Jurnal de aricică. Vând vânt

Sunt arici și scriu pe blog.

Scriu de toate, nu am mască,

Gândurile-mi las să pască,

Ideile coc.

Nu am blogger partener

Sunt doar eu și mama,

Însă ea e, mai degrabă,

Toporul. Sau sapa.

 

V-am tot îndemnat, adesea,

Să cumpărați chestii:

Ba o cremă, ba un ciot;

Astăzi însă, nu mai vând

Nici cioara, nici trestii.

Sătul de încondeiere,

Eu, ariciul subsemnat,

Hotărât-am: azi sunt vânt,

Pe mine mă vând.

 

Vând vânt.

Cu avânt,

Mă lansez în afaceri.

Vântul sunt eu,

Leagăn mi-e cerul.

Subseară inaugurez

Prima pală

Călduță, de vară.

Succesul mi-e sigur

Căci iarna îmi vând adierea,

La pachet cu un plasture

Pe post de nasture.

Poate fi folosit

(Plasturele-nasture)

Fie pentru a închide

Buza crăpată de vorbă deșartă

Fie pentru a fixa

O eșarfă, camuflaj pentru beregată,

Să nu fie luată de mine,

Pala de vânt.

Clientul fidel,

Amator de cald vânticel

(Fost aricel),

Va putea cumpăra, odată cu el,

Vânt umezit, bun de folosit

În seară toridă de august

Mușcată până la os

De soare nemilos.

 

Cu acest produs, primul propus,

Promit să functionez

Cu program de vară,

Din zori până-n seară.

De succes voi avea

Nu voi pregeta a etira

Orarul decis

Suflând înspre ore

Cu dichis de arici.

 

Clienții fideli?

Clovni rămași fără haz,

Îmbătrâniți,

Ce spun acum povești

Cu drob făcut dintr-un miel

Dus la tăiere înainte de naștere.

 

Fiindcă mă tem

Că nu voi face față cererii

De a mă vinde pe mine însumi,

Eu, vânzătorul de vânt,

Cu nasul în pământ

Și coada ochiului înspre succes

Caut acces

Într-un chenar

Cu aspect de penar.

Am ales să-mi iau ajutoare

Pân-am cules prazul:

Între Nimicuri fantezii și O Pisică Neagră

M-am oprit la Craiova pe blog. Natural, cum bine șade

Unui vânticel ce aspiră să devină furtună

Deși el admiră cumpătarea-natură

(Miercurea fără carne).

Eu (cel ce vând vânt,

Fostul arici,  viitor vândut vânt),

Voi face din el purtător de cuvânt.

Vântul n-are cuvânt? E un fel de pământ

Mut și brăzdat, de sapă sfâșiat?

Al meu cuvânt de vânt, purtat fiind Natural,

Ca Aloe Vera, de-al meu angajat

Fără simbrie (dar cu contract),

Va fi auzit precum mersul melcului la atac.

Voi câștiga auditoriu abandonat

(Sau cel puțin neglijat)

De diverse furtuni, uragane și viscole,

Care apar, fac ravagii și au plecat.

 

Sunt arici, blogger și vânt.

Încerc să mă vând.

Am cumpărat încrederea

(Că afacerea mea va sufla în direcția bună)

De la Chinezul din colț,

Cu bani obținuți dintr-un Împrumut.

Am obținut un Certificat, din start anulat,

Pentru accesul la morile de vânt din capătul unui orizont.

Mi-am odihnit ideea de afacere în resortul greșit,

Și-am venit din Vacanțe răvășit, cum șade bine unui vânt.

Mă vând, sunt vânt. Cu banii pe mine luați, cumpăr pământ sfințit

Pe el voi cultiva un singur cuvânt: mormânt.

O lumânare pe cuvânt voi aprinde;

Ea va veghea Învierea unui eu fără pată, ce nu se va vinde

Pe bani sau cuvinte.

vând vânt

Sursa foto

 

Acest articol a fost scris pentru proba cu numărul 18 din competiția SpringSuperblog

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Subscribe
Notify of
guest
10 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Radu
Radu
7 years ago

Ce bine! Tocmai ce am nevoie, undeva la o mie de saci cu vânt! Dar ţin la calitate! Vreau pe alese, 5 pe Saffir-Simpson sau 12 pe Beaufort! Livraţi pe 5 mai, în portul Aurora din Mamaia! 🙂

Adriana
Adriana
7 years ago

Tu, aricică, împreună cu a ta mămică, puteți vinde orice, împreună, chiar și vânt. Nouă ne-ați vândut cuvinte de luat aminte, așa că iau și eu puțin vânt de la tine poate dau suflu și pe blogul meu uscat și prăfuit de ..nelocuire! Succes și felicitări pentru tot!

Spanoae Mihaela
Spanoae Mihaela
7 years ago

Frumos.!!!… Felicitări…sunteti super tari până la final!Va iubesc!!!

Pauna8
Pauna8
7 years ago

Asa te vreau. Poți sa vinzi orice eu voi cumpara
Mi-a placut,frumos..

Lamiita Petre
Lamiita Petre
7 years ago

Niscavai vant as vrea si eu, dar sa fie de primavara daca se poate. Am prea mult din cel de toamna, s-a cuibarit peste tot.
Poti tu, Aricico, sa imi dai asta?