Numărul 38 e femeie și scrie. Zice că e, intr-un fel, blogăriță. Are 4 bloguri. Cum scrie, de ce scrie, cine-o citește, ce planuri are, am întrebat tot. Ba a mai și cerut s-o întreb… mai bine citiți singuri. Iată un interviu cu Daniela Havarneanu:

 

Io: Cine este Daniela Harnoveanu? Aoleu! Nah că i-am sticlit, asta… stâlcit numele. Lasă, poate nu bagă de seamă!
Daniela: Havarneanu! Numele meu vine de la cetatea Havârna… locuitorii din jurul cetatii se numeau havârneni. Numele a suferit ceva modificari odata cu disparitia “â” … Cine e Daniela Havarneanu? Daca întrebarea se refera la momentul de fata, Daniela Havarneanu este, daca-mi permiti o mica asociere în engleza, “another brick in the wall”. O persoana simpla…. rusinos de simpla! Plictisitor de simplă, chiar! Ok… whatever, interviu cu cărămizi n-aveam. Dacă stau să mă gândesc, vorbesc des cu pereții așa că nu-i grav, presimt chiar c-o să mă simt bine. Pot să mă sprijin de tine? Rușinos de simplă? Norocul tău că nu mă rușinez io repede da’, nah, dacă mi-o veni rușineala mă ascund. După perete. Iar o dădui în bară cu prima întrebare… .

Io: Ești blogger?
Daniela: Nu stiu daca ma pot numi “blogger” în adevaratul sens al cuvântului. “Blogger” înseamna pentru mine o ocupatie pe care o faci continuu, cu placere, fara prea multe expectative. O exerciti ca pe o meserie, asteptând ca rezultatele sa apara cu timpul. Eu sunt un fel de blogger… unul “soft”. De ce? Scrii la an, obligată și… soft?  Ok… birck și soft! Cum se traduce asta? Cărămidă moale? Chirpic? Sorry, engleza-i cam hard pentru mine

Io: Bine. Blogger “soft” unde? Ce blog/uri ai?
Daniela: Unde? Blogger ma numesc pe blogul meu. Ma numesc si când particip la competitii. Ma numesc si fata de cei care nu stiu neaparat cu ce se “manânca”. Îmi place cum suna… În alte tari, chiar si în Germania, bloggerul are putere, are un nume, are un cuvânt de spus. Eu sunt blogger în România, care are multe de învatat înca în ce priveste bloggingul. Am mai multe bloguri. Unul, pe care ma manifest mai des, se numeste “Spicuiri“. Un altul, “Pe cuvânt… de blogger“, un altul, pe care-l tin mai ascuns, poarta numele meu, si un al patrulea, “Simfonia haosului“… sau, “Big-Bang – De la astru, la dezastru”. Aaaa, doar patru? Mdeaa, soft! Mizilic. Blogger soft la patru bloguri. Cum bre, adică în România blogării n-au putere, nume și cuvinte? Au unii la cuvinte de-ți vine să le dai în cap cu ele. Sau cu cărămida. Nu, nu cu tine, altă cărămidă!

Io: Când ai început să scrii?
Daniela: Practic, în clasa aI-a… Ca blogger, prin 2012. Primele mele bloguri au fost în engleza. Nu ca as sti bine limba, dar pentru ca aveau mai multa “influenta” si credibilitate. Aveam bloguri pentru afaceri. Business… Le aveam pe toate pe Blogspot. La un moment dat, Google m-a penalizat si mi-a închis blogul “de suflet”. Aveam pe el si chat, si forum… L-au considerat “spam” si l-au închis. Am suferit enorm. Zile si nopti de munca,mai ales ca tot ceea ce realizasem era fara ajutorul cuiva. “Spicuri”, blogul “de suflet” actual, s-a nascut în 2014. Cred ca Martie 2014. L-am facut pentru sora mea mai mare, dar n-a fost sa fie… Avea un alt nume la vremea aceea. Practic, cam toți începem în a-ntâia. Și mașinile pornesc cu a-ntâia. Bine, acu’ se-ncepe oleacă mai devreme.  Și tot practic, nu te-ntreb de alea în engleză că… nu le mai ai.  Îmi pare rău pentru pierderea pe care-ai suferit-o.

Io: Cum ai făcut primul blog? De la ce a pornit ideea?
Daniela: Primul blog… Da! Ideea a pornit, ca mai toate ideile preconcepute despre bloguri si blogging, de la realizarea unor venituri suplimentare fara prea mult efort fizic (sa-i zic asa…). Culmea, am facut ceva bani la început. Dar ma mustra constiinta. Vindeam nimic! Da! Nimic! Exact cum am scris! Vindeam ideile mele, ideile altora. Dupa un timp, am decis sa colaborez cu cei ce depistau “scamurile”. Deci, într-un fel sau altul, întorsesem foaia. Nu mai câstigam prea mult, dar dormeam linistita. Io-te unul care recunoaște! Și vine conștiința, repede, să strice treaba! Vindeai nimic? Era scump sau ieftin? La kilogram? Deci… soluția unui somn liniștit este renunțarea la comerțul cu vorbe. Sau nu?

Daniela: Întreaba-ma si ce culori îmi plac!

Io: … ?!?

Io: Nu pasiune pentru scris? Nici dorința de a-ți exprima opiniile?
Daniela: Întrebarea de dinainte se referea la primul blog. Daca vrei sa vorbim de primul blog în limba româna, atunci, da, s-a nascut din dorinta de a ma exprima. Nu am fost o experta în ale povestirilor, dar cum vorbeam de una singura ora de ora, zi de zi, mi-am spus ca pot transcrie “discursurile”. Stiam ca nu am talent, dar scrisul m-a relaxat, m-a usurat, m-a ajutat sa depasesc multe momente critice în ultimii ani. Sunt emigranta, cum bine stii. Nu am familia cu mine (desi alaturi îmi este mereu), nu am multi prieteni, asa ca scrisul a fost “unealta” cea mai la îndemâna pentru a supravietui departe de cei dragi. Aha, acuș înțeleg. Nu prea ți se potrivea aia cu banii, somnul și foaia. Scrisul ca unealtă îmi sună mult mai bine 😉

Daniela: Îmi place old-rose… 😉

Io: … ?!?

Io: Despre ce scrii? Spune-mi ultimul subiect pe care l-ai abordat într-un articol
Daniela: Hmmm! Ultimul articol este o poezioara scrisa de sora mea. Am facut-o co-autor la blog. Din pacate, dupa ultima editie a Superblogului nu am mai scris niciun articol. Uite de ce nu ma consider un adevarat blogger! Dar, în general, scriu despre ceea ce simt, ceea ce mi se întâmpla, despre dorinte, visuri, aspiratii… uneori sunt pozitiva, alteori critica, ironica, auto-ironica. Majoritatea “scrierilor” mele sunt relationate cu momentele în care sau despre care scriu. Daca ar fi sa citesc acum articolele din urma, nu as mai întelege nimic, sunt sigura. De fapt, am facut-o odata… prima tentatie a fost sa le sterg. Dar le-am lasat acolo. Ele ma reprezinta, fac parte din mine, din viata mea. Sunt momentele mele, bune sau rele. Dac-au rămas intacte, e de bine. Dacă nu mai înțelegi nimic… nu-i grav, pun pariu că cei care citesc pricep foarte bine ce și cum ai zis. N-am văzut la intrarea in blogurile tale niciun cititor rămas buimac.

Io: Ultimul subiect pe care ai scris TU a fost…?
Daniela: Eliminând, deci, probele Superblog, ultimul articol a fost despre “barbatul care nu te asculta…”. Subiect destul de prezent în scrierile mele. Un soi de obsesie, s-ar spune! :))) Logic, bărbații scriu despre mașini și femei, femeile despre bărbați și… ascultat! 

Io: Prezent… din ce cauză? Subiect inepuizabil?
Daniela: Subiect în trend… si pentru mine, si pentru altii. Stii, ma întâlnesc uneori cu prietenele. Sunt putine la numar, dar bune! Dupa câteva fraze “de încalzire”, trecem la subiectul “barbati”. Barbatii nostri, da… Noi, cei de-afara, am trecut oarecum de faza în care ne plâgem de datorii, de neajunsuri, de lipsuri si doruri. Am avansat, sa zic… daca asa s-ar putea zice. Barbatii sunt subiect inepuizabil, sigur ca da. Așa cum si noi, femeile, suntem sursa continua de întrebari si cautari. Îmi place sa scriu despre ei. Nu sunt întotdeauna aspra, mai ales ca am și eu un baiat si caut sa-i înteleg. Dar, nu m-as satura sa scriu despre ei. Stiu ca este interpretabila afirmatia, dar mi-o asum! N-ai decât să-i înțelegi. Și eu îi înțeleg. Sunt veniți de pe lună, nu? 

Io: Cum este bloggerul Daniela Havarveanu? Cum scrie? Mă dă-mă naibii! Iar am comis-o. Să dau vina pe tastatură? Da’ ce, e vina mea că-s tastele mici și numele ei lung? Pun pariu că-mi zice iar de cetate!
Daniela: Havarneanu! Numele meu vine de la cetatea Havârna… hahaha! Cum este bloggerul Daniela Havarneanu? În opinia mea, sincera, de altfel, blogger “de duzina”. Fara o nisa, fara prea mult talent, fara continuitate, fara priza la cititori. Cu toate astea, si considerând câteva momente de inspiratie, creative, si faptul ca scrisul este un exercitiu iar calitatea scrierilor se poate îmbunatati practicând, cred ca bloggerul Daniela Havarneanu are înca resurse si potential neexploatat. Fiul meu a fost la mine în Decembrie. Vorbeam de blog, de articole, de intentii si planuri de viitor. Mi-a placut mult sa-l aud spunându-mi ca “trebuie sa continui!”. Am sa-i urmez sfatul, pentru ca bloggingul a devenit o pasiune între timp. Slabesc motoarele uneori, dar când le repornesc, nu se mai opresc Lasă că nu ești prima la care pasiunea are perioade de… leșin. Uite, la începutul interviului erai un fel de blogger, blogger soft, acum ești blogger de duzină. Nu găsesc nicio pasiune în ce zici aici, deși pot să jur c-am găsit-o în articolele tale! Pune mâna pe pix, taste, pe ce vrei tu și treci la scris! Știi care-i moartea pasiunii? Eu nu, dar am auzit că leșinurile dese-s periculoase.

Io: ”Oferă un ghiozdan” Ai avut succes? Spune-ne despre
Daniela: Offf! Nu! Nu am avut succes! Mie, personal, mi s-a parut o chestie atât de nobila, de usor de îndeplinit. O sarcina pe care mi-am asumat-o, sperând ca nu se va simti nimeni mai sarac contibuind la intiativa mea, a noastra. Ideea nu-mi apartine, dupa cum am mentionat si în articolul de pe blog. Este ideea celor de la “Ajuta.eu“, organizatie din care face parte si Diana. Aici, un ghiozdan costa cât un pachet de tigari. Un ghiozdan simplu, modest, dar bun, de calitate. Nu intentionam sa adun ghiozdane cu Barbie su Superman, ci doar câteva simple care sa le fie de folos mititeilor din Bacau. Nu am reusit! Nu m-a contactat nimeni, nu a contribuit nimeni. Doar Ioana Moldoveanu, care mi-a promis ca va actiona pe cont propriu (articolul avea drept tinta diaspora din zona mea). Am cumparat eu câteva ghiozdane, penare, rechizite care se afla în România, la mama acasa, în asteptare…  Nu pot să comentez, tu ești cea mai în măsură să tragi concluzii din experiența asta.

Io: Te-ai mai implica în astfel de proiecte? Sau elanul se duse?
Daniela: Elanul si dorinta nu au disparut. Sunt putin dezamagita, bineînteles. Dar am de gând sa particip la niste cursuri de “fundraising”, sa trimit niste emailuri catre câteva din firmele de aici si sa actionez, deci, pe alte cai. Am mai avut câteva actiuni sporadice, legate de anumite evenimente, dar alea au fost ale mele. Nu au implicat blogul. Bravo ție că nu renunți. Succes!

Io: Ești de părere că bloggerii ar trebui să se implice în astfel de acțiuni, să profite de faptul că au darul ”vorbirii”?
Daniela: Absolut! Dar sanse de reusita au cei care doar ridica un deget si rezolva. Nu stiu daca ma întelegi. Am sa încerc sa dezvolt… Un blogger fara “catare”, desi plin de bune intentii, nu are sanse prea mari de reusita. Un blog cu putini cititori, de asemenea. Imagineaza-ti persoanele, cu sau fara blog, care scriu un status pe Facebook de tipul “Neata! Azi ploua la noi cu galeata!” si primesc sute de aprecieri, distribuiri, comentarii… Ele au cele mai mari sanse sa strânga fonduri. Iti povestesc o chestie, oarecum legata de ceea ce spuneam mai sus. Acum un an, poate doi, a aparut pe “wall-ul” unei persoane influente un mesaj prin care se solicita sa o ajutam pe o doamna bolnava, participând la licitatie organizata pe Facebook. S-a facut pagina separata, s-a “montat” licitatia si au participat sute de persoane. Am participat si eu. Astfel de actiuni au impact daca blogul sau cel ce se afla în spatele acestuia au un nume. Daca nu, greu de crezut ca doar sufletul mare si dorinta de a ajuta sunt de ajuns. Ok… ai dreptate dar… Like-urile nu înseamnă nimic. Nici dacă plouă sau nu. Încercarea de a ajuta pe cineva începe cu un pas. Pasul poate fi greșit, dar întotdeauna următorii te vor duce spre ceea ce vrei. Dacă vrei, poți, știi reclama? Singura problemuță e că trebuie ca și cei cărora li te adresezi să aibă dorința de a ajuta. 

Io: Pot bloggerii deveni formatori de opinie? Înțeleg din răspunsul anterior că pot influenta opinia publică…
Daniela: Bloggerii ar putea si, în ziua de azi, chiar ar trebui sa fie nu numai formatori de opinie, ci si parte activa în media româneasca. Lasând la o parte blogurile de stiri contrafacute sau copiate din presa, blogurile de specialitate ar putea deveni surse importante de informatii în toate domeniile. Repet, “afara” bloggerii sunt considerati o forta exact pentru ca practica o forma de jurnalism mai accesibila tuturor, mai sincera, mai simpatica, mai creativa. Eu prefer sa citesc bloguri (nu pentru ca am si eu câteva), decât ziarele online sau site-urile care doar redau sau fac analize, fara prea multe opinii sau idei proprii. Ok,.. .

Io: Exemple de bloguri pe care le citești ne dai?
Daniela: Da! Sunt câteva bloguri pe care le citesc “Incognito”… alecuracoviceanu.ro; anabarton.ro; feher.live; … citesc blogurile colegilor de la Superblog, prietenilor, desi doar atunci când îmi apar articole pe facebook. Rasfoaiesc, asadar, dar nu pot sa spun ca zilnic. Am perioade când citesc mai mult, perioade când le las… probabil din dorinta de a le redescoperi. Mai sunt… citesc si bloguri de poezii. Citesc si blogul lui Andrei Plesu, dar, repet, periodic.

Io: Ai spus ceva de Superblog, deci participi la concursuri de blogging. De ce?
Daniela: Da, particip. De fapt, am participat numai la Superblog în ultimii doi ani. Particip pentru ca-mi place competitia, în general. Ideea de a ma testa, de a ma “duela” cu altii, de a-mi stabili obiective si a ma autodepasi. Astea, pe de o parte. Pe de alta, sigur ca-mi face placere sa-mi încerc norocul si la premii, sa-mi fac cunoscut blogul si sa fructific, eventual, sansa de a castiga competitia. Bravo ție și…succes, acuș vine springu’.

Io: Câștigi? Ce?
Daniela: As putea sa încep cu premiile. Dar, nu! Cel mai care câstig pe care l-am avut la Superblog (fara sa periez pe nimeni sau sa ridic competitia în slavi) a fost prietenia legata cu anumiti superbloggeri. Pare poetic, patetic, dar chiar asa este. Premiile obtinute, fie în produse, fie în bani, au avut partea lor de fericire, considerate mai mult ca pe o recunoastere a “talentului scriitoricesc”, dar nu au fost cele care m-au determinat sa continui sa concurez. Bine că ne-ai lămurit. Prieteni și premii. Nu, pe bune? Eu credeam că câștigi prezidențialele. Sau Eurovisionu’!

Io: Pe bani scrii? Advertoriale. De ce?
Daniela: Îmi place old-rose! M-as îmbraca din cap pâna-n picioare cu aceasta culoare… asta e în paranteza! .))))
Io: Bine măi! CE CULOARE ÎȚI PLACE?
Daniela: Asa, mai! Old-rose, cum spuneam! Adica, exact culoarea de pe logo-ul blogului! Ce Dumnezeu, nu ma mai întrebai odata???
Io: Așa, și?
Daniela: Si daca ma supar, îmi zugravesc si dormitorul old-rose!
Io: Dormitorul… blogurilor?
Daniela: Uita-te, Danielo, cum strici interviul! Da! Zisa fiind chestia cum ca sunt toate într-o stare de letargie blegoasa acum, da… dormitorul blogurilor! Dar cum îti veni ideea asta? Păi mă duceam într-o zi l-a muncă și mă uitam așa, pe sus, mirându-mă că nu-s stele în miezu’zilei și m-am împiedicat de caru’ care transporta lulele… măi fată, ce-ai? Țin-te de-ntrebare și lasă naibii culorile!
Io: Păi vorbim de bloguri acilea. De-alea… . Nu mai știu de care, ce-am vrut să întreb și… Cititori! Ai?
Daniela: Nu! Nu am! Ar fi câtiva mai consecventi, dar pot sa-i numar pe degete. Daca ar fi sa-mi tin blogurile pentru cititori, ar fi de preferat sa le închid. Dar sper si eu, ca tot bloggerul, ca or sa apara cu duiumul. Ca o sa dau lovitura cu cine stie ce bazaconie de articol, si, iaca, n-o sa mai scap de ei. Îhâm, apar. Vin acuș din țările calde, călare pe cocori bleu! Să-mi dai și mie doi, ai mei au plecat după fluturi.

Io: Dă-ne un link la un articol scris de tine cu care ai încercat să… cititori
Daniela: Hahaha! Mi-era teama de întrebarea asta! Stii? Ti-am spus ca am trecut în revista câteva din articolele vechi. M-am întrebat acum, când le-am recitit, ce Dumnezeu am vrut sa spun? Daca eu nu m-am înteles, cum sa ma poata întelege cititorii mei? îti dau, totusi, un link cu un articol… si chiar am sa te rog sa-mi spui, daca ai rabdare sa-l citesti, ce ai înteles din el! 🙂
Io: Îhî, frumos. N-ai cititori ospătari, ăh?
Daniela: Nu! Nu ospatari, nu bucatari (dorinta mea arzatoare)!. Chiar nu am cititori! Nici macar pensionari, care au timp de pierdut!
Io: Oaileiiii! Bun, el știe, ea știe. tu ce te bagi între ei?
Daniela: Eu bag paiele pe foc! Si, daca-i nevoie, si-o târa de motorina. Si când totul va fi scrum, am sa spun ca nici înainte nu aducea deloc cenusa cu “nisipurile de aur”!:))) Eh,da! Puteam sa fiu mai scurta! Adica, nu va mai mintiti aiurea! Dar i-am dat forma de articol, na! sa fie la numar, acolo… 🙂
Bun, sa trecem iar la chestii serioase… astept întrebarea cu numarul zece… sau cât urma. De urmat-urma, da’ i-am pierdut urma. Doamne fere, ce-am făcut să te merit? Ești enervantă!

Io: Apropo de numere, câte articole ai publicat pe “spicuiri” pânã acum?
Daniela: Datele îmi arata ca 185. Am mai sters câteva chiar zilele trecute. Blogul “Spicuiri” trece iar printr-o faza de “ajustare”. Are nevoie de optimizare SEO si, probabil, de o noua aranjare a articolelor, ocazie cu care voi mai corecta si adapta pe cele vechi. Dar cred ca am cel putin 20 de articole în ciorna. Nu am avut timp de blog lunile astea, din pacate. Si nici chef, nici prea multa inspiratie. Ceea ce nu-i tocmai dragut. Nu-i drăguț deloc. Dar… .

Io: De ai numit acel blog Spicuiri și nu rose… cum ziceai?
Daniela: Mi-a placut “Spicuiri”… are doua “fete”, sa zic asa. Una româneasca, alta care vine de la “speak”, din engleza. Se poarta englezismele, desi eu nu le apreciez prea mult. Mi s-a parut, totodata, potrivit cu faptul ca blogul este personal, nu are nu anumita nisa, asa ca spicuri din diverse teme se asorteaza. In plus, categoriile/paginile, care se numesc “Înspic” si “Despic” sunt caracteristici ale felului meu de a fi. Eu chiar asta fac de multe ori. Leg, dezleg, înspic, despic firul în paispe… . Si, nu în ultimul rând, este usor de tinut minte. Nume scurt, asa se vrea. cica! E cu fire… . Țesătorie? Io zic să despici mai des, am văzut un fir de pânză de păianjen acolo, și-i păcat de talentul tău. No offence!

Io: Vreau un exemplu de articol care są ne arate bloggerul din tine în toată splendoarea sriitoricească
Daniela: Nu prea am! Nu sunt mândra de niciun articol. Am câteva de suflet, dar ar fi mai potrivite unei autobiografii decât unui blog. Ei, hai! 

Io: Exemplu de “suflet”?
Daniela: Scrise despre si pentru membrii familiei.
Io: M-ai lămurit! Nu ne dai link?
Daniela: Încerc sa gasesc ceva… Hai sa ti-l dau pe-asta, dar nici cu el nu ma pot lauda… Doamne, ce aiurea scriu!:))) Hai că nu-mi fu fatal. L-am citit și nu m-a durut deloc, jur!

Io: Pe ce locuri te-ai clasat la cele două ediții de Superblog la care ai participat?
Daniela: Am participat la patru editii. Nu-mi aduc aminte la primele doua, dar la a treia si la a patra, pe 9 si, respectiv, 14. Parca… Nu am tinut cont de locul în clasament, daca nu am fost în top.
Io: Nu zisăși două?
Daniela: Am zis în ultimii doi ani. Într-un an, Superblogul are doua editii. Am scris pe dos ultima fraza. Dar întelegi… Înteleg, înțeleg! Ce ziceai?

Io: Bine. Dacă n-ai avea bloguri, ți-ai face unul azi-mâine?
Daniela: Categoric! Dar numai unul! Asta da categorie. Categori… whatever!

Io: Tu ai patru. Scrii pe vreunul constant? La 5 zile, 3 ore sau…
Daniela: Constant am scris numai în perioada competitiei.Intentionez sa scriu mai des pe “Spicuiri”, dar numai dupa ce-l mai pun putin la punct. La celelalte, mai putin cel care are numele meu, cred ca am sa renunt. E prea mare caciula pentru tartacuta mea. E de preferat, dupa putina mea experienta, sa ai unul si sa te ocupi constant de el, decât mai multe si sa “rugineasca”. Bun planul.  Căciula ce zice? Mă gândeam să-i iau un interviu… .

Io: Ai prieteni în blogosferă?
Daniela: Da! Am câtiva prieteni pe care i-am cunoscut online, cu care tin legatura si care-mi sunt aproape, desi departe. Sunt, deci, bloggeri toti. Aproape-departe? A, pe sistemul târziu-devreme. Am înțeles, ai.

Io: Spune-mi o bucurie, satisfacție, neplăcere pe care ți-au adus-o blogurile
Daniela: O luasem pe aratura… Bucuriile sunt putine când nu ai cititori. Orice blogger si-ar dori sa fie citit, promovat, distribuit. Dar, vezi tu, daca eu nu am fost în stare sa gasesc un articol cu care sa ma mândresc, cum as putea pretinde altora? Neplacerile sunt strâns legate de faptul ca nu ma pricep prea mult la partea tehnica, asa încât sunt nevoita sa apelez mereu la ajutoare extra. Cu toate astea, nimic nu m-ar face acum sa renunt la scris, chiar daca am multe de învatat înca. Hai lasă că înveți, nu te panica. Mă dragi cititori, undi dreaq sunteți? Hai bre să bucurăm fata asta! Fi-v-ar (așa se scrie?) blogu ei în drum, la ceas de seară! 

Io: Cum te promovezi? O faci, sau aștepți o minune?
Daniela: Ca sa fiu sincera, nu prea m-am promovat. Am cam asteptat sa pice para malaiata. Sufar de o oarece doza de neîncredere în mine, asa ca mi s-a parut exagerata si putina promovare pe care mi-am facut-o pâna acum. Minune deci, că pere mălăiețe n-am prea văzut să pice :)))

Io: Dacă ai avea posibilitatea să întâlnești un grup de cititori, cum i-ai îmbia să intre pe blogurile tale?
Daniela: Buna întrebarea! Nu mi-am pus-o niciodata! Cititorii mei sunt persoane care ma cunosc. Intra pe blog pentru ca stiu ca acolo-mi mai depan amintirile, mai ma plâng, mai ma laud, mai ma critic sau “curat pusca”. Dar daca as intâlni un grup de cititori complet straini de mine si de partea de blogosfera în care ma învârt, ar fi probabil cea mai dificila provocare de pâna acum. Daca as reusi sa-i fac sa ma citeasca o data, ar trebui sa ma mobilizez efectiv sa-i fac sa si ramâna, ceea ce cred ca este aproape imposibil pentru mine. Ma gândeam cândva sa-i atrag pe blog cu concursuri, premii… dar nu cred ca vizitele ar fi constante. Mi-ar ramâne, în cazul asta, schimbarea stilului de scris, abordarea unor subiecte interesante, de actualitate. Nu stiu… Și io care credeam c-o să-i îmbii c-o oală de sarmale, ceva clătite ș-un vin!  No, io m-am gândit , pentru blogul meu binențeles, să-i bag cu binișoru’ și să-i leg de calorifer! Cu lanțu’ de la câine! Poanta e că n-am calorifer la blog… .

Io: O întrebare pe care ai așteptat-o și n-a apărut? Pune-o și răspunde
Daniela: M-asteptam sa ma întrebi ce culoare îmi place! Ti-as fi raspuns, fara dubiu, old-rose! 🙂 Doamne fere, apără și păzește de toate culorile lumii! De întrebările lumii!

Io: De ce ai acceptat înterviul?
Daniela: M-am gândit mult daca sa accept sau nu. Este o provocare si asta. Vorbesc destul de rar despre mine, dar foarte des despre bloguri si pasiunea pentru scris. Am citit si celelalte interviuri luate colegilor si mi-au placut, m-au amuzat, m-au facut chiar sa ma pun în situatia lor si am raspuns la multe dintre întrebarile puse lor. Poate pentru ca este primul, poate pentru ca ar putea fi ultimul. Nu stiu! Stiu doar ca o sa ma minunez de raspunsuri si, mai mult ca sigur, daca o sa-l recitesc peste ceva timp, o sa ma întreb la fel cum ma întreb citind articolele vechi… Oare ce-am vrut sa zic cu asta? Hai că n-ai spus nimic nelalocul lui. Dar m-ai căpiat cu culoarea ta. Ie-te că fac și cucufonii. Cacofonii! Asta am zis, cacofonii!

Io: Auzi, ce e așa special la culoarea aia?
Daniela: Nu stiu! Ai si tu o culoare asemanatoare la salul din fotografie! Nu-ti place? Stii ce? Am facut pasiune de curând pentru stilul “vintage”, si old-rose este una dintre culorile stilului. Uram rozul când eram mica! Cum ne transforma viata, nu? Ooo, și-ncă cum! Azi ești blogăr, mâine iei interviuri despre culori :)))

Daniela Havarneanu

Acesta a fost interviul cu Daniela Havarneanu. În mod sigur, dacă abia acum ați descoperit-o, o veți vizita. Mie nu-mi rămâne decât să vă mulțumesc vouă, celor ce ați citit  acest interviu, pentru răbdare și timpul pe care-l cheltuiți aici. Sunteți bineveniți, oricând să reveniți. Mulțumesc!

Nu în ultimul rând, îi mulțumesc Danielei. Pentru răbdare, răspunsuri și… zâmbetele pe care mi le-a provocat. Mulțumesc, Daniela Havarneanu!