Nr.17 Interviu cu Eu sunt Radu

După o binemeritată pauză, reiau șirul interviurilor de unde l-am lăsat. Astazi, vă prezint numarul 17. Este vorba de Eu sunt Radu.  Cel care scrie pe raduc.eu  Interviul l-am obtinut relativ ușor, desi nu a acceptat in prima secundă. I-am trimis intrebarile, iar raspunsurile le-am primit in aceeasi zi. Trebuie să vă mărturisesc că, deși îi știam blogul și-i urmăresc cu interes postările de pe Fb, nu il aveam in lista mea . De ce? Habar  n-am, poate pentru ca mă sperie tinerii care pot, in doua versuri, să-ți intoarcă sensul gândurilor. Poate pentru felul lui de a spune ceea ce alții (inclusiv eu) nu spun decât după doua-trei straturi de cenzură. Cum am ajuns să-l intervievez? La sugestia unui bun prieten. Fac bine că-mi ascult prietenii dătători de sfaturi?  Foarte bine fac, pentru ca altfel nu aș fi avut ocazia să cunosc omul, poetul și bloggerul pe care vi-l (re)aduc astazi in atentie.  Îl știți, nu-l știți, haideți sa vedem ce are de spus despre blog, blogging, blogosferă si multe altele. Pentru ca are de spus multe. Desi o face in cuvinte puține, uneori.

 PS/

”E târziu şi din el nu mai iese nimeni pe picioare
E dor şi din el nu mai iese nimeni cu inima întreagă
E departe şi din asta nu mai ies doi niciodată”

Dacă-ți plac versurile astea, dacă le ințelegi, citește interviul și-l vei descoperi printre rânduri pe Radu, autorul lor. Dacă nu-ți plac sau nu le ințelegi, las-o baltă cu cititul acestui interviu, timpul tău e pretios, nu-l irosi holbându-te la litere!

Iată interviul:

Io: Tu esti Radu, ne e clar, dar cine e Radu? Cum e el ca om?

Eu sunt Radu: Eu sunt Radu, cam știu, în mare cine sunt. Eu sunt Radu, fost ratzone, câteodată Răducu și, în excepționale situații, R. R e ceva aparte. Radu e un tânăr bătrân care își dă palme ocazional, care încearcă să îi facă pe ceilalți să nu facă precum el. El, ca om, nu-i rău deloc, deși câteodată se minte că știe să urască. Nu știe decât să scrie despre asta.  Boon… Eu sunt, el e, noi suntem… . Tânar bătrân? Ups! O-mbatrânit tinerețea? Mama mă-sii, și doar mi-am luat pastilele dimineață. Sigur a vrut sa zică tânăr matur, maturizat, ceva de genul. Nu-l cert că s-ar putea să-mi scape mie sensul expresiei. Se minte că stie să urască? In general noi toți ne mințim Radule, dar nu așa, noi ne mințim că suntem buni, frumoși, deștepți, toleranți… . La tine de ce nu-i așa?

Io: Ai un blog, eşti blogger. Sau nu? Scriitor? Poet?

Eu sunt Radu: Am un bloguleț. Nu sunt blogger, sunt un om cu blog, așa știu de prin 2010, cred. Scrie, dar un e scriitor, A făcut niște sute de poezii și, poate, mii când era tânăr ne-bătrân, dar nu e poet. Timpul va spune dacă e poet sau nu. :))) Bloguleț? Ok! Ești om cu blog. Scrii dar nu esti scriitor? Tânăr ne-bătrân??? Mai dă-mă dreaq, ca aici m-ai pierdut. Timpul… .  Mă Radule, măi băiete, m-ai văzut tu pe mine cu mintea mai șubredă și vrei să mi-o termini de tot? Esti Radu! Așa cum poți fi tranșant in privința numelui, de ce nu poți fi și cu ceea ce faci? Zi după mine: Eu sunt Radu, blogger, scriitor și poet!  Da, știu, inșiruirea asta sperie, dar asumă-ți ceea ce ești. Proștii se sperie, dar rămân ceilalți! Io plec la următoarea intrebare, m-am cam speriat… .

Io: Cât din Radu găsim in ce scrii? Ai o limită in a te expune aşa cum eşti?

Eu sunt Radu: Cam mult. Nesjustificat de mult. Dar aista mi-e felul, cam spun ce gândesc pentru că sunt un om în carne și oase, cu multe erori de construcție formate în timp. Și spun așa cum sunt ca să mi se spună că se poate și altfel. Da, mai sunt lucruri pe care nu le spun. Da, spun lucruri pentru oameni, cu direcție, așa cum le numesc io 😉  Spui bre, spui, pentru cine vrei matale, cine-s io să zic ce spui și cui?

Io: Câte bloguri ai? De ce?

Eu sunt Radu: Am…3, adică 1. Pe 1 scriu ce-mi zboară prin cap. Pentru că dacă nu scriu, explodez. O iau cu căpocul. Dar îmi face și rău. Pentru că vreau să fiu citit mai mult. Toți vrem asta, eu doar mi-o asum. Cum să vrei să fii citit? Nu pricep de ce! Zău așa, uite, de exemplu interviul ăsta e pentru mine, nu vreau sa-l citească nimeni. L-am pus pe blog că nu mai am rafturi goale in bucătarie.  Auzi la el, vrea … pfff, tinerii ăștia… . Au imbătrânit devreme.

Io: Care a fost primul tau articol publicat? Când?

Eu sunt Radu: Sigur am scris un fel de poezioară, cred în 2010 pe ratzone cel vechi, unde sunt niște mii de articolașe. De la poezie la lucruri prost plătite. Prost platite or fi, tu stii. Articolașe? Dacă te referi la marimea lor, sunt unele de cateva rânduri. Dacă te referi la calitate, aș zice că te subestimezi grav! Or fi si articolașe, nu zic nu, dar nu generaliza, e… deranjant pentru cei care te citesc, in primul rând. 

Io: Scrii poezie. Dacă ar trebui să alegi intre poezie si proză, care ar fi aleasa?

Eu sunt Radu: Mai mult scriam. Nu e vorba de a alege. E în sânge. Rămân poet până când va crește iarba la mine pe mormânt. Dar scriu, repet, social și politic fără probleme. Și sportuleț. Da nu știe lumea d-astea. Tocmai sării peste articolașe ca să cad cu nasulețu-n sportuleț!  Ai cumva o problemuță cu diminutivele? Dumnezeuțule… Cu ce dreaq am greșit de nu știu să pun o intrebare ca lumea, să-l fac pe omul ăsta să raspundă și io să tac?

Io: Nu am citit niciuna din cărțile tale recunosc! Dar de ce “Sunt un Gunoi Sunt un Nimic”?

Eu sunt Radu: Iubesc acel titlu. Radiografie. El este eu. Am vreo 3 scoase. După ce-mi voi face o rânduială, mă apuc de republicat. Până la 10. Ca să știm o treabă. Cred că se găsesc pe net, mai aveam și io câteva, únele mai ard când mă ia furia. Multe le-am promis oamenilor, dar nu le-am mai dat 😉 Cartea ta, titlul tău. Părerea mea?  Nu e radiografie, sună mai degrabă a necropsie efectuata pe un subiect… viu. 

Io: Ca să revenim la blogging, de ce scrii? Plăcere, pasiune, necesitate?

Eu sunt Radu: Am făcut o oră și ceva pauză ca să răspund la asta. Aproape rămân fără țigarete, dar răspund. Îmi place să scriu, doar că aș vrea să scriu despre ce vrea inimioara mea. Și ea câteodată vrea despre fonduri europene și rată de absorbție, dar oamenii vor fete, flori și băieți. Și mi-e greu să fiu simplu. Scriu pentru că le-am amestecat pe tóate de mai sus, variantele dvs, și a ieșit ce vedeți. Eu scriu, dvs dați verdictul. Câteodată aș metaforiza totul. Câteodată îmi vine să-mi bag …creditele în agendă 😉  Io si verdictele… . Mă bucur ca le amesteci. Si dacă tot îs amestecate, ai putea să scapi printre ele si căte unul despre fonduri europene. Si-apoi să scrii din nou despre flori. Și dacă e cineva deranjat, bagă-ți… creditele și mergi mai departe. Așa funcționăm cu toții în real life, cam pe-acolo ne invârtim și în virtual.

Io: Un articol care te defineste ca blogger?

Eu sunt Radu: Am început să trăncăn despre asumare. Atât cât se poate vorbi în virtual despre asta. Așa că aleg acest articol.  No comment.

Io: Eşti pro/contra ideii că un blogger devine, în timp, formator de opinie?

Eu sunt Radu: Devine pe dracu. În cap la el devine. NU devine. Profită de naivitate. Vezi Petreanu sau Nu-Știu-Cum Radu. Aștia sunt percepuți, mai deștepți decât sunt. Ne-am tâmpit cu toții dacă luăm lumină de la bloggeri. Aștia au direcțiile lor, propagă acolo, bagă materiale și intră la rupere. Asta e o lume dură. Nu cúrvele sunt curve, așția sunt adevăratele curve. :))))) Ok… uite c-am reușit să scot un răspuns viu la o intrebare de carton.  Bine zici! Foarte bine!

Io: Scrii (şi) pe bani (advertoriale)? De ce?

Eu sunt Radu: Foarte puține, 3-4. Am pus un P la fiecare. La ratzone vechi aveam mai multe scrise. Micuțe, așa ca mine. Fiecare articol pe care l-am scris, l-am scris pentru bani. Toți scriu pentru bani, unii mai mint. Unii mai mult. Noo, nu mint! Pardon, nu mult! Doamne fere, ai pus un P? P de la… pâine, nu? Da, sigur de la pâine e… .

Io: Trăieşti din blogging? Dacă nu, crezi că e posibil? Te vezi făcând numai blogging?

Eu sunt Radu: Nu, nu trăiesc. Nu, absolut nu. Nu cred că se poate trăi. E ca în literatură. Nu se poate trăi. E ca la cărți. Crezi că Pleșu trăiește din cărți? Nu, ăla trăiește din banii tăi, din banii Burci-elui insolvent, da pentru Dilema sunt bani. E o dilemă de unde sunt bani, deși un e greu de pus degetul pe rană. Nu, nu e posibil. E o mincină. Crezi că presa trăiește din piața de publicítate? Desigur, nu. E doar o minciună. Mi-ar plăcea să scriu pe 10 bloguri și să fac ceva leuți din asta. Da, aș face-o. Dar nu știu cum să produc bani cu asta. A, o să fac și un experiment pe tema asta. Bun, aștept să văd rezultatele experimentului. Până atunci… no comment

Io: Participi la concursuri destinate bloggerilor? La blogmeet-uri?

Eu sunt Radu: Am participat la Sb când eram tânăr. Poate mai particip. Habar nu am. Depinde ce visez la noapte. E un pic fățărnicie, că întâlnirile astea se fac să ne dăm în stambă, că uite ce mare, bun și frumos sunt io în online. Cu 200 de cititori când ploo, ha, ha. Vreau să debutez la Webstock, da nu se știe dacă am răbdare să ascult. Când cineva mă minte, mă ridic și plec. De Sb… nu mai zic nimic, de intâlniri nici atât, că nu fusăi la niciuna, nu-mi dau cu părerea, just asking!

Io: Cărțile publicate au avu tvreo influență asupra bloggerului, sau invers?

Eu sunt Radu: Uite că nu știu. Io am fost făcut să poeziesc da am ajuns să scriu despre orice. Câteodată dau rău cu bâta în baltă și aș vrea să se termine totul, să poeziesc din nou. Dar înghit câteva metafore, bag o țuică să alunece și scriu despre educația copilului și Delia Ține faza cu țuica? Mă duc sa încerc :)))

Io: Dacă ai face un inventar, cum ți-ai cataloga parcursul de până acum? Ascendent, mulțumitor?
Eu sunt Radu: Îngrozitor. I’m… speechless.

Io: Poți scrie mai bine decât o faci acum?

Eu sunt Radu: Trebuie să scriu mai bine altfel o să mă ucidă asta. Și partea bună e că nu mai e mult până acolo. No comment, again… .

Io: Chiar crezi in oameni(motto-ul blogului tău)? De ce?

Eu sunt Radu: DA. De asta n-am putut să fiu mai bine acum, pentru că sunt moale și îmi pun încrederea cu încredere și iese ca dracu. Am vrut să-l schimb. N-am făcut-o. Eu cred în oameni și puțini din ei cred în mine. Dar unii, cum e cazul de ceva zile, îmi scriu că scriu bine și să-i dau înainte. Nu lasă aprecieri, nu se murdăresc pe click-uri, da îmi spun mie. E în ordine, le mulțumesc și aici. Cred pentru că nu îmi pot explica asta atât de bine, ceea ce înseamnă că e linie de corason, deci e reală ca votca. Ai zis de țuică, am băut. Mă duc să-mi iau ș-o votcă. De-aia de zici că-i reală. Chit că mă fac mangă. Toți beneficiem de încurajări, click-uri… mai răruț. Am zis răruț? Io? Doamne fere, s-au lipit diminutivele de mine.

Io: Cum stai cu prieteniile in blogosferă?

Eu sunt Radu: Problematic și aici. Nu știu să răspund. E prea complicat, chiar e. Ne citim, cred. Sper că și suntem, măcar un pumn de oameni. Se termină oare increderea ta in oameni? Ai consumat-o? Caută s-o reîmprospătezi și s-o indrepți spre cei care ți-o merită. Ai câțiva in listă, pe Fb. Sunt acolo, Radu, toți oameni frumoși, care te citesc și-ți apreciază scrisul.

Io: Dacă cineva te-ar plagia (textele tale, nu pe tine) cum ai reacționa? Ce părere ai despre plagiatori?

Eu sunt Radu: În anii aștia mi-am văzut multeeeee texte pe alte pagini sau profiluri. Nu am zis nimic, am mers mai departe. Mi-a părut rău pentru cei care fac asta. Mi-a fost milă de ei. Sincer. No comment

Io: Cum te vezi peste 20 de ani?

Eu sunt Radu: Alb în cap, singur și cu o grădină de flori. Capul tău, grădina ta. Singur? Aș zice că-i și asta tot alegere e… .

Io: De ce ai acceptat interviul?

Eu sunt Radu: Ca să văd dacă dau cu pumnii în taste când scriu despre mine și despre blog și despre creație. Încă se poate scrie cu tastatura mea. N-aș fi crezut, dar și a mea după 17 interviuri tot intreagă e. De ce n-ar fi a ta după unul singur?  🙂

Io: In mod sigur există o intrebare pe care nimeni nu s-a deranjat să ți-o pună. Acum e momentul! Pune intrebarea și răspunde la ea.

Eu sunt Radu: În ce NU ai face compromisuri? În cel mai minunat lucru de pe pământ, singurul care te împlinește, singurul care te bucură într-un mod în care îți taie cuvintele. Dragostea.  Aham, a iesit poetul la rampă. Frumos Radule, foarte frumos spus. 

Acesta a fost interviul cu Eu sunt Radu. Eu am întrebat, el a răspuns, voi ați citit. Hotărâți  singurei dacă vă merită atenția și timpul. Intrați pe link-uri, studiați-i scrierile, și abia apoi judecați. Mie nu-mi rămâne decât să-i mulțumesc pentru interviu . Mulțumesc, Radu!