Ieri a fost ziua internațională a dorului. Am aflat de pe Fb dorurile unora și… am încercat să-mi amintesc un dor al meu. Mi-am căutat dorul răscolind amintirile cele mai îndepărtate. Fiasco total!

Singurul care mi-a venit în minte a fost dorul de o șaorma. Piept de pui, sos iute,ceapă, maioneză, cartofi. Mi-am alungat-o din minte. Cum naiba să-mi fie dor de o mâncare? Hai, dacă era vorba de un loc, de o stare, mai treacă-meargă, dar o șaorma??? M-am gândit că poate mi-e foame, dar nici după ce-am mâncat nu mi-a dispărut dorul cu pricina.  O fi ceva-n neregulă cu mine? Oare n-a fost nimic , nicio trăire, niciun peisaj care să mă fi marcat mai tare decât ingredientele alea aruncate alandala într-o lipie?

Dacă stau să mă gândesc mai bine, dorul îmi este oarecum justificat. Nu de foame, nu de poftă, nu de circumstanțele în care-am mâncat-o pe ultima, ci de faptul că n-am mai mâncat una de mult timp. Sau poate nu, asta ar însemna să am o mulțime de alte doruri. Ș-atunci… de ce șaorma?

Poate pentru că viața mea seamănă cu una? Pentru că amestecul care-mi formează eul e la fel de lipsit de sens ca și acel produs fast-food? Sau pentru că a fost singurul lucru ușor digerabil pe care mi l-a dat viața?

Nu, nu mi-e dor. Ba da, îmi e! Trebuie să-mi fie! Trebuie să-mi fie dor de ceva! De mirosul unei flori. De o strângere de mână. De mirosul bălții, de orăcăitul broaștelor, de liniște, de ceva, de orice! Vreau să-mi fie dor. Să mă doară. Să simt cum mi se rupe sufletul de durerea dorului. Știu! O, da, mi-am găsit dorul! Mi-e dor de… nu, nu de șaorma, mi-e dor de nimic. De gol. Mi-e dor de o clipă în care mintea să mi se golească de gânduri, o clipă în care să uit toate de ce-urile, toate ce-ar fi fost-urile, toate dățile când am spus nu deși ar fi trebuit să spun da. Da, mi-e dor! Și-mi e dor și de zilele în care am știut să uit, să iert, să tolerez, să iubesc. Mi-e dor de mine. Și am obosit să mă mai caut. Și nu mai caut nici doruri, dintr-o dată m-au năpădit toate. Nu mai știu care-i dor, care-i regret, care-i durere. S-au amestecat ca-ntr-o șaorma.