Sunt o mică Aricică, nu vorbesc, nu zic nici pâs

Vreau să zic, deschid gurița să spun trei cuvinte-n plus…

Care plus? Nu iese unul!

Încercat-am în engleză. Țepii mi i-am încordat

Nasu-n vânt am ridicat, ochișorii mi i-am strâns

Tot nimic! Chiar e de plâns!

Cum să spun că vreau la mami când mă rătăcesc sub pat

Dacă-n fața mea englezu’ șade blond și bucălat

Și așteaptă să-i explic pe sub pat ce-am căutat?

Am noroc că știe mami! De engleză zic. Deși…

Nici ea nu prea știe multe: un gud dei și un… mersi.

Ea mi-a spus că știa trei. Toate trei, cuvinte bune

Unul a plecat în lume, obosit de-accentul ei.

Lumea-n-cap și-a luat-o singur, era prea stâlcit săracu’!

Dus a fost. Nu s-a întors și nici n-a trimis pe altul

Locul cald să i-l păstreze în formația de trei.

Brusc, s-a hotărât mămica, supărată pe fugar

Ca engleza de acasă  s-o învețe. Așadar,

Un profesor de engleză  a găsit, cu-chiu-cu-vai.

Un profesor bun, de școală, învățat cu prichindei.

V-am spus oare câți ani are-a mea mămică din dotare?

Cert e că n-a prins nimica. Nici engleza, nici mămica,

Nu s-au înțeles cu el. Cu profesorul de școală, de el zic,

Că una-i țâncul, ș-alta… toanta de Ionica.

Nu, nu-i toantă, dar programul, oboseala și ariciul

(Eu adică, Aricica), fugărim timpul cu biciul.

Totuși  mama, hotărâtă, netu-a răscolit nițel

Ș-a găsit o profă bună. Cu program online și..zel.

Meditații la engleză  când vrea mama, de acasă!

Poa’ să stea în pat, pe scaun, dacă vrea chiar și pe-o masă.

Webinarii, explicații, tu viteza ți-o alegi

Nu te-mpinge, nu te lasă. La final, engleza  dregi

Fără grabă, fără stres, doar cu zâmbetul pe buze.

Până și eu, Aricica înțeleg cum e  engleza

Nu e grea, e chiar ușoară dacă nu te-mpovărezi

Cu expresii fără noimă și cuvinte în cirezi.

Vrei să vorbești ca englezu’, vorba-n voie să i-o-ntorci,

Admirație să-i storci, să-l lași mut că-i știi accentul?

Eu, ariciul plin de ace, fac pariu pe țepii mei

Că engleza e ușoară dacă-nveți și știi ce vrei.

Caut-o pe profa asta, nu vei regreta, i tell

N-are cursuri lungi și scumpe, tu alegi cât,cum, ce fel.

englishforall-299x300

Eu știu. Și mămica știe. Eu vreau somn, ea vrea să scrie

În engleză, poezie!

Doamne-Doamne?! Ești? Eu plec!

Mă ascund sub pat, în baie, pot să dorm chiar și la paie

Că ș-acolo-i tot odaie!

Fac orice, dar nu mă pune să aud engleza-n versuri!

Mi-s suficiente astea. Accept chiar cu bucurie

Pupături și alte chestii ce nu-s scrise pe hârtie.

 

 

Acest articol a fost scris pentru proba cu numărul 4 din competiția SpringSuperblog 2017