Ați văzut, desigur, cel puțin un profil de Facebook unde câte-un ins îşi trece în loc’şorul destinat şcolilor prin care a trecut, în loc de o instituție de învățământ, „şcoala vieții”? Sau „veții”, sau „veței”, în funcție de câte clase are trenul cu care a plecat fiecare în lume? Oamenii ăştia nu-s deloc departe de adevăr, viața chiar este cea mai bună şcoală din toate câte există. Poți face două-trei facultăți, îți poți agăța diplomele pe ce perete vrei, dacă nu înveți ceva din fiecare zi trăită… trăieşti degeaba.
Bine, nu te apuca să-ți tai venele dacă cumva joi, într-o zi cu soare sau la ora 14 şi 10 minute n-ai învățat ceva anume. Dar… ai putea lua în considerare, într-un anume moment al vieții tale un mic inventar al lecțiilor pe care le-ai primit (gratis sau lăsătoare de urme) şi (nu) le-ai asimilat. Asta te-ar putea ajuta să(-ți) conştientizezi mai bine greşelile şi (sau) succesul. E mai uşor, crede-mă, decât privitul în curtea vecinului.
Nu toți suntem perfecți. Nu toți avem acces la o educație aleasă, fie că vorbim de şcoli sau de cei şapte ani de-acasă. Dar suntem, cu toții, la fel de expuşi facerii de greşeli. Şi nu mă refer la greşeli gramaticale (în acest text veți găsi cel puțin două) ci la greşeli de judecată, comportament. Îți poți greşi ție, la fel de bine cum poți greşi celorlalți. Ideea este să ştii să-ți conştientizezi greşeala. Iar dacă ai conştientizat-o, cu siguranță n-o vei repeta. Deci… ai învățat! Asta e „şcoala vieții”.
Dacă mi te vei lăuda că n-ai greşit vreodată s-ar putea să nu te cred (nah… nu mă cheamă Toma dar am apucături). Ştii de ce? Pentru că… greşeala e omenească. Atât de omenească încât dintr-o greşeală aproape invizibilă se nasc drame demne de ecranizat. La fel de omenesc este şi învățatul din greşeli. Şi din ale tale, şi din ale altora. E un clişeu? Este. Totuşi, închipuie-ți că în şcoala asta a vieții suntem cu toții elevi. Absolut toți, fie că eşti avocat, doctor, tractorist sau cioban.
Mai ții minte ce face un elev? Ia notițe, scrie la tablă, face teme. Ori tu, ca avocat, dacă ai ratat un anume proces pentru că n-ai luat în considerare faptul că exista un precedent… se cheamă că nu ți-ai făcut temele. La fel cum, dacă eşti tractorist şi te-a lăsat nevasta pentru că puțeai a motorină şi erai beat şapte zile din şase (dar nu-i bai, la fel a pățit şi Ghiță acum trei ani), se cheamă că nu ți-ai făcut temele.
Oh, nu eşti nici tractorist, nici avocat? Eşti perfect, nu greşeşti niciodată? Tocmai ai greşit, perfecțiunea nu există în stare purã. Perfecțiunea este alcătuită din micile imperfecțiuni: ale tale, pe care trebuie să ți le accepți şi să încerci să ți le îndrepți, şi ale celor ce te înconjoară sau te însoțesc de-a lungul vieții.
Eu încă învăț. Am făcut greşeli, dar n-am repetat niciodatã una (never say never?!). La fiecare greşeală, am plătit un preț. Uneori foarte mare. Dar am plătit şi mi-am învățat lecția. Încã mai am timp să învăț altele (deşi mă străduiesc să nu, ştiu bine că voi mai greşi). Pentru cã… viața e un şir de greşeli şi lecții. Şir care se termină atunci când nu mai poți asimila şi accepta învățăminte.
Viața e o şcoală. Toți trecem prin ea. Doar că… diploma o luăm la final, şi nu apucăm s-o postăm pe Facebook.
Esti norocoasa. Eu am repetat destule. Stiu cum se numeste, dar asta e. Mergem mai departe.
Mergem mai departe, dacă ne-am opri după fiecare greşeală am pierde timp. Iar timpul e prețios. Nu-ți face griji că repeți, probabil asta vine şi din faptul că ai încredere multă în oameni. Nu te opri, crede în ei! La un moment dat, vei vedea că toate greşelile capătă un sens 🙂
Cand nu voi mai gresi, inseamna ca nu voi mai fi. ( cu un „i „sau doi de ” ï”, dracu mai stie ca mi-e neuronul batran). 😀 Am repetat greseli si cred ca fara sa-mi dau seama, as mai inghiti multe galuste. Vezi, nu am scoala vietii, cred ca si acolo se da admitere. Cand m-am hotarat sa dau si eu admitere la o facultate, cum naibii am ales tocmai facultatea aia la care in anul respectiv nu se dadea admitere, iar in anul urmator m-am facut ca ploua. 😀 Deci, cu scoala sau fara scoala, ne traim viata …deci, gresim.
Ştii că greşelile revunoscute sunt pe jumătate iertate, nu? Dacă e adevărat că mai ai doar un neuron, ți-a rămas totuşi cel mai bun, văd că face cât o mie ❤ Cât despre i-uri… pune câți poți, niciodatã nu-s suficienți ???
Uite, recunosc. Foarte rar, mai greşesc şi eu. Dar nimeni nu-şi poate aminti când s-a întâmplat asta ultima oară. E mai bine aşa? 😉
Ăăă… hai trecă ? Radu, dacă nu-şi pot aminti înseamnă, poate, cã ai ştiut să-i faci să uite că le-ai greşit?
Cum ştii tu să le descâlceşti pe toate! 🙂
Descâlcitor şef mi-s :))))
Nu e bine să te repeți, că tot tu ți-o iei în barbă, și ți-o iei rău. În rest, consider că e bine să ți-o furi, că așa înveți să apreciezi ceea ce n-ai știut să apreciezi anterior. Acum, depinde și de tipul de suferință și greșeală… am văzut persoane care-și vărsau lacrimile pentru un abuz de care erau legați. Unii își merită soarta, și chiar și-o caută.
E ca in bancul cu „n-are țânere de minte”. Da’ banuiesc ca dupa ce face de mai multe ori aceeasi greseala, macar isi aminteste 🙂
Se spune că omul este singurul mamifer de pe planetă care după ce se loveşte de 5 ori de o piatră, calcă şi a 6-a oară în ea! 🙂
De cele mai multe ori cei cu scoala vietii se descurca mult mai bine. Aluneca usor printre probleme, au un nas fin si reusesc sa te analizeze mai ceva ca un psiholog. Uneori, cei cu scoala scoala# scoala vietii, lucram pentru ei 🙂