Blogărița de la numarul 19 stă pe-o creangă. Nu, nu-i bine, stați să reformulez!

Azi vă prezint, la numărul 19, un interviu cu Dana Maria. Scrie pe blogul Bibelou. De ceva ani. O știți, n-o știți, mie mi-a venit chef să-i iau interviu.  E tânără, haioasă si e blogger. Cand i-am propus, mai-mai să refuze dar a acceptat. Deci… am luat-o la intrebari live, neoferindu-i deci răgaz de găndire si meșterire a răspunsurilor. Are ceva de zis despre bloguri, bloggeri si blogosferă? Pai hai să vedem dacă are, ce și cât ne zice.

Iată interviul:

 

 

Io: Cine e Dana? Omul
Dana: Dana e un om ingrozitor de sincer, brutal de sincer, daca situatia o cere. Dana e un om glumet. Imi place mereu sa fac oamenii sa rada si asta cred ca-i cel mai mare cadou pe care il primesc de la oameni. Sunt cam solitara, nu ma simt bine in centrul atentiei sau inconjurata de prea multi oameni, prea des. Paradoxurile mele. Chiar că paradoxuri… . Tre’ să fie greu să-i faci să râda dacă nu-ți place să-i ai in preajmă. Io n-aș reuși. Asta cu sinceritatea… brutal, zici? Dai așa, cu adevăru’n  cap omului? Hmm… .

 

Io: Esti blogger? Cum e bloggerul ?
Dana: Sunt semi-blogger. As putea fi blogger daca as scrie mai des, dar pe bune acum, cati bani sa am sa dau pe cosmetice? Bloggerul e la fel de glumet ca omul. Vreau sa dau informatii despre produsele despre care scriu si in acelasi timp sa stiu ca cititorul parcurge cu un zambet pe buze ce am debitat eu acolo. Asta cu semi-blogger e nouă! Mi-o notez! Păi dacă-i la fel ca omu’ inseamnă că nici lui nu-i place aglomerația. Băh cititorilor, intrați la Dana pe blog câte unu’ și cât mai rar, că-i sinceră. Asta… solitară!

 

Io: Să ințelegem că ai un blog de nișă?
Dana: Se poate spune si asta, desi nu asa am inceput. Am inceput cu postari de suflet pana m-am angajat si am inceput sa scriu despre cosmetice. Acum fac asta cam in proportie de 90%, pentru ca mai sunt si concursuri, chestii, trestii. Ooo, e cu trestii… . Deci începuși cu sufletu’ și l-ai dat pe smacuri. Ce fac angajările astea, lasă omu’ și sufletu’ pentru o pâine!

 

Io: ”J’ai besoin de la permission d’haîter

Puisque je ne l’ai jamais eu d’aimer…” Asta nu-i intrebare, e incercare!

Dana: Oooo, aia… nici nu mai stiu cand, pentru cine, de ce am scris-o. Perioade destul de tulburi in sufletul meu pricajit. Acum nici nu mai stiu la ce ma refeream mai exact.
Desi stiu s-o traduc. Am nevoie de permisiunea de-a urî, întrucât nu am avut nevoie de permisiunea de a iubi. Sau ceva de genul asta. Ce-o fi fost in capul meu… Dap, ghinionu’ meu și-a recunoscut versurile.  Tulburi? In suflet? Aham, clar le-a scris inainte să se angajeze, că e cu suflet! Bună treaba cu versurile în engleză. Ce? E franceză? A, da, asta am vrut să zic!

 

Io: Cate bloguri ai? De ce (doar) atât?
Dana: Am unul singur activ. Prima mea incercare de a scrie despre cosmetice a fost pe un alt blog, creat special pentru segmentul asta. Dar pana la urma m-am hotarat sa scriu tot pe Bibelou din moment ce cu sentimentalismele o lasasem mai usor. Am unul singur pentru ca nu imi place sa incep mai multe chestii, pe ala il am, pe ala scriu si de rujuri si de suflet si de heitareala. Bine bre, nu te enerva, unu’ ai, pe unu’ scrii! Misto combinația! Adică te dai cu ruj și heitărești din suflet, nu? Sau sufletu’ ruj c-ai dat o heităreală de bani pe parfum? Mno, lasă că-mi zici mai încolo!

 

Io: Pe subdomeniu. Plănuiești sa te muți pe domeniu propriu?
Dana: Nuuuu, cel putin nu in viitorul apropiat. Tehnologia ma bate groaznic, in plus ala trebuie platit. Eu nu scot doua cepe degerate din blog inca, de ce as plati ca sa scriu aceleasi lucruri? Nu e o decizie definitiva, daca devine serioasa treaba poate ma razgandesc. Mno, your decision!

 

Io: Când ai început să scrii? Care și cum a fost primul articol publicat?
Dana: In februarie 2010 din cate stiu eu. Imi venise ideea isteata sa ma apuc de bloggerit dupa ce am scris niste articole (zic eu) de succes pe un site local. Primul articol a fost ceva de genul… „Iaca uite-ma, asta sunt eu si vreau sa scriu si eu dragute care poate va vor ajuta la un moment dat”. Un articol de cateva randuri. Abia apoi am inceput cu poeziile si heitarelile. Ooo, deci ai ceva de când scrii. Bravo! Deci, ca cum ar veni, după ce-ai scris vreo două rânduri, ț-o venit pofta de poezie. Da’ sa mă omori dacă ințeleg cum dreaq se împacă poezia cu… aia!

 

Io: Ai pe blog o categorie cu un singur articol. Articolul se refera la Panza de Paianjen. De ce tocmai cartea asta?
Dana: E cartea mea de suflet. Am citit-o in fiecare an de cand o am. Ma identific teribil de mult cu personajul principal, in sensul ca avem acelasi mod de a gandi, de a simti, de a transforma o lume anosta intr-o lume magica, doar prin puterea imaginatiei (dupa cum scrie si-n carte). Si prin felul in care simtim ca glumele si spiritul jucaus compenseaza alte lipsuri. De-asta cartea asta. Nice, y like that book! Da’ preferata mea e Groapa lui Barbu. Pe bune, am citit-o de… nu știu să zic de câte ori, până mi-a șterpelit-o cineva. 

 

Io: Cum vezi parcursul tau de la primul articol pana azi? Evolutie? Ai învățat ceva? Ce?
Dana: Sunt mult mai dezinvolta, scriu de parca as vorbi la o cafea cu prietenele. Cand m-am apucat de scris alegeam cuvintele, potriveam, sa sune cat mai poetic. Acum scriu ce-mi tuna. Cred ca asta e lucrul pe care l-am invatat. Sa fiu eu. Bravo ție! Ai învătat bine!

 

Io: Scrii advertoriale? De ce?
Dana: Nu scriu pe un subiect dat decat pentru concursuri. Nu am articole platite, nu am decat trei articole despre produse primite cu scopul asta. Mno, alea platite in produse nu se pun. Ba da, se pun, că tot reclamă e. Deci scrii! Da’ nu pe bani!

 

Io: Că tot veni vorba despre concursuri… . De ce, care, ce ai câștigat? Sunt benefice sau pot dăuna?
Dana: Cu blogul nu am castigat prea multe. Concursurile sunt benefice, logic, cat timp nu le iei nici pe ele prea in serios (vezi nervii mei pe durata Super Blog). Cum te relaxezi, cuvintele incep sa curga, contracția, carevasazica. Am castigat cosmetice acum doi ani, am castigat un mare nimic anul trecut, iar anul asta am luat suta de euro, niste DVD-uri misto rau si o perna. Dar asta a fost la un concurs separat. A, si o bratara. Imi plac concursurile, nu zic nu. :))) Ooo, pai stai bine nenicule, alții n-au vazut nici gaura de la covrig! O pernă? Văleeeuuu! Dă-i înainte, poate vine ș-o cuvertură, ceva… .

 

Io: Participi la blogmeet-uri? Crezi că ajută la ceva?
Dana: Nu particip pentru ca la mine in oras nu sunt multi bloggeri, nu din cate stiu eu. Si sa plec hai hui in alte orase nu pot, nu imi permite programul. Nu stiu cat ajuta dpdv al performantelor ca blogger, dar cel putin mai vorbesti, mai bei un cico, o bere, mai elimini din stres. Cred. Aham! Oricum nu-ți place aglomerația… . Io cred că nu-s mulți bloggeri la tine-n oraș că stie toata lumea că-ți place singurătatea și s-au lăsat toți de blogging de dragul solidarității… asta, solitarismului tău. E cu bere? Rece?  Măh, care-o pui de-un blog-meet să vin și io?

 

Io: De două ori pe parcursul acestui interviu ai folosit cuvantul heităreală. In traducere liberă, ce presupune? De ce heităreală? Îti place să mergi împotriva curentului?
Dana: Nu imi place sa merg impotriva curentului, la mine heitareala e pe subiecte pe care toti le gandesc la un moment dat, dar se crizeaza cand le aud de la altii. Heitareala mea e si un fel de haz de necaz si mai e si pura plictiseala. N-am ce face, hai sa fac o gluma rautacioasa. Fara intentia de a rani sentimentele cuiva anume. Pur si simplu, vad ceva ce ma enerveaza, scriu. Ca sa radem, ca sa mai facem o gluma. E un fel de invitatie la nitica barfa. Ok… Bârfă? Hmmm, păi cum rămâne cu solitaru’? S-a dus după suflet să-l  ajute să care cosmeticalele?

 

Io: Câtă atenție acorzi cititorilor tăi? Dar statisticilor?
Dana: Cititorii mei sunt particica din sufletul meu. Ma topesc cand primesc un comentariu. De obicei comentariile sunt pozitive si ma umplu de bucurie, dar au fost situatii cand am primit si mustrari. Cineva mi-a zis ca am unghii de vrajitoare. E ok, e parerea ei. 😀
Acord atentie si statisticilor, cand vad ca scad uratel vizitele ma pun pe scris. Nu vreau sa dezamagesc oamenii. :))) Aham, solo pănă la statisici!  De vrăjitoare?  Părerea ei? Io-i scoteam ochii prin monitor cu ele!

 

Io: Dacă un subiect e mai căutat decât altul, revii asupra lui?
Dana: In general da, dar nu am atat de multe „sectiuni”. Scriu review-uri si arat produsele consumate, goliciuni le numesc eu. Imi pare rau sa ii dezamagesc pe cei care cauta cuvantul „goliciuni” pe google. Vor gasi mereu produse consumate pe blog.  Mda, se putea să le zici și mai rău. Incearcă ”goale” sau ceva mai porno, să vezi atunci dezamăgiri la ei si vizite la tine pe blog… .

 

Io: Există un subiect pe care nu ai scrie vreodată? De ce?
Dana: Da, viata mea personala, intimitatea mea. Da, poate as mentiona chestii, dar nu as face un roman pe blog din intamplarile legate de familia mea, relatia mea si asa mai departe. Nu as scrie chestii care sa instige la ura din aia crunta. Vreau ca blogul sa se mentina cumva zen. Your life, your blog, your choice! No comment!

 

Io: Cum iți promovezi blogul/articolele?
Dana: Da-mi-as palme. Cateodata public un articol si ma trezesc dupa doua zile ca am uitat sa il distribui chiar si pe pagina de facebook a blogului. Foarte rar distribui in grupurile destinate bloggerilor, pentru ca imi e rusine. Am in lista fete care tot timpul distribuie acolo si e foarte fain asta, dar mie imi e rusine, tot timpul stau cu teama sa nu stresez pe careva. Deci, promovarea mea e la pamant. Lasă bre rușinea că aia-i pentru oamini. La bloggeri tre’ tupeu, heităreală de-aia, nu rușine! Ci dreaq o fi așa rușinos sî inșiri linkuri in 300 de grupuri? Stres, zici? Neee, nu-i stresezi, îi bagi in draci doar!

 

Io: Articolul care crezi că reprezintă cel mai bine bloggerul din tine?
Dana: E articolul care reprezinta cel mai bine si bloggerul si omul. Pentru ca e fix stilul meu de a fi, e presarat cu glume, e un pic romantic, un pic visator, personajul principal din poveste e cam aiurit. Ca blogger ma reprezinta pentru ca a fost scris exact cum sunt obisnuita, sub influenta scanteii de moment. In 15 minute l-am schitat si am scris aproape jumatate. Asa e (semi)bloggerul Dana. Scrie cand vine ideea. Nu scrie atunci, nu mai avem articol. Iar mă iei cu semi? Măh, tu ai juma’ de blog și nu vrei să zici! Ți-e rușine? Te jenezi? Pffff, Doamne fere! Un’ te-am găsit io pe tine? De unde te știu? De la un concurs de bloggeri. Ce draci căutai pe-acolo și luai premii dacă ești semi? Așa-mi vine să-mi bag juma’ de picior în… . No, hai la urmatoarea intrebare!

 

Io: Ai prieteni in blogosferă? Reali, virtuali? E necesar sa socializezi cu alți bloggeri?
Dana: Imi place sa socializez cu alti bloggeri! Vorbim aceeasi limba de cele mai multe ori, o limba pe care oamenii care nu scriu nu o inteleg si pe care poate nu pun asa mult pret, pentru ca ei nu stiu ce inseamna sa scrii un articol, cat dureaza sa vina o idee decenta uneori. Ca se intampla si de-astea. Munca noastra nu e mereu pretuita si de-aia prefer sa stau de vorba cu „altii ca mine”. Prieteni nu stiu daca am, desi am trait momente cand am simtit ca strainii din spatele unui ecran imi sunt mai aproape decat cunostintele din viata reala, dar apreciez multi oameni din blogosfera noastra si cu multi chiar m-am intalnit.

 

Io: Ce parere ai despre plagiat si plagiatori in blogging?
Dana: Aceeasi parere pe care o am despre plagiat in general. Nu se face asa ceva. Nu ai voie sa furi munca altui om. Punct. Good point!

 

Io: Crezi că bloggerii pot fi formatori de opinie? De ce?
Dana: Cred ca da. E simplu, pentru ca vorbele lor sunt publice. Sa scrii pe un blog nu e ca si cum ai vorbi cu cineva acasa la tine. In functie de cati vizitatori ai, cati oameni care te citesc regulat ai, influentezi modul de gandire (in legatura cu subiectul pe care il abordezi, evident) al oamenilor. Bun. Deci si tu, si eu, toti bloggerii suntem. A, stai, tu mai puțin, tu formezi numai juma’ , lași gândirea omului ciungă, cum ar veni. Sau schioapă. Il bagi in ceață și-l lași acolo. Pfff, hai că mai e oleacă!

 

Io: De ce ai acceptat interviul?
Dana: Pentru ca m-am gandit ca e o sansa ca oamenii sa ma vada si nitel mai serioasa, sa nu creada cumva ca sunt total cazuta de pe creanga mea. 😀 Si pentru ca ma simt o vedeta, logic. :))) De fapt ma face sa ma simt o vedeta. asta voiam sa zic :))) Mda, făcător de vedete mă făcu mama! A, stăteai pe-o creangă? Ok… tu stai cum vrei, io plec!

 

Io: Există ceva ce nu te-a intrebat nimeni, niciodată. Pune acea intrebare si răspunde la ea
Dana: De ce nu pot sa fiu si eu un om cu o gandire mai… normală? :)) Răspunsul ar fiiiii: pentru ca viata e mai frumoasa cand ai suflet de copil, scortosilor! :))  :))) Scorțoși? Ok, hai că mă duc, am oleacă de treabă, tre’ să tai creanga aia!

interviu cu Dana Maria

Acesta a fost  un interviu cu Dana Maria. Am intrebat, am primit raspunsuri, am comentat. Mai departe, voi sunteți cei care decideți dacă veți intra pe blogul ei, dacă ii veți urmări postările. Mie nu-mi rămane decât să-i mulțumesc pentru faptul că mi-a permis să-i ocup două ore din viață. Mulțumesc, Dana!