Discuție cu mine

Tocmai îmi citii mie, de pe blogșoru’ propriu și personal pagina Despre. După ce m-am minunat bine, m-am crucit oleacă și m-am ciupit de vreo trei ori, am încercat să-mi amintesc ziua în care am scris gogomănia. Beată nu eram sigur, beat nici atât. Ș-atunci? De unde-oi fi făcut rost de-atâta… nici nu stiu cum dreaq să-i zic. De-aici pănă la o discuție cu mine n-a fost decât un pas.

Uite, zic asa: … când sunt fericită, vreau ca oamenii din jurul meu să zâmbească. Really? Hai măh! Ne lași, tu n-ai mai zâmbit din ziua în care… nu-mi mai amintesc exact. Chiar așa, când am zâmbit ultima dată? Nu, zâmbetele alea idioate pe care le scot la iveală când vreau să evit să împart trei palme la minut nu se pun. Nu se pun nici alea pe care le împart la muncă, de zici că tocmai am câștigat la loto și muncesc de plăcere. Când dracu’ ai fost fericită? Nu prea știi, nu?

Ba da, știu! Am fost fericită! Știu sigur! În copilărie. In adolescență. Și mai târziu, și acum, de curând, când… am fost, sunt sigură c-am fost, doar că nu îmi amintesc acum!

 Yeah, right, ai fost dar nu-ți amintești! Fericirea nu se uită.

Ba da. „Uneori, fericire înseamnă… uitare.” Așa spunea Albert Schweitzer  

Cine dreaq mai e și ăsta? Iar te ascunzi în spatele vorbelor de duh? Nu mai știi să-ți exprimi propriile gânduri? Hai, străduiește-te, dă-mi un exemplu de secundă în care ai fost fericită!

Ieri! 

Ieri? Glumești? Nu te-am văzut!

Am fost, jur! Când o prietenă a postat ceva pentru mine, pe Facebook. Și am râs la o altă postare… .

 A, râsul ăla pe care-l pui la fiecare comentariu?!  L-am văzut. Ăla nu-i râs, e doar un emoticon. Tu nu mai știi să râzi!

Ba da, știu să râd! Și am fost fericită ieri! De ce nu mă crezi?

 Poate pentru că te cunosc bine? Pentru că eu sunt tu?

Nu, nu vreau să fiu tu! Tu ești ironică, sceptică, râzi la glume pe care eu nu le înțeleg, înjuri, calci pe ceea ce eu iubesc… . 

Ei, hai, îmi pui nefericirea ta în cârcă. Nu mai ai pe cine să dai vina? Dacă nu te-aș scoate eu din starea de Cenușăreasă în care te bălăcești, am fi, și eu și tu într-un mare căcat. Pe bune, caută să nu mă mai acuzi, încearcă să-mi mulțumești.

Nu pot. Eu vreau ceva, tu altceva. Eu vreau să plâng și tu vrei să fii fericită. De ce nu mă lași să plâng? 

Pentru că ești proastă. Nu mai plânge nimeni azi. Și pentru ce vrei să plângi? Te doare ceva? Ah, nu-mi spune, sufletul! Iubești? Cum să iubești pe cineva când tu nu mă iubești pe mine?

Pentru că… .

Da, știu, nu te las să plângi. Și te vreau fericită. Astea-s motive? Și ce-ar trebui să fac până termini tu de bocit? Apropos, o mai ții așa mult? Eu m-am plictisit deja de-atâta jale.

Vezi, tu nu judeci cu inima, ca mine! De-asta nu te pot iubi. Ești rece, nu vrei să simți nimic, cauți o fericire pe care eu nu o înțeleg. 

Exact. Și n-o găsesc din cauza zgomotului de fundal: miorlăitul tău!

Ai fost cu mine, de ce nu-mi înțelegi suferința? 

Suferința?! Tu știi câți oameni au murit azi? Știi câte mame și-au pierdut copiii? Știi câți au descoperit azi că suferă de boli incurabile? Știi tu ce înseamnă suferința? Nu, nu știi, pentru că eu, cu cinismul și râsul meu care nu-ți place te-am apărat de tot ce-ți putea face rău. Și-acum îmi plângi. Suferi? Vrei să-ți spun adevărul pe care tu nu vrei să-l accepți?

Nu! Lasă-mă! Pleacă! Nu mai spune nimic! 

De ce, te-apuci de ascultat Carla’s Dreams? Îți plac măștile. Mult. Toate. În afară de a mea!

A ta e rece. Am nevoie să cred. Să visez. Să plâng. Să sper. 

Să speri… ce? Că mă vei trage după tine și ne vom bălăci împreună în melancolie? Melancolia s-a săturat de tine. E toamnă, nu mai e sezon de bălăceli. Revino-ți, mâine e luni.

Și? Nu-mi pasă, nu vreau să știu ce zi e. 

Stiu că nu-ți pasă dar trebuie să mergem la muncă, avem nevoie de bani, șervețelele cu care-ți ștergi lacrimile alea de crocodil costă. Apropos, sper că o să mă lași să dorm în noaptea asta.

O să te las. Dar lasă-mă și tu să plâng când nu mai pot, bine? 

Bine. Plângi. Mâine cumpărăm șervețele.

sursă foto