Cu siguranță, cu toții mințim. Dacă vreunul din cei ce vor citi aceste rânduri va spune eu nu, se minte şi minte. Fie că mințim constrânşi de o anume situație, fie că mințim ca sã obținem anumite beneficii, fie că mințim pentru că aşa ne simțim noi mai bine, mințim! Despre minciuni am mai scris. Am scris Pledoarie pentru minciună acum ceva timp. Totuşi… de ce mint oamenii?

Mințim pentru o obține un avantaj. Fie că e moral sau material, esențial sau minor. Minciuna bine plasată ( şi la timp) ne poate ajuta în obținerea unui job mai bun (apropos, găsiți un articol pe biancabiziiac.ro despre asta), ne poate deschide porțile unor căi mai bine asfaltate spre destinația la care tânjim, ne poate ridica în ochii unora sau ne fac pe noi, mincinoşii, să ne arătăm celorlalți aşa cum ne-am dori să fim. Imaginea proprie este, fără îndoială, cauza principală generatoare de minciuni. De la un banal machiaj la o vorbă spusă “din politețe”, de la un “da” rostit în locul unui “nu” şi apoi ignorat, de la un adevăr ignorat până la un adevăr cosmetizat, toate sunt minciuni. Fie că te minți pe tine, fie că-i minți pe alții, minți. Cu jenă, cu regret, cu nonşalanță, minți.

De ce mint oamenii? Pentru că pot, pentru că, uneori, liniştea lor depinde de o minciună. Pentru că minciuna poate masca un handicap pe care-l au față de societatea în care trăiesc, pentru că şi cei din jurul lor mint, pentru a-şi proteja intimitatea, pentru a nu-şi expune greşelile oprobiului public, pentru a se ascunde după deget. Şi, revin, pentru că adevărul nu este o chestie uşor de digerat. Fie că este vorba de adevărul nostru sau al altora, întotdeauna vom găsi în el o doză de minciună. Adevărul absolut este o utopie. Minciuna însă… e o realitate zilnică, cu care ne confruntăm, vrem nu vrem, des şi în cele mai diverse ocazii.

Cum şi unde (se) mint oamenii?

Peste tot. La muncă, în biserică, la poliție, acasă. Nu ambientul este important, deşi are oareşce influență asupra mincinosului şi a dimensiunii minciunii. La rândul lor, cei mințiți ascultă şi cred (sau se prefac că cred, scuzați cacofonia), în orice loc ar fi.

În funcție de interlocutor şi de cum îl percepi (dacă-i mai deştept, mai bogat sau mai înalt) minciuna se muleazã pe ceea ce crezi că l-ar impresiona sau te-ar aduce pe tine, cel mincinos, mai aproape de calitățile celui căruia-i torni gogoşile.

Totuşi…

De mici suntem învățați că nu-i frumos să mințim. În cei şapte ani de-acasă ni s-a repetat de zeci sau mii de ori că minciuna e dăunãtoare relațiilor de orice fel. De la cele familiale până la interacțiunile de scurtă duratã. Zicala cu minciuna scurtă de picioare o ştim cu toții şi toți ştim că e adevărată. Cu toate astea, mințim. Când suntem încă mici, scuzele minciunii sunt imaginația bogată sau frica de o anume pedeapsă. Apoi creştem, iar scuzele minciunii cresc şi ele. Se ridică la rang de noblețe. Nu eşti mincinos, eşti politicos. Nu eşti mincinos, îi protejezi pe cei din jurul tău. Nu eşti mincinos, lupți pentru supraviețuire. Nu eşti mincinos, doar aperi ce-ai construit cu trudă.

Există oare o categorie de mincinosi pentru care nicio scuză nu este îndeajuns de bună? Când devine de neiertat o minciună? Când doare?! Când răneşte?! Când e spusă fără un aparent motiv?! Există mincinoşi care fac rău şi mincinoşi care fac bine. Există minciuni care aduc linişte sufleteascã, minciuni care stârnesc războaie, şi mai există şi minciuni care nu fac nimic, poate doar hrănesc ego-ul mincinosului. Toate sunt minciuni. Fie că-s mici, fie că-s mari, fie că le spui de voie sau de nevoie, sunt minciuni.

Adevărul nespus este şi el o minciună? Faptul că te prefaci a-l crede pe mincinos  sau treci cu vederea ceea ce-ți pare neverosimil nu cumva face din tine un mincinos? Eşti mințit, laşi impresia că ai crezut= minți! Oh, nu-mi spune, eşti doar politicos!

Vedeți voi… e greu să judeci un mincinos. Ca să judeci pe altul trebuie, neapărat, să începi cu tine. Şi dacă o faci, vei ajunge la concluzia că minciuna nu este ceea ce pare şi e atât de folosită ca paravan încât n-ar mai trebui sã mire pe nimeni. Minciuna este un strigăt al disperării proprii, al neputinței, al frustrării, al neajunsurilor. Minciuna este rodul a ceea ce vrem, al aşteptărilor noastre. Minciuna este rod al minții, aşa cum sunt dragostea, respectul, dorul, nesimțirea sau ura.

Minte cerul, când se întunecă dar nu plouă. Minte pământul, când îți dă roade dar ți se şi surpă sub picioare. Minte apa, când te răcoreşte dar te şi înghite. Mint animalele, fascinante dar veninoase. De ce n-ar minți şi omul?