Pe perete, însemne că timpu-a trecut. Cifrele-arată cu cât ai crescut.

Centimetri, apoi metru, un metru și-un pic. Nu mai ești mic.

Ți-amintești? Cu spatele drept, lipit de zidul ce-așteaptă inert

Să i se traseze cu grijă de mamă liniuță drept semn;

Tu, cel copil, te lași măsurat de părinte, pentru aducere-aminte.

Ani-au zburat. Ești matur, tu, copilul ce-ai fost . Privirea îți cade

Pe-al zidului alb, scorojit de-amintiri. Linii firave ce s-au vrut urme,

Ale tale, prin lume. De creștere-îndemn.

Privești acel zid. Imagini plăpânde, mirosul de iarnă cu ghete și larmă.

Al tatălui zâmbet, a mamei plăcintă și-al camerei aer te strâng ca o chingă.

Nu, nu e durere. E dor, dor care doare. Sunt amintiri. În suflet tresare

Dorința ascunsă de-a da casei vechi suflu și zidului viață.

E timpul, îți zici. E timpul de mers spre un alt acasă. În vechea ogradă,

Aceeași livadă, fântâna, șopronul ce stă să cadă, pământul bătrân,

Toate te roagă să le dai nouă viață.

 

Mobilul, contrast cu ce te-nconjoară, te-ajută în vis să pășești;

Apelezi specialistul.  Cel ce-ți va spune că vechiul acasă poate fi iarăși oază

De fericire și bine, de râset și zarvă. Răspunde și vine.

Mai suni înc-odată. Pe cel numit evaluator ANEVAR

El îți va spune cât valorează ceea ce crezi că-i mai scump pe-astă lume:

Pământul ce pașii micuți a-nvățat să asculte, sărutându-le talpa.

Valoarea ți-e-n suflet. Pe hârtie doar cifre pentru cei care cer

Impozit pe bunuri. Raportul emis de evaluator va fi luat drept reper.

 

Cât să fi trecut? Un an? Mai puțin sau mai mult? Sufletu-ți râde. Privești înspre cer.

Norii anunță o ploaie de vară; în ogradă grătarul îți sfârâie iară.

Mai ieri studiai, atent, proiect de casă s-alegi din zeci de proiecte de la AIA Proiect.

Ai ales. Visu-ți palpabil a devenit. Nici norii, nici soare arid dinainte de ploaie n-au stins

Bucuria. Ai păstrat din vechiul acasă un monument: peretele alb, scorojit. Cel cu linii.

Iar lângă el, ca omagiu, în seră, trandafiri și-un granit.

Pe el vei trasa, ca părintele tău altădată, alte linii, gravate în piatră,

Semnele creșterii copiilor ce poate îți vor veni.

Vezi curtea, casa ce-arată la fel ca-n proiect, cel pe care tu l-ai visat deseori. Același acasă.

Aerul rustic, acompaniamentul acustic, focul ce arde-n grătar, norii, livada și sera.

Ploaia începe. Caldă. Zâmbești. Proiecte casă în minte revezi. Toate au viață. Din vise-s născute, la fel ca al tău.

Din dor de acasă, din nevoie de spații gândite să-ți ofere odihnă și scut pentru rău.

Intri. Ploaia ce-ți bate-n vitralii te-ndeamnă s-atingi peretele neted. Îi simți duritatea. Și știi. Ești acasă din nou.

Urci scara. Treptele joase cu tălpile-atingi. La etaj te așteaptă dormitorul unde vise și visuri

Devin tot mai clare. Unde somnul e lin și nopți cu odihnă devin hrană de zi;

Unde perna-ți șoptește să-i lași oboseala și luna-ți dă, blândă, lumină de veghe.

Alături, cu ochii minții zărești biroul pe care tronează o carte. Povești. Patru șoapte.

E încă nescrisă. La fel ca și casa cândva, doar un vis. Un gând. O nădejde.

E noapte? Nu încă, amurgul zărești pe fereastră. Ploaia s-a dus, în urmă doar cerul și urme de-apus.

E vreme de cină. Cobori. Pe o masă, trei tacâmuri stau să primească binecuvâtarea de seară.

Te așezi. Ea e acolo. Îți zâmbește și-ți lasă tandru, pe creștet, sărutul de mamă.

Zarvă afară. Am venit, sunt acasă. Gândul îți râde. În suflet se mai naște înc-o dorință.

Un copil, poate doi, s-alerge prin curte, iarba să-i calce, în foișor să se joace.

Pentru ei e granitul înalt cam cât zidul în jurul căruia visele tale se-nvârt.

Pentru tine-i visarea, căci visele sunt un fel de proiecte. Proiecții. Toate încep cu un gând.

Le urmează desenul, betonul sau câte o cărămidă așezate pe-o temelie.

Zilnic gândul lucrează la vis. Te-ajută visarea, te-ajută și AIA de-i vorba de case din vise. 

Și ploaia și norii albaștri, și-al vântului suflu și soarele cald și năprasnicul ger, toate se-adună,

În cor ele-ți cer să-ți urmezi calea.

Drumul ți-e unul. De e mister, descoperă-l, fă un pas, apoi altu-nspre el.

Când vei fi ajuns la final, te așază.

Privește-napoi, apoi înainte, și-ți savurează

Mulțumirea că, ajutat de divin, de proiect, de vise, ai reușit.

Acasă

Proiectarea e artă. E artă și hartă. Hartă a lumii cu care-ți dorești să te-nconjori,

O lume în care încet te strecori, pornind de la vis, trecând prin speranță,

Prin proiect, constructori, evaluatori, prin soare sau ceață.

Produsul finit ți-e o casă. O oază de pace. O clădire ce se lasă chemată acasă.

Acel loc în care grijile ce te apasă, amintirile, trăirile, toate îți lasă

Loc de odihnă. De tihnă. De-astâmpăr.

Acasă e lăcașul tău unde ruga îți poate fi strigăt.

E cortina după care poți lăsa masca să-ți cadă.

Casa e a ta.

Tu ești acasă.

Acest articol a fost scris pentru proba cu numărul 3 din competiția Superblog 2017