Călătorie de arici. Prima zi

Pica ceva din… de undeva de sus. Nu mi-am dat seama ce, eu stăteam în cutiuța mea, cuibărită în căsuță. dar auzeam un zgomot ciudat. Știți, eu n-am ieșit din ea prea mult și nu cunosc lumea înconjurătoare.

La un moment dat leagănatul cutiei s-a oprit. Am auzit voci și cerul căsuței mele s-a deschis. Ufff, cine-o fi oare? Mâinile cu unghii lungi de culoarea acelor mele m-au cuprins în palme și m-au ridicat. I-am văzut ochii, și ea pe ai mei. Am vrut să țip, să-i spun să mă lase jos dar… eu nu vorbesc ca ei, nu m-ar fi înțeles. Am mai  privit-o o secundă și… am știut că s-a îndrăgostit de mine. Of, Doamne, ești superbă! De mine era vorba, știu sigur! M-am supărat un pic când m-a strâns în palme, o să-i spun să fie mai atentă. Una din mâini i se duce spre… cred că-i spune buzunar. Scoate ceva și… mă cumpără oare? Nu-mi voi mai vedea… . Acum înțeleg de ce m-au pus singurică în căsuță azi dimineață. Eu am crezut că-s pedepsită, ei mă pregăteau de adio.

Gata, îi aud pașii celui care m-a crescut. Se îndepărtează. Nu-l pot vedea, palmele îmi acoperă raza vizuală. Nu râdeți, și aricii au așa ceva. Nu v-am spus? Sunt arici. O fetiță-arici. Am un an și jumătate și azi mi se schimbă stăpânul. Nu înțeleg de ce, mereu am fost cumințică și n-am deranjat pe nimeni. N-am mâncat prea mult și nici zgomot n-am făcut. Oare îmi va fi bine cu noii stăpâni? Mi-e frică, acele mi s-au zbârlit și răsuflu greu. Așa mi se întâmplă când mi-e teamă.

Am urcat în ceva. Spuneau ceva de mașină. Nu știu ce-i aia dar am timp să aflu. Alte palme mă cuprind. Unghii scurte, roșii. Mă ține cu grijă, aud că se vorbește de poze. Nu vă mirați, înțeleg tot doar că… nu vorbesc, nu știu cum. Nu, n-o să învăț, aricii nu vorbesc, doar ascultă. Vorbesc cam mult oamenii ăștia noi, dar e bine, pentru că toți sunt de părere că sunt frumoasă. Ăsta e un semn bun, poate n-or să mă trateze rău. Nu-mi place aglomerația asta, totuși. Oare o să locuiesc departe? Sper să aibă grijă de mine, sunt mică și… .

Ne-am oprit. Sunt așezată în căsuța mea. Mă ascund repede înăuntru. Aș vrea să devin invizibilă. Atâția ochi ațintiți spre mine! Mă legăn din nou. Zgomot. Mergem iarăși. Dintr-o dată, liniște. Scot capul, temătoare, din căsuță. Nu e decât cea care… da, sigur ea va fi stăpâna mea. Cred că-i mai speriată ca mine. Îmi vorbește în șoaptă și nu prea înțeleg ce spune. Zâmbește, îmi vorbește, râde. Ești frumoasă, o să am grijă de tine! Să nu-ți fie frică, nu-ți fac rău!Ți-e foame? Poate sete? Nu pot să-i răspund dar cred că știe. Mă privește într-una. M-am cuibărit la pieptul ei. Caut un loc cald. Am nevoie de căldură. Mi-e atât de somn! Știi, noi, aricii, dormim mult ziua. Sper că și ea știe! Ți-e somn, nu-i așa? Te las să dormi, o să te țin în brațe diseară! 

Sunt din nou în căsuța mea. Ce bine că nu mi-au schimbat-o! E sărăcăcioasă dar… aici m-am născut.  Mi-e somn, dar nu pot să dorm. O simt cum mă privește.  Mă place, știu. Dar dacă se va plictisi de mine, dacă nu va avea timp să mă îngrijească?  Nu-ți face griji, o aud, mi te-am dorit atât de mult că… te-aș privi o veșnicie! Tu odihnește-te, eu sunt aici. Oare îmi vorbește sau mi se pare? Sunt atât de obosită… .