Intrebare şi răspuns. Ce-aş face dacă… ?!

E doar o întrebare. Orice ar sta scis în locul punctelor de suspensie, dac-ar fi să răspund, răspunsul ar fi, invariabil, nu ştiu. De ce nu ştiu? Pentru că mă cunosc, poate? Sau pentru că nu mă cunosc deloc? Sau pentru că sunt cumva mulțumită de ce am şi de cum sunt acum? Prea multe întrebări?

Nu, nu sunt prea multe întrebările. Răspunsurile sunt prea puține. Acel nu ştiu îmi ascunde temerile. E modul meu de a fugi de… . De ce fug oare? Nici eu nu mai ştiu. Mă apropii de oameni, am nevoie de ei, dar atât. Pot mai mult, dar multul mă sperie.  De ce? Nu ştiu! Vezi, acest nu ştiu e scuza perfectă pentru a nu schimba nimic. Şi de ce aş schimba ceva? Mă mulțumesc cu ce am. Cioara de pe gard nu m-a tentat niciodată, asta pentru că am reuşit, cumva, să-mi văd jumătatea plină din paharul propriu. Şi am ştiut să-mi feresc ochii şi gândurile de dorințele care depăşeau bugetul disponibil. Şi când spun buget nu mă gândesc (numai) la bani, ci la ceea ce ştiu că pot duce la capăt cu brio. Bine, asta când totul a depins numai de mine. Când a fost vorba (şi) de altcineva… am dat-o-n bară zdravăn. Dar asta după ce m-am dat dea dura să(-mi?) păstrez ceea ce aveam. Am făcut bine? Nu ştiu. Aş mai face la fel? Da! Totuşi… asta n-ar presupune să fac, din nou, compromisuri? Nu ştiu dac-aş mai face. Pentru că (am mai spus?) ce am acum mă mulțumeşte. Vreau mai mult, dar dacă multul acela înseamnã renunțarea la puținul pe care-l am… parcă m-aş mai vrea.

Nu ştiu. Vreau, ipotetic vorbind, schimbare? Da. Sau nu. Poate. Nu ştiu. Chiar nu ştiu! Totuşi, „ce-aş face dacă…”, îmi zornăie în minte. Ştiu c-aş putea încerca. Ştiu cã sunt în stare. Ştiu că mi-ar fi bine. Ştiu că pot. Dar mai ştiu şi că n-aş putea renunța la ce am. Teamă? Nu ştiu! Ba da, ştiu! Doar că… nu vreau sã recunosc. 

Cineva spunea că omul este, de fapt, suma fricilor lui. Şi avea, probabil, dreptate. Majoritatea acțiunilor noastre au la bazã frica. Frica de sărăcie, de singurătate, de catastrofe, de moarte, frica de a pierde ceva, toate şi fiecare în parte ne fac să fim prevăzători şi imprevizibili. Dacă te-aş întreba ce-ai face în caz de cutremur, pot intui câteva răspunsuri, dar tu, de fapt, nu ştii ce ai face. Pentru cã atunci nu tu, cel prevăzător, ai acționa ci frica ta, frica izvorâtă subit din instinctul tãu de conservare. De fapt, şi tu, ca şi mine, nu ştii ce ai face. Fie că vorbim de ce-ai face mâine sau peste un an. Ştii ce vrei, dar nu ştii ce vei face. Ştii că-ți doreşti mai mult, dar nu ştii cât eşti dispus să plăteşti pentru asta. Afli doar atunci când vine vremea plății. Şi… dacã-i prea mult, începi cu nu ştiu dacă vreau. 

 

 

 

 

Subscribe
Notify of
guest
10 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Radu
Radu
6 years ago

„Cineva spunea că omul este, de fapt, suma fricilor lui.” – adică cei neînfricaţi sunt un fel de mulţime vidă, un mare zero. Asta o fi vrut să spună acel cineva? 😉

Radu
Radu
6 years ago
Reply to  Radu

Păi şi atunci de ce s-a inventat cuvântul, dacă nu există? Aşa, degeaba? 🙂

Radu
Radu
6 years ago
Reply to  Radu

Aaa, m-am prins! Se referă la păsări! 🙂

Lamiita Petre
Lamiita Petre
6 years ago

Nu, nu sunt multumit deloc cu ceea ce am acum. Stii de ce??? fiindca 90% am FRICA. Frica aceea care capata diagnostic medical si pe care nu reusesc sa o tratez cu niciun leac. Cred ca sunt construita din frica, altfel nu se explica :))

Radu
Radu
6 years ago
Reply to  Lamiita Petre

Lămîiţa, că tot pomeneam de Dune, poţi repeta asta, poate foloseşte: „Sa nu ma tem. Frica ucide mintea. Frica este moartea marunta, purtatoarea desfiintarii totale. Voi infrunta frica. O voi lasa sa treaca peste mine, prin mine. Si, dupa ce va fi trecut, imi voi intoarce ochiul interior si voi privi in urma ei. Pe unde a trecut frica, nu va mai fi nimic. Voi ramane doar eu.” În carte zice că foloseşte. 🙂

Roxana Barsan
Roxana Barsan
6 years ago

As ajuta cat mai multe persoane daca as avea mai multe resurse economice! As da inapoi din multul cat Dumnezeu mi-a dat pe plan sufletesc, salutistic. Insa in acest moment unicele instrumente care am la indemana sunt cuvintele mele prea putin puternice prin care incerc sa fac o mica diferenta prin blogul meu