Nr. 24 Interviu cu Andrei Manea

•    Numărul 24 s-a lăsat un pic așteptat. Nu, nu protagonistul ci publicarea interviului. L-am amânat din diverse motive, ba de timp, ba de una, ba de alta. A venit însă timpul să-l cunoașteți. Să-l re-cunoașteți, pentru că… scrie de ceva timp. Când mi-am propus  să fac un interviu cu Andei Manea (să-mi trăiască prietenii și sugestiile lor pe alocuri geniale, iar dacă aveți și voi vreuna, promit să o iau in calcul ), când i-am propus interviul de fapt, mi-a zis din prima că el nu mai e demult celebru. Ăh? Deci fu celebru? Asta nu-mi spusese pretenu’! Urât din partea lui! A pretenului! Bine, el mi-a zis doar un nume ș-atât. Io am intrat pe blogul cu pricina, am citit de mi-au sărit capacele, m-am amuzat, m-am enervat, m-am rătăcit de m-o găsit dreq și … am pus propunerea in aplicare. Omul a răspuns repejor, mi-o trântit chestia cu celebritarea și… mi-o zâs că nu vrea intrebări scorțoase! Cum bre, scorțoase?!? No, bineee, i-am ascultat dorința și… le-am făcut terci. Harcea-parcea.  Pe ele, pe intrebările cu care erați probabil obișnuiti, mai ales că încă aveam ceva sechele de la rătăcirile de care v-am spus. Ca să nu mai lungim discuția, iată interviul cu Artistu’:

Io: Cine este Andrei Manea-omul? Să nu-mi spui ce stiu deja!  Articolul ”Despre” mi s-a părut destul de detaliat, nu-mi plac repetările, destul mă repet eu pe mine… .

Andrei: Tare greu imi e sa raspund la intrebarile de acest gen. Insa cred ca pe scurt “eu-omul” sunt un agitat care-si doreste sa traisca clipa, sa rada mult (de aici si multele glume sau poze amuzante de pe mediile de socializare), sa se plimbe mult (am un apetit pentru plimbari mostenit din familie) si mai ales sa descopere cate ceva nou in fiecare zi. (Hai ca am reusit sa raspund si nu m-am balbait ca in clasa a 6-a la biologie! 😀 ) Nu, nu te-ai bâlbâit că nu era cu licheni și fungi. Era cu tine. Deci agitat, râzi, te plimbi… . Râzi sau razi? Pfff, n-are diacritice. Mno, nici io nu i le pun că n-am chef, e mai amuzant așa, nu stric omului frumusețe de descriere!

Io: Scrii din 2006. Ce scrii şi de ce? A, şi unde! No, nu vă mirați de ”și unde”. Dacă omu’ o vândut blogu? Dacă i l-o șterpelit vreunu’? 

Andrei: Eram tentat sa spun ca Smiley “povestea mea-i ca toate celelalte”. Insa trec de partea cu falsa modestie si le trec inginereste, cu liniute de la capat:
– Prin liceu cochetam cu ideea de scris (asa ca mi-am facut un jurnal). Am scris la inceput poezii. Era si normal. Eram adolescent si eram indragostit . Vremea a trecut si in facultate am inceput sa scriu si articole, la un ziar cultural si pe nesimtite m-am indragostit de stilul editorial. Asa ca prin 2006 crearea unui blog pe Blogspot. O urma a existentei lui o puteti gasi aici. In martie 2007 am intrat in ceea ce se numea Familia Voce (adresa era artistu.voce.ro). Au fost vremuri frumoase in care ne intalneam des cu Alex Negrea, Cristi Greger si  Alex Nistor (cei care infiintasera VOCEa). Pe 23 Iulie 2008 m-am mutat in “casa noua”, adica pe Artistu.ro. Si de atunci si pana acum tot scriu. Scriu pentru ca vreau sa schimb oamenii in bine. Scriu orice imi spune sufletul. Si in general scriu de oriunde (acasa, cabana, birou… un am locuri fixe care sa ma inspire, ci doar stari) Măh cum vine îndrăgosteala asta pentru scris. Așa, pe nepusă-masă, vine cu vresurile după ea și te-mpinge să scrii in jurnle, pe pereți și alte suprafețe scriibile… . Și când ți-e lumea mai… plină de fluturi, te apuci de blogging. Și iar scrii pe unde te-apucă. Inspirație?  Cabană? Mdeaaa, din autobuz nu merge? Pe balcon? Ok… stările tale, ciuda mea!

Io: Ce naiba inseamnă “muntzoman”? Cuvânt găsit la el pe blog. M-am gândit să-l întreb ca să nu-mi rămână cuvântul fără sens in cap.

Andrei: Unul care merge des pe munte. Si eu am fost odata un asemenea “specimen” Fost deci! O divorțat de munte că-l inșela cu un cioban, pun pariu! Da’ dacă nu mai e munțoman, ce-i? Deltoman, șesoman? Probabil casoman, auzii că-i  familist convins. Bravo lui!

Io: De ce “ artistu”? Ce fel de artist eşti?

Andrei: In plimbarile de la munte de obicei aveam si un chitarist. Insa la una din ture chitaristul a fost lipsa. Asa ca pentru a suplini lipsa lui, le-am cantat eu celor din gasca. Si m-am procopsit cu porecla asta… pe care am transformat-o in “renume” (vorba lui Penes Curcanul). Deci un sunt nici un fel de de “artist” sau poate doar un “pictor de cuvinte” Hmm, dac-ai scăpat nebătut inseamnă că iți meriți apelativul. Pictor de cuvinte? Frumos!

Io:Toate articolele tale incep cu “sal’tare”. Vine de la săltare? De la salutare? No, pe bune, ajută la ceva să saluți omu’ la fiecare articol?

Andrei: Vine de la Salutare. Si incep cu el si inchei cu KIP IN TACI, pentru ca vreau sa am un fel de stampila. Nu stiu daca e bine sau rau, doar pot sa spun ca-mi place. E ca o semnatura personala. Mă nenicule, cu incheierea n-am nimic, da’ cu sal’tare am! Păi când intră unu’ ca mine și citește treij’de articole in aceeași zi, il disperi. Il faci să se dea cu capul de birou, să muște mouse-ul și trei săptămâni dup-aia să folosească săl’tare-a pe post de mic dejun și prânz. Că la cină îi zice nevestii ”kip’n taci ” și pleacă la bere. No, o fi ea ștampilă, da-i prea… dată cu tuș.

Io: Iți aminteşti care a fost primul tău articol publicat? Care?

Andrei: Acesta.  Ăh? Mai stau oleacă poate mai scrii un cuvînt-două. Nu? De ce? Trăi-ți-ar, să nu mai răspuzi așa scurt că mă emoționez! Și io când mă emoționez pun întrebări idioate. Cum? Asta era una idioată? Nup, nu era, idiotul eram eu, intrebarea n-are nicio vina!

Io: M-am cam rătăcit pe blogul tău. Am intrat pe te-miri-unde căutând articolele tale. De ce ți-ai ales tema aia? Ca să derutezi cititorii?

Andrei: Sunt “in curs de renovare”. Dar pana am tot amanat (ca un roman veritabil – LAS’ CA MERGE SI ASA!). Insa sper ca pana la 1 octombrie sa ii dau o fata mai placuta si mai “browser-ibila” bloagei mele.  Adevărul e că se simțea ceva iz de blog în plin proces de vopseală. Zugrăveală. Browsereală vreau să zic. Bloagă? Cum bre bloagă? E femelă? Aaaa, păi zi așa, de-aia deruta mea… . A naibii bloagă, pun pariu că era plecată in mall cu prietenele și a lăsat casa vraiște!

Io: Cine e Fănel? Numele apare pe blog, este trecut la autori, așa că m-am găndit că ar fi interesant să aflu cine e.

Andrei: Fratele meu. Mai stau un pic. Sigur ai plecat să bei apă, ceva, și vii și ne spui și altceva despre el! … mda, cred că te-ai dus să cumperi apa de la Arad și-ai plecat și pe jos…. . No, m-apucă dracii. Al doilea răspuns uni…cuvântat. A, stai că-i din două. E fratele, și e al lui.  Mulțumesc pentru lămurirea lămuritoare neaducătoare de lămuriri suplimentare. Fănele, dacă citești, zi-ne tu, taică, ce cauți la autori pe Artistu și zi-mi dacă nu cumva avem de-a face acilea cu un soi de nepotism. Sau frățism. Ne zici?

Io: Ce inseamnă “Vivamus a fringilla nisi. Aliquam laoreet turpis a sem porttitor suscipit. Pallentesque habitant morbi tristique senectus.”?  Cui îi aparține şi ce caută la tine pe blog? L-am intrebat pe nea Gogu şi nu ştie!

Andrei: Resturi de faianta, moloz si galeti de lavabila. Ti-am zis ca sunt UNDER CONSTRUCTION. No, bine, stai calm, nu tre’ să țipi! Under-under! Nu mă bag io așa, cu de-a sila în molozu’ altuia! Asta… în construcția ta! Făneleeee, vino mă nenicule și răspunde tu la întrebări, poate ești mai calm oleac’! Nu esti? Hai nu mai veni, că te murdărești de lavabilă!

Io: Despre ce scrii? Cum iți alegi subiectele?

Andrei: La DE CE am mai raspuns la punctul 2. Cum imi aleg subiectele? Imi ascult sufletul si daca vreo coarda sensibila vibreaza la intanirea cu anumite situatii (vesele sau triste) iau repede un pix si scrijelesc pe o foaie telefonul / tableta / laptopul / desktopul si bat in tastatura pana iese fum. Scrijelești telefonu’ pe o foaie… . Cu coarda? A, cu pixu’. Aham, bine, stai calm că nu-i grav!

Io: Luca te ajută? Are priză la cititori? Sau a avut? N-ai data la care s-au publicat articolele, aşa că bâjbâi . Deci a avut, are, il mai ai pe Luca? Luca este un motan. Un pisoi. Și da, articolele… fără dată de publicare, de aici nedumerirea mea.

Andrei: Luca a disparut acum vreo 4-5 ani. A fugit probabil dupa coada unei pisicute din vecini. Nu de alta, dar vad in fiecare zi pisici care ii seamana leit pe la noi prin cartier si sunt convins ca si-a lasat “mostenitori” gramada. A avut priza la cititori si a insemnat mult pentru mine parintele de azi si bloggerul de ieri  Love cats. No comment!

Io: Văzui ceva articole despre Matei şi Tibi, băieții tăi, ai un “jurnal de tătic”. Scrii deci,  despre viața personală. E bine? Nu te/îi expui prea mult?

Andrei: Am scris mai mult in JURNAL mai ales inainte de aparitia lui Matei si dupa aparitia lui.  Dupa ce a aparut Tibi viata a fost mult mai agitata si am fost mai ocupat sa traiesc clipele cu ei si sa ma joc mai mult cu ei, decat sa scriu pe blog despre ei. Nu ma expun foarte mult. Incerc sa pastrez o limita si cred ca reusesc. Bravo ție dacă reușești!

Io: Unde naiba găsesc categoriile? Doar in pagina “Despre”? Măh nenicule, mi-e să-mi faci o hartă, să-mi dai o busolă şi o rachetă de semnalizare! Unde-s categoriile de articole?

Andrei: Se vor rezolva toate, dupa “renovare”. Mă să-mi… asta-i interviu cu Renovatoru’! Fost Artist, actual Rezolvator, viitor… pana mea, io m-am strofocat acilea să fac intrebări ne-scorțoase și el mi le rezolvă cu pancarta ”renovare”. Dă-o dreaq de treabă!

Io: Stai in Giuleşti. Îi cunoşti istoria? Ai citit “Groapa”?

Andrei: Sunt mutat in Giulesti din 2007. Am crescut pana in ’87 in Balta Alba la curte. M-am mutat apoi in Militari  la bloc unde am stat pana in 2007. Si de atunci sunt giulestean cu acte in regula. Întrebarea era dacă îi cunoști istoria. Lui-îi-i. Giuleștiului! Nu mai intreb de ”Groapă” iar că sigur mă împingi in ea. Neee, nu te obosi, mă duc io să mă arunc! Cum? Nu pot, că aia-i o carte? Mno, mă duc s-o caut, să văd dacă pot!

Io: Cum te impaci cu cititorii? Ai unii bătuți in cuie sau… doar bătuți?

Andrei: Aveam. Astazi ii recuperez usor, usor. Pentru ca in ultimii ani s-a cam asternut praful pe blogul meu si au aparut si paienjeni, plus ca vopseaua s-a cam uratit 😀 Mda, plecară că nu le plăceau pereții… . Ai grijă, păienjenii sunt periculoși, aveam un amic care a fost mușcat de unul mare, arțăgos, cu niște ochi bulbucați de-ți venea să… . Cum? A, nu, ochii păianjenului, amicu’ avea ochi frumoși! Hai măh, dă-l drea de interviu, că se duse pe apa renovării, te scot la o bere și-ți zic un zugrav de bloguri bun, vrei?

Io: Te interesează statisticile? Iți faci reclamă?  La tine găsim linkuri utile, ce citeşti… . Cei menționați te au şi ei pe pagina principală?

Andrei: Era o vreme la inceput cand le verificam zilnic, la inceputurile blogging-ului. Imi faceam odata reclama. Insa in anii ce au trecut am inteles ca doar articolele “cu substanta” iti aduc crestere reala. Unii (dintre cei amintiti de tine) m-au adaugat si ei. Insa nu sunt link-exchange-uri. Imi place ca am reusit sa imi dezvolt blogul ca si “carlig de agatare” pentru alte tipuri de colaborari (gen promovare). Insa astea s-au intamplat pentru ca de prin 2009 construiesc acest puzzle. Ok… .  E cu cârlige, nu mă bag!

Io: Cum era blogosfera in 2006 şi cum o vezi acum? Ce s-a schimbat? Ce a rămas la fel?

Andrei: Era mai multa naivitate si un pic mai multa caldura. Sau poate e si din cauza faptului ca eram si eu mai tanar si fara responsabilitati. Era mai multa comunicare, pentru ca era mai putina “socializare online” si erau mai putine bloguri facute strict pentru advertoriale si fara suflet. Oooo, pentru răspunsul ăsta îți iert toată renovarea! Jur! Ești iertat! Dacă și la următoarea intrebare răspunzi la fel îmi cer și scuze că ți-am răvășit șantierul.

Io: Ai prieteni bloggeri? Ajuți? Ai fost ajutat? De ce?

Andrei: Da, ar fi cativa. Cat de des pot ajut. Am fost si eu ajutat. De ce ajut? Pentru ca mi se pare normal sa sustin CRESTEREA. Si motivul “egoist” (sa zicem) ar fi faptul ca atunci cand zona ta de confort EVOLUEAZA, fie ca vrei sau fie ca un vrei esti obligat sa EVOLUEZI si tu. De ce am fost ajutat? Probabil pentru ca sunt Frumos si Destept… si Modest pe deasupra 😀 No, nu mai vezi scuzele! Și-mi iau iertarea inapoi, imi dau cu ea in cap și alta nu mai vezi! Modest cu M mare? Ești bre, cum nu! Presupun că modestia asta nu-i în renovare  :)))

Io: Ceva bani făcuşi din blog? Mai faci? Cât?

Andrei: Da. Da. Maruntis sa beau o bere si doi mici la sfarsit de saptamana… si cate’o punga de seminte la meciurile importante 😀 Cum n-am stat să mănânc la mici cu tine, nu-mi dau cu părerea.

Io. Dacă un erai blogger,  te-ai fi făcut in secunda asta?

Andrei: E greu sa vrei sa fi blogger, azi cand nenea Zuckenberg iti ofera atatea posibilitati usoare ca sa-ti pictezi gandurile si trairile. Sa un mai vorbim de Instagram si de Whatsapp. Iti trebuie curaj astazi ca sa te mai faci blogger. True!

Io: De ce ai acceptat interviul?

Andrei: Pentru ca vreau sa ajut. Inteleg mecanismul acestui tip de promovare. L-am aplicat si eu atunci la inceput si m-a ajutat. Datorita acestui tip de colaborare am descoperit lucruri noi despre cei cu care interactionam si tot datorita lor am ramas bun amic cu unii dintre ei. Asa ca daca eu am primit acum ceva timp un AJUTOR mi se pare normal sa il dau la randul meu celor care vin din urma. Doar ajutandu-i pe cei care vin din urma putem sa crestem calitativ ca si comunitate. Ăh? A! Bine! Bravo!

Io: O intrebare pe care ți-ai fi dorit-o? Adresează-ți intrebarea şi răspunde la ea!

Andrei: E uite ca nu am. A fost asa de lung si de interesant interviul asta, ca un mi-a mai ramas nici o intrebare. De fapt cred ca a fost un bun motiv sa fac ceva important. Mi-am schimbat tema blogului (am pus-o pe cea BASIC). Si daca te duci in pagina principala vei gasi pate din ceea ce  imi spuneai ca nu ai gasit. Iti multumesc ca m-a pus la treaba. Raman dator un suc / o bere sau orice alta licoare care-ti place. Toate cele bune! Oooo, am fost, crede-mă! Arată altfel, e mult mai prietenos și accesibil. Cu multă plăcere! 🙂 

Acesta a fost un interviu cu Andrei Manea, bloggerul de pe artistu.ro  Dincolo de intrebări, răspunsuri și comentariile mele, v-am (re)adus in atenție un blog și un blogger. Voi decideți dacă vreți, dacă aveți chef să-i treceți pragul . Eu aș face-o, chiar și doar din curiozitate. Ca să vedeți cum, de ce și ce scriu alții. In cazul de azi, Andrei Manea, căruia îi mulțumesc că a acceptat să răspundă intrebărilor mele. Mulțumesc, Andrei!