La numărul 43, un interviu cu Mirabela Vornicu, cea care scrie și semnează  articolele pe un blog de ifose. Așa se numește blogul. N-am întrebat de ce acest nume pentru un blog dar am întrebat altele: de ce scrie, cum scrie, pentru cine scrie. O știți, n-o știți, haideți s-o (re)cunoașteți. Citiți până la capăt și… trageți singuri concluziile.

Iată interviul:

Io: Cine e Mirabela Vornicu? Cum e omul?
Mirabela: Hm, greu de spus… Un fost iubit îmi spunea că simte ca de fapt ar iubi mai multe femei, atât de schimbătoare și duală sunt. Eu sunt o visatoare si o melancolică. Mă vezi prin parc plutind parca apoi căzând cu nasul de pământ. :))) Presupun că de-asta e ”fost”, n-a fost capabil să vă iubească pe toate. Duală? Interesant mod de a te descrie 🙂

 

Io: Scrii. Ești blogger?
Mirabela: Da. De aproape 3 ani. Și scriu de pe la 9 ani. Nu aș spune totuși blogger. Pentru mine scrisul în online e mai mult o metodă de a-mi practica meșteșugul. Imi fructic talentul, cum ar spune unii. Aham! Un fel de olărit, doar că nu-i cu lut ci cu vorbe? Auzi la ea, meștesug! Bine, meșteșug să fie 🙂

 

Io: Cum scria Mirabela la 9 ani? Despre ce?
Mirabela: Povești cu zâne și magii de Crăciun. Sau despre copacii din livadă. Sunt texte amuzante oarecum. Adică, citite cu mintea de acum. Doamne fere! Nu erau cu dragoni și androizi? Mneah… . Copaci? Livadă??? Ai crescut în Rai? Dă șî mie un măr, Evo!

 

Io: Le-ai păstrat? Textele
Mirabela: Da. Am colecții. Si jurnale vechi. Țin un jurnal de pe la 12 ani. E un exercițiu bun. Să vezi cât te-ai schimbat în ultimii ani. Sau pur și simplu, poți să păstrezi un jurnal pentru a te reîntoarce în diferite perioade ale vieții și să le retrăiești. Nu-i frumos să te întreb câți ani ai dar… Presupun că în jur de aproximativ-fix. 🙂 So… vreo doișpe ani de jurnălit tot ai! Mult. Trebuie să fie un jurnal al naibii de gros!

 

Io: Scrii zilnic în jurnal? Presupun că nu, ar trebui să aibă… multe file 🙂
Mirabela: Am perioade cu însemnări zilnice. Și perioade în care arunc două rânduri. Nu e mereu la fel. Scriu mai des când sunt tristă. Ceea ce nu e tocmai un lucru bun. Peste 10 ani o sa para jurnalul unui depresiv. 🙂 Nimic nou sub soare, tristețea-i cea mai bună muză. Dacă-mi mai zici și că scrii la nervi te fac cea mai bună prietenă a mea :)))

 

Io: Când alegi să scrii în jurnal și când pe bloguri?
Mirabela: Pe vremuri scriam mai multe lucruri personale pe bloguri. Acum încerc să nu mai fac asta. Pe bloguri sunt ironică, dau sfaturi sau scriu ceva ce sper sa aducă zâmbete. In jurnal mă dezbrac de mine. Îmi iau fiecare acțiune in parte și încerc să-mi explic mie de ce am făcut așa. Mirabela din jurnal e diferită de cea din mediul online. E alta. Duallitatea… . A, vezi să nu răcești, îmbracă-te. Sau ascunde bine jurnalul.

 

Io: Blogurile. Ai trei. De ce trei și… de ce blog?
Mirabela: Inițial am avut doar unul. Doar că părea că e administrat de trei persoane diferite. Așa că am separat ifosele de pasiunea pentru cărți și de momentele de melancolie în care scriam versuri. De ce blog? Sincer la început nu aveam o tragere de inimă să-l fac, nu credeam că ar interesa pe cineva ce gânduri îmi cutreieră mintea. Dar am avut lângă mine prieteni care au insistat. Vedeau nu știu ce fărâmă de talent. Iar apoi am devenit dependentă. Pur și simplu. Buuun, trecurăm de la dualitate la… trialitate? Auzi, câte ești, de fapt? Lasă, îl caut pe ex-tu și-mi zice el :))))

 

Io: Îți mai amintești despre ce ai scris în primul tău articol?
Mirabela: Da, despre mine. Se numea “cine sunt?”. Apoi am scris despre mame. Și apoi două poezii. Erau subiecte specifice sensibilității mele. Care ”cine-s” și mame fură șterse tot cu sensibilitate? Rău făcuși!

 

Io: Ai spus că scrisul a devenit dependență. E chiar atât de important? Ce anume te stârnește să scrii?
Mirabela: E important. Mi-am șters un blog și după două săptămâni mi-am facut altul, simțeam că îmi lipsește ceva. Pe mine totul mă stârnește să scriu. Umplu pagini întregi despre viața unei scame din buric. E ca o “masturbare intelectuală”, deși sună grotesc. Ăh? Scama are viața în buric? Mă scuzaț, lipsesc două secunde, fac inventarul la… . Haoleu, masturbare intelectuală? Nu sună grotesc, bre, și nici porno, o practică mai toată lumea. Pe cea intelectuală, de ea vorbim, ailaltă e pentru neintelectuali cică!

 

Io: Ok… . Zi-ne pe unde se întâmplă asta şi spune-ne şi ce anume scrii pe-acolo
Mirabela: Inițial a fost blog de ifose, un spațiu virtual în care comentez subiecte, dau sfaturi din profunda mea experiență de viață (adicătelea care nu există) și ironizez. Apoi a aparut colțul de literatură fiindcă cititul e a doua mea mare pasiune și fiindcă vreau să promovez lectura. Ultimul blog apărut e cu un picior în groapă, nu-i prevăd un viitor. Sunt activă pe el doar când melancolia îmi provoacă o intensă nevoie de a scrie versuri. Doar că prin versuri mă dezbrac cel mai bine. Și am devenit reticentă în a-mi face publică vulnerabilitatea. Iar te dezbraci? Măi fată, o să răcești, zău! Te trage curentu’ și te mai văd și vecinii. Ai grijă, pe bune, e sănătatea ta la mijloc. Și reputația. Al treilea blog îi… săracu’ de el, cre’că-și plânge singurel de milă. Il lași goluț, răcește și el și strănutați în familie. Ăăă… despre ce vorbeam?

 

Io: Blog de ifose. Scrii constant? Cum îți alegi subiectele?
Mirabela: Nu scriu constant. In februarie am publicat peste 25 de articole, în martie vreo cinci. E important să faci din scris un obicei. Dacă îți propui, poți să scrii zilnic. Subiecte găsești. Ieși o oră într-un parc și te întorci cu o sumedenie de idei. Dar totul stă în voință. Aveam o perioadă în care o oră pe zi trebuia să scriu. Nu conta că nu aveam inspirație sau un subiect. Descriam un perete și tot era ceva. Așa îți îmbunătățești scrierea. Așa face Stephen King. 🙂 E idolul meu. Cum măi să descrii un perete? Într-o oră? Ok: alb, drept, tare. Gata, 2 secunde. M-apuc să-l recitesc pe-al tău idol, poate-mi vine vreo inspirație cu pereți. Măi Mirabela, nu te-apuca de scris despre pereți pe blog că-mi iau interviu’ și-l dau de toate descrierile! 

 

Io: Cu ce e diferit bloggerul din tine de omul Mirabela?
Mirabela: În viața reală îmi cenzurez multe gânduri. În scris nu o fac. E ciudat, dar am impresia că cititorul simte mai mult când te învârți pe lângă o idee și nu spui ce ai vrea de fapt să spui. Oamenii de lângă tine rar văd când nu le spui tot ce ai în tine. Hăhă! Acum toți prietenii din real te vor bănui de diverse gânduri cenzurate 🙂 . Guess what?! Nu-i deloc ciudat că cititorul simte 🙂

 

Io: ”Probabil cea mai demnă de Nobel întrebare pe care poți să i-o pui unui blogger/scriitor/pictor/muzician este “ce câștigi dacă îți urmezi pasiunea?” Ce câștigi din asta?  Nah, ce vreți, vreau un Nobel! :)))
Mirabela: Oameni. Așa a apărut în viața mea cea mai frumoasă ființă. Am cunoscut multe persoane dragi mie datorită scrisului. Câștig experiență. Nu e ea cea mai importantă? Și da, câștig fericire. E atunci când cineva îți spune că l-ai făcut să zâmbească. Sau că articolul tău l-a ajutat. Fată dragă, de-aici încolo nu mai contează ce spui! Și-mi cer scuze peretelui tău! Dacă ăsta ți-e câștigul, atunci scrie cum, când și despre ce vrei tu! Te voi citi mai des și mai cu atenție! <3

 

Io: Faci și bani din asta? Din scrisul pe bloguri
Mirabela: Nu fac. Nici nu mi-am dat interesul să ajung la asta. Mereu a fost altceva. Am avut și încă am alte planuri. Dar cine știe? 😀 Mi se pare că știi ce faci și faci bine!

 

Io: Cum stai cu cititorii? Ai?
Mirabela: Da, e comunitate mică, dar constantă. Oameni care mereu vin și comentează. Apar, evident și mulți cititori noi. Dau un search pe facebook după mine și îmi mulțumesc pentru un articol, mă felicită. Sunt momente în care simți că nu vorbești singur. Aceasta fiind o temere constantă a noastră, a celor care scriu în online. Nice… . A mea nu-i (temerea, de ea zic)! Cum nu mă citesc nici eu pe mine, ce pretenție aș putea avea de la alții? :)))

 

Io: ”Oprește-te chiar dacă ești dezbrăcată iar erecția lui stă să-i spargă izmenele de la mă-sa. O să-ți iei câteva înjurături, nu-i bai, da-l dracului …” N-ai șocat pe nimeni?
Mirabela: Nu neapărat. Am fost admirată pentru curaj. E dificil să scrii despre sexualitate pe internet. Ai reticențe. Dar uneori îți mai iei inima în dinți și scrii. Pentru că e nevoie! Iar acest articol a pornit de la o chestie personală. Eram foarte nervoasă și curgeau cuvintele din mine. Poate nu e un articol reprezentativ, dar sper să fie de folos cuiva. Înclin să cred că e folositor. Dar înclin să cred și că puține ți-ar urma sfaturile 🙂

 

Io: Cum îți promovezi articolele? O faci? E important să știi că te citește lumea sau nu?
Mirabela: Share pe facebook. Atât. În plus sunt activă pe alte bloguri, comentez. E important, altfel te-ai limita la scrisul în jurnal sau pe un caiet la un leu. Că bine zici! Auzi, mai zici multe de-astea? Nu prea am ce comenta și mă oftic! :)))

Vreau să-ți intru în suflet, să mă simți în tine chiar dacă ne despart kilometrii.

Vreau să se scrie povești despre noi.

Vreau să rătăcim pe străzi, să te țin de mână.

Vreau să dansăm. Pe o plajă. Desculți. 

Mirabela: Oh, asta nu e scrisă de mine. Fluturii din stomac au făcut-o. Nu am nimic altceva de adăugat. 🙂 Nici eu nu vreau să adaug nimic 🙂

 

Io: Urmărești statisticile blogurilor? Revii la subiectele care au prins la public?

Mirabela: Le urmăresc constant, dar nu revin la unele subiecte, doar fiindcă au prins la public. Fiindcă nu aleg subiectele ce ar putea deveni virale, ci pe cele despre care chiar am ceva de spus. Am o grămadă de… nimic de comentat acilișea. Auzi, eu tot aștept să zici o tâmpenie, una mică-mică! Zici? Te roooog! Fie-ți milă de mine, îmi strici reputația!

 

Io: Faci recenzie de carte. De ce? Pentru a-i îndemna și pe alții să citească sau…?
Mirabela: Și pentru asta. În primul rând pentru asta. Când trec prin celebrele blocaje de cititor, intru pe blogurile și vlogurile de literatură pentru a-mi regăsi pasiunea rătăcită. Și sunt convinsă că nu doar eu fac asta. În plus, unii dintre noi înainte de a începe o carte, caută păreri despre ea. Iar eu vreau sa fiu de folos cuiva. True! Și la filme, și la cărți.

 

Io: Cum vezi tu cititorul de blog? Ce caută, cum arată?
Mirabela: Toți blogerii speră la cititori capabili să înțeleagă și o opinie diferită de a lor, care să guste o glumă și desigur la oameni inteligenți. În realitate, mai vin și oameni care te înjură și te trimit la biserică din motive absurde sau ofensați că le-ai jignit idolul, adică pe Christian Grey sau pe Florin Salam. Măi… eu nu cred să fi avut parte de de-ăștia. Să fie noroc sau baftă? Pe Salam îl știu da’ Grey care-i? Ah, gata, ăl de umbrește prin filme. Ce-ai cu el, bre? E și el om cum e salamu’. Reao!

 

Io: Ai prieteni bloggeri? Eşti integratã în blogosferă? Cum o vezi?
Mirabela: Am foarte mulți prieteni din domeniu. Și mulți dintre ei îmi sunt oameni tare dragi. Și e normal să am o părere pozitivă despre bogosfera, cea mai mare parte a ei. Iar bloggingul prinde tot mai bine, deși nu toți își fac blog din pasiune. 😉 Ok, am ]n’eles, nu prea știi cu ce se mănâncă. Și-ți doresc să nu afli :))))

 

Io: Ce fel de bloguri citești tu?
Mirabela: Citesc blogurile de poezie, despre cărți, pe cele cu umor, dar și pe cele care îți dau lecții. Uneori și pe oamenii care scriu despre politică. Citesc orice. Mai puțin articolele pline de clișee și truisme, în care autorul vrea să te învețe să iubești viața sau să te respecți ca femeie. Sunt mare fan Mihai Vasilescu, mi se pare foarte bun în ceea ce face. Nu comentez nici acilișea :p

 

Io: Recomandă-ne un articol de-al tău despre care crezi că te definește și ca om și ca blogger.
Mirabela: Oh, dificil. Deși cred că voi alege un articol în care am facut un top al cărților care m-au citit. Pentru că dincolo de toate, sunt un om meditativ, care diseacă fiecare întâmplare/subiect și care fuge de superficialitate. Iar preferințele mele în materie de lectură, prezentate în acel articol, spun totul despre mine

 

Io: Cât la sută din ce și cum ești se datorează cititului? Dar scrisului?
Mirabela: Sunt alta datorită cititului. Multe cărți mi-au deschis ochii. De când am facut din citit o “meserie” m-am schimbat mult. Iar scrisul mă ajută să eliberez din tensiune. Deci… mult la sută cititului și mult la sută scrisului? Io întrebai cât! Offf… .

 

Io: Ai sfătui pe cineva să-și facă blog?
Mirabela: Bineînțeles. Mereu fac asta. Doar că unii nu înțeleg ce satisfacție le-ar putea aduce asta. Și e dificil să le explici. E ca și cum i-ai vorbi despre dragoste unui om rău până în măduva oaselor. Știi tu ceva!

 

Io: De ce subdomeniu?
Mirabela: Pentru că se poate și fără. Nu o să scriu mai bine dacă mă mut pe domeniu. O să fiu aceeași. Poate greșesc, dar cititorul nu va da share pe facebook pentru că ai domeniu, ci fiindcă apreciază ce ai scos din tastatură. Mno, îmi iau jucăriile și plec! Te-aș putea contrazice, dar nu vreau! Zău că nu vreau! Jur pe peretele ăla alb, drept și tare!

 

Io: O întrebare pe care o așteptai dar n-a venit? Pune-o și răspunde
Mirabela: Nu așteptam una. Deși de când m-ai anunțat că vrei să-mi iei interviu și după ce am dansat prin casă și am sunat-o pe mama, am căutat să văd ce întrebări pui în general. Voiam să mă găsești cu lecțiile făcute. Acum nu știu cât de pregătită m-ai gasit. 🙂 Ăh? Doamne fere! Ferească! Și mama ta ce-a zis? Pot să-i iau un interviu? Am o singură întrebare pentru ea: știe ce om frumos e fata ei?

 

Io: De ce ai acceptat interviul?
Mirabela: De ce nu? Pentru că era o experiență plină de emoție, interesantă. Și recunosc, speram în secret să îmi oferi această șansă intr-o zi. Îți mulțumesc. Bine, acilișea mă duc să-mi aduc un omagiu, să mă pup și să mă felicit c-am avut inspirația să vreau un interviu cu tine!

interviu cu mirabela vornicu

Acesta a fost un interviu cu Mirabela Vornicu. Nu știu cu ce impresie ați rămas dar eu, sincer, aș așeza-o în blogroll și între prieteni. Voi însă sunteți maturi, vaccinați, știți să hotărâți și singuri ce aveți de făcut. Mie nu-mi rămâne decât să-i mulțumesc pentru răspunsuri, iar vouă, celor care ați citit, să vă mulțumesc pentru timpul pe care l-ați cheltuit (cu plăcere, sper) aici. Vă mulțumesc și vă invit să reveniți ori de câte ori veți dori!