mi dea, presat gata, îmi va da?
Tot buimac, am apelat
La bunicul, cel mai bun bucătar dintre noi toți
Când e vorba de rețete fistichii, pentru vedete,
Cu magie, în vremuri de ananghie,
Când ne încurcăm în vreo farfurie,
Pe toți el ne scoate cu obraz curat.
Hmm… ulei de tei? Pauzã cam lungă, scărpinat în cap,
Tuşit. Scărpinat. Şi iar scărpinat.
Şi porni alene spre bucătărie.

Vedeta apare cu însoțitorul. Da, e cam țăran!
Se numeşte Gheorghe şi este… cioban.
Mirosul de brânză a umplut localul.
Vedeta se strâmbă, aşteaptã să plece
Deşi a intrat de secunde-zece.
El, se vede treaba, e îndrăgostit,
A uitat să-şi spele mâinile de chit
(Nu e brânză sigur, s-ar fi curățat la simplu spălat!).
Trei garoafe-n mânã ține cu mândrie;
Pe cap, pălărie. O dă jos cu grijã, o pune-n farfurie.
La masă se-aşazã Gheorghe şi vedeta.
Cade-o farfuria, cea cu pălăria şi se face țãndări.
O prințesă sare, cioburile strânge. Îi aduce alta.
Mai apoi, zorită tare de miros strașnic de oaie
Ciorba le-o serveşte.
Gheorghe vrea să ştie ce e-n farfurie.
Vedeta-i explică, Gheorghe se ridică.
Te iau de nevastă! Aşa ciorb-albastră
In veci n-am mâncat!
Prințesa leşină! Vedeta se-nchinã. Eu,
Rămas ca prost! Nu ştiam pe cine, dacă pe vedetă. Poate pe prințesă?!
Că doar nu pe mine!
(Am uitat să zic că Georghe, ciobanul,
Avea ochi frumoşi, dar privea cu tâlc
Cu stângul la dreptul şi dreptul la stâng.)
Eu fãcusem ciorba, batã-mã norocul!
(Când veni sorocul s-o dau de pe foc,
Am scăpat în ea nişte colorant.
S-a făcut instant ca o pătlãgea. Vânătaie pură!
Am tot pus în ea smântână, un ou…
S-a făcut albastrã! Am lãsat-o aşa).
Când m-am lămurit c-o vrea pe vedetã,
Le-am dus personal friptura la masă, de divă aleasă.
Gust-a mea vedetã. Gheorge-nghite-o halcă.
Se uitã la mine (sau la al lui nas, tâlcul, bată-l vina!)
Sare de pe scaun (are vreo doi metri şi o palmă mare).
Tu eşti bucãtarul?
Da, răspund încet (glasul îmi fugise, sub tei se pitise)
Ce-ai pus în friptură?
…ulei… .
?!?
Pãi… ulei de… t… te… tei!
Eu deja vedeam cum palma lui vine să m-aşeze-n geam.
De tei? Cu ce l-ai presat?
Păi… are bunicul. La promoții YODA o pres-a luat.
Are ceva carnea, întreb leşinat, de frică c… onstrâns.
Ce promoție? Zi tot!
Îmi aduc aminte vag ce scria pe-acea cutie
Ce şedea de două zile pe masă-n bucătărie:
Cea mai eficientă presă de ulei la rece.
Are ax melcat, presează ce-i pui, de la nuci la… cui.
Scoate tot uleiul, îi lasã aroma, nu îl rafinează,
Gust desăvârşit la masă dansează!
Sănătate pură, fără aditivi, fără conservanți, la tine-n bătătură!
Gheorghe mă ascultă cu gura căscată.
La masã se-aşeazã, înc-o halcã ia.
Molfăie cu grijă. Mă ia cu leşin.
Friptura e bună, pot să jur pe vin!
Am gustat şi eu şi pisica mea (a fugit săraca, da’ aşa e ea,
După ce mănâncă prin bucătărie,
Câte două nopți are… treabă-n vie).
Câte stele ai la restaurant?
Două. Michelin. Vai, ce-a întrebat? Cum de ştie Gheorghe?
Se ridică iară. Dintr-un buzunar, scoate o cutie.
Iar mă uit ca prostul. Mă vrea de… nevastă???
Un nor negru-tuci mi se-aşează-n ochi. Simt aşa, o greață.
Noroc cu vedeta, care, din reflex, sare de pe scaun.
Sper că m-a şi prins, c-am cam leşinat.

În bucătărie, mare veselie.
Pe cutia de la presa YODA Home Pro, şade-o cutiuță
Iar în cutiuță, o mică steluță
Michelin scrie pe ea.
Gheorghe cel cioban de la ei era,
Venise să vadă dacã nu cumva
Standarde-am uitat.
I-a plăcut mâncarea cu ulei de tei,
Cel presat la rece
Iar acum localul are stele trei!

Acest articol a fost scris pentru proba cu numărul 9 din competiția Superblog 2017.

Personajele poveştii (cine sunt ele, în realitate):
Bucătarul-bărbat: Ioana, blogger care trece pe lângă aragaz şi-l salută cu respect dar nu prea-l atinge că cicã nu-i place să se joace cu focul
Gheorghe-ciobanul: inspector Michelin deghizat în client neobişnuit.
Vedeta: nu prea o plăceam, dar acum e preferata mea. Nu-i spun numele, discreția e sfântã, vă amintiți?
Prințesa: o tută de chelneriță! O dau afară, nu strânge cioburile în ordinea în care s-au împrăştiat.
Bunicul: tatăl tatălui meu. Nu l-am apucat dar sigur s-ar fi scărpinat în cap dacã m-ar fi cunoscut pe mine.
Restaurantul: În visele mele.
YODA Home Pro: cea mai eficientă presă de ulei la rece.
Ulei de tei: habar n-am dacă există sau nu, dar mi-a plăcut cum sună.