Nr.11 Alina Gheorghe

Numărul 11 este o bloggeriță cunoscuta vouă, probabil. Nu este la primul interviu şi cu siguranță nu va fi acesta ultimul. Am decis s-o intervievez pentru că n-o puteam sări tocmai pe ea. Țin să vă spun din capul locului că am o simpatie mai… aparte pentru ea şi asta pentru că o ştiu de mică. De când era micuță ca blogger. Țin minte că mă holbam la postarile ei şi mă minunam de cât de bine ştie să-ntoarcă cuvintele, să le modeleze şi să le aşeze frumos în fraze care mie mi-ar fi ieșit total anapoda. Singurul lucru care mă enerva la blogul ei era tema de wordpress, cu nişte rânduri lungi, litere mari şi… cam atât. V-am plictisit? Ok… sunteti nerăbdători? Este vorba de Alina Gheorghe. O ştiți? Haideti să vedem ce ne zice despre blogging, bloguri şi alte-alea.

Io: Cine şi cum este omul Alina?

Alina: Ai început cu o întrebare dificilă. Deși mă cunosc foarte bine, întâmpin adesea dificultăți în a mă defini. Cred că tatuajele mele mă descriu cel mai bine. Port o pană și un mănunchi de maci albaștri. În Noua Zeelandă „Macul Înalt” reprezintă floarea omului care s-a ridicat deasupra celorlalți, adică floarea omului care a reușit să depășească cele mai grele obstacole și încercări. Pana reprezintă profesia mea – faptul că scriu. Omul Alina scrie. Scrisul mă definește întru totul. Sunt o persoană care a trecut prin foarte multe încercări, încercări pe care le-am depășit și care m-au făcut extrem de puternică. Sunt un om bun, corect, săritor, extrem de ambițios și foarte directă. Sunt adepta adevărului, iar asta nu e întotdeauna în avantajul meu. Nu cred în limite și îngrădiri. Nu cred în cuvântul „imposibil”. Totul este posibil. Omul Alina muncește foarte mult și își îndeplinește visurile. Omul Alina profită de fiecare clipă pentru că sincer, habar n-am ce-mi rezervă ziua de mâine. Omul Alina este neînfricat! 🙂 Hait! Dădui peste omul fără limite! Aşa-mi tre’be dacă nu i-am pus limita de 20 de cuvinte! Alinaaaa, nu-i aşa că dacă-ți puneam limita te încadrai în ea? Mă intreb, la ce-ai fi renunțat în descriere? 

Io: Dar bloggerul? Asemanări, diferențe (raportate la om).

Alina: Nu știu cum separă unii oameni viața profesională de cea personală. Eu nu pot. Nu pot să pun stop minții. Nu pot să nu mă mai gândesc la ce am de făcut mâine, la ce urmează să scriu sau la ce obiective mai am de îndeplinit. Probabil că acest lucru se întâmplă și pentru că nu sunt angajată. Atunci când ai un job, ai plecat de la serviciu și aia e. Ei bine, în cazul meu, pentru că sunt PFA și sunt nevoită să mă descurc singură, nu am pauze sau momente de respiro. Uneori și când sunt în oraș, la un suc, mă gândesc la ce mai am de făcut. La ce ar trebui să mai fac sau să mai scriu pentru clientul X, ca să fie mulțumit de colaborarea noastră. Nu știu dacă sunt 100% blogger, pentru că nu în asta constă munca mea. Bloggigul a cam rămas pe locul 2, din păcate. Am început ca blogger, dar am ajuns la altceva. Însă cert este că sunt exagerat de corectă, perfecționistă și nu prea pot spune „nu”. Mi se întâmplă adesea să îmi asum prea multe sarcini, iar asta mă obosește fantastic. Bloggerul Alina este genul de colaborator pe care orice companie și l-ar dori în echipă. 🙂 Mămicule, stai uşor c-ai răspuns acilea la juma’ din intrebările pe care nu ți le-am pus încă! Doamne fere, un’ te grabeşti aşa? Apropos, cred că eşti prima care nu separa omul de blogger. Asta-mi zice mie multe. Vouă? Singura chestie care nu-mi place aici este că zici c-ai ajuns altceva. Fă bine şi treci inapoi!

Io: Ce este bloggingul pentru tine?

Alina: Bloggingul este pasiunea mea. Aș putea scrie fără oprire doar din pură plăcere. Este parte din mine, însă din păcate în ultima vreme mi-am cam neglijat blogurile. Nu am mai scris la fel de des, iar acest lucrul îl resimt până-n măduva oaselor. De când sunt PFA am devenit mai mult content writer și mai puțin blogger, de aceea aloc mai puțin timp bloggingului.  Aha, deci asta ai ajuns. Altă Mărie, aceeaşi pălărie. Sau, ma rog, altă Alină.  Lăsaşi pasiunea în paragină, ‘ai? Treci, măi fato, la scris că plâng blogurile dupa tine!

Io: Când ai scris primul articol? L-ai păstrat?

Alina: Primul articol a fost scris în februarie 2012 și da, sigur că l-am păstrat. Dar nu o să pun link-ul articolului în acest interviu pentru că sigur este o postare aberantă. :)))) La vremea aceea voiam un blog filosofic, făceam și destule greșeli gramaticale, așadar mi-e teamă să recitesc acele gânduri haotice. :))))) În plus, mă aflam și în cea mai grea perioadă a vieții mele, deci postarea nu poate fi altcumva decât tristă. Eu nu șterg niciodată articolele. De 4 ani de când scriu am șters doar vreo 2-3 articole. Erau postări personale, nu advertoriale. Și am făcut-o pentru că cineva se afla cu lupa pe mine. 🙂  Filosofic? Aaa, atunci nu-l caut, nu-i de mine filosofia. Adică nu sunt eu de ea. Aşa mică erai de se uita cu lupa? Şi? Te-a găsit? Ți-a găsit hiba sau a căutat patru ani şi s-a plictisit? De greseli gramaticale nu zic nimic, ca la mine colcăie.

Io: Câte bloguri ai? Cum s-au născut?

Alina: Am 5 bloguri în prezent, dar mai scriu doar pe 3 dintre ele: Litere Stacojii – cel mai vechi, Dama Fără Secrete – blogul meu de suflet, Alina Gheorghe – cel mai recent blog. Am început cu 2 bloguri pe wordpress, însă în prezent nu mai scriu pe ele. Le-am păstrat pentru că am publicat advertoriale pe ele (pentru care am fost plătită) și pentru că nu mi se pare corect față de clienții mei să închid blogurile pe care am publicat pentru ei. Fiecare blog reprezintă o dorință de-a mea. Imaginează-ți că urci pe o scară cu un număr infinit de trepte. Fiecare treaptă reprezintă câte ceva, te învață câte ceva, îți oferă câte ceva. Cu fiecare treaptă ești mai bună. Ei bine, blogurile au fost treptele mele. Am simțit că pot mai mult și că vreau mai mult, tocmai de aceea le-am și deschis. Fiecare blog a venit la pachet cu câte un obiectiv. Aceste obiective au fost atinse doar parțial. În prezent, blogurile mele nu sunt ceea ce mi-aș dori să fie, aș putea să le transform în adevărate bloguri de succes, însă va veni o vreme când voi avea, în sfârșit, timp să mă ocup de ele trup și suflet. Bă nene, da’ un lift, ceva, nu-i? Mi-o ieşit sufletu’ pe scari! Dacă-s infinite, io nu mai urc. Stau acilea şi mă uit dupa tine cu lupa, na! Tu urcă, da’ ia-ți la tine o portavoce de-aia, ca să aud ce zici. A, şi când nu te-oi mai vedea, trimite-mi niște poze cu tine, ceva.

Haida, ai şi început cu pozele? Io ziceam mai incolo, când ajungi mai la vârf oleac. Auzi, acilea scrie că Alina Florentina a câştigat competiția. E coincidență sau sunteți neamuri? Că tot Alina o cheamă şi pe ea.

Io: Cât la sută din omul Alina găsim in articolele de pe blogurile tale?

Alina: Sunt 100% eu. Sunt un om cu bune și rele, cu defecte și calități. Scriu despre orice. Nu există subiecte sub demnitatea mea sau subiecte pe care nu le-aș trata nici în ruptul capului. Ca blogger se spune că ești formator de opinie. Așa e. Dar de ce ar lua cineva o informație de-a gata?! Orice informație ai citi, trebuie să o treci prin filtrul personal. Dacă ceva mi se potrivește mie sau îmi place mie, nu înseamnă că ți se potrivește sau trebuie să îți placă și ție. Ne place să credem sau nu, bloggingul este, printre altele, și o afacere. O afacere născută dintr-o mare pasiune, adevărat, dar tot o afacere rămâne.  Ca să ne înțelegem, nu am făcut referire numai la advertoriale, ci și la subiectele alea bombă pe care mulți le tratează nu pentru bani, ci pentru trafic. Chiar dacă acele subiecte nu reprezintă bloggerii în totalitate, le tratează pentru că au ceva de câștigat – un număr mare de vizitatori. O parte din acei vizitatori se pot transforma în cititori fideli. Fiecare dintre noi recurgem la tot felul de strategii pentru a ne crește blogurile și/sau profitul personal, asta nu înseamnă că suntem mai puțin oameni. Măi fată, dacă mai dai incă o dată răspunsuri în avans la următoarele cinşpe intrebări, să moară Veta de nu urc toate scările alea  până la tine, doar ca să-ți fac vânt! Dă-o naibii de treabă, după ce că-mi ciulesc urechile să te-aud, îmi strici şi frumusețe de interviu! Bine măcar că vorbeşti clar să pricepem, că altfel… Fiecare din noi, zici? Nooo, noi nu recurgem la nimic, la noi vin vizitatorii de bunăvoie şi pleacă grăbiți, că au de făcut piața; şi nu se mai intorc pentru că nu ne-a zis nimeni că tre’ să-i legăm de calorifer. Ne trebuie strategie, zici? Ok, eu am una! Deschid uşa(blogului) las omu’ să intre şi o închid repede înainte să iasă. E bine, nu? Ştiam eu că-s bun la strategii de-astea. Dacă vrei să te ajut, mai ştiu şi altele! Nu vrei? Păcat, treaba ta, am vrut să te ajut dar dacă refuzi… 

Io: Eşti mulțumită de ceea ce scrii? Poți mai bine?

Alina: Nu sunt 100% mulțumită de ceea ce postez pe blogurile mele, dar sunt foarte mulțumită de ceea ce scriu pentru clienții mei. Sigur că aș putea scrie mai mult și mai bine, însă ziua are doar 24 de ore. De obicei îmi folosesc cele mai bune idei și nu fac rabat de la calitate, însă am și articole slabe, de ce să nu recunosc?! Ce faci bre, te lauzi? Cam multa mulțumire în răspunsu’ ăsta, parcă nu e bine.  Sunt nemulțumită de el, na! A, şi dă-mi și mie un client de’la de-al tău că ți-l nemulțumesc io pe vecie!

Io: Scrii advertoriale? De ce? In ce condiții?

Alina: Da, scriu și advertoriale. De fapt, corect ar fi, scriu mai ales advertoriale. Scriu pentru bani/produse/vouchere/servicii, dar și pentru că atrag un alt public țintă. Ca să fiu sinceră, mai ușor îmi este să scriu un advertorial decât un articol normal. Constrângerile mă stimulează. Devin mai creativă atunci când mi se impun subiecte, cuvinte cheie și așa mai departe. În momentul în care accept să scriu un advertorial, înseamnă că am făcut un parteneriat avantajos pentru ambele părți implicate. Este singura condiție: să fie clientul mulțumit și abia apoi eu. De ce să fie în primul rând clientul mulțumit? Gândesc pe termen lung. Dacă va fi încântat de ceea ce scriu, va apela la serviciile mele în continuare. Iar mulțumire? Mă gândesc serios să te imping de pe scările alea, să ştii! 

Io: Poate scrie oricine advertoriale? Cum pot afecta acestea un blog?

Alina: Oricine poate scrie advertoriale, însă puțini dintre noi putem scrie advertoriale foarte bune. Nu spun că eu sunt as la acest capitol, spun doar că realizarea unui advertorial bun, din toate punctele de vedere, este o adevărată filosofie. Nu este de ajuns să scrii bine, trebuie să transmiți mesajul potrivit și în același timp să îndeplinești și condițiile și exigențele Google. Adică să scrii SEO fără cusur, să îți păstrezi stilul, să fii pe înțelesul cititorului, să îl faci să cumpere și să mulțumești și clientul. Este bine să publici 2-3 non-advertoriale după fiecare advertorial. Dacă nu faci asta, îți pierzi cititorii. Ei îți acceptă reclamele și le citesc, însă nu îți rămân alături dacă îi „hrănești” doar cu reclame. Nici tu nu te-ai uita la TV doar la reclame. Mai vrei un film, o știre, un documentar, o telenovelă etc.. P.S. Fără cititori scrii degeaba. Mda, puțini dintre voi, exigențe, mulțumiri… Io nu mă uit deloc la TV!  Aoleu! Cum? Cum să scriu degeaba? Noo, păi mă citesc singur şi tot nu scriu degeaba!

Io: Trăieşti din blogging? Se poate trăi din blogging?

Alina: Trăiesc din scris, bloggingul este doar o ramură a scrisului. Da, se poate trăi din scris. Asta fac de 4 ani și nu vorbesc doar de mine, ci de mine și de familia mea. Bineînțeles că se poate trăi din scris, însă este mult de muncă, ca în orice domeniu, bineînțeles. Aaa, păi dacă-i de muncă, nu mă bag! Io credeam că e aşa, mai de leneveală: stai acasă, te fâțâi pe net, mai un facebook, trei cuvinte pe blog, de-astea. Muncă zici? Da’ ce-s io, tractor?

Io: Ai un PFA. Te ajută? Dacă da, cum?

Alina: Da, sunt persoană fizică autorizată din septembrie 2015. Sigur că mă ajută. Mă ajută mai ales din punct de vedere legal. Ce companie ar vrea să dea bani la negru?! Niciuna! Toate firmele vor să-și deducă cheltuielile. Nu m-a păcălit nimeni, niciodată, însă în acest mod sunt mai protejată, iar prețurile mele sunt puțin mai mari. Asta denotă și că-mi iau profesia foarte în serios. PFA-ul m-a ajutat să obțin colaborări de lungă durată, să mă fac respectată și să obțin, pe cât posibil, răsplata financiară pe care o merit. Eu sunt mai liniștită așa. Nu ştiu de-astea, nu comentez!  Dar dacă zici tu, inseamnă că aşa e!
Io: Cum ai ajuns până in punctul in care eşti acum? Ai primit ajutor, sfaturi de la cineva?
Alina: Bineînțeles că am primit ajutor. Am spus-o și o repet, sunt creația unor oameni. Am fost ajutată, sfătuită și îndrumată. Mi s-a oferit de lucru când eram doar o începătoare. Am fost corectată cu blândețe și astfel am avut foarte multe de învățat. Mi-am făcut primul blog datorită lui Alex Ciocan, apoi am învățat câte ceva de la fiecare cunoscut și apropiat în parte. M-au ajutat mult și firmele și companiile pentru care lucrez. Este mare lucru să ți se ofere un job deși nu ai experiență. Eu nu spun „nu știu” sau nu „pot”, eu spun „învăț” și „dacă mă îndrumi, fac”.  Da’ de împins înapoi? Nimeni? Las’ că mă ocup io!  Ce? Tre’ sa urc până la tine? Nooo, nu urc bre, stau acilea că stau bine. Mai ales acuma când ştiu că-i de muncă…

Io: Tu ai ajuta pe cineva dacă ar apela la tine?

Alina: Bineînțeles, am făcut-o ori de câte ori a apelat cineva la mine. Nu mă sfiesc să ajut. Îmi place să ofer. Bravo ție!

Io: Cât timp acorzi documentării pentru un articol?

Alina: Depinde de articol și de domeniu. Sunt articole pentru care nu trebuie să mă documentez, le scriu în 15 minute și-mi ies incredibil de frumoase și articole pentru care mă documentez și câte 2 zile dacă este nevoie. Așa cum am făcut la unele probe SuperBlog, de exemplu. În general sunt destul de rapidă. Mă documentez repede, însă atunci când vine vorba de pus cap la cap informații și scris, lucrurile nu mai merg la fel de repede. Sunt fanatică atunci când am de scris articole importante. Trebuie să găsesc întroducerea ACEEA, ideea ACEEA și încheierea ACEEA. Sunt perfecționistă, repet. Văd că repeți, da’ nu mă supăr, nu-i un secret că-s cam greu de cap. Tu repetă, poate-mi intră la bibilică ceva.

Io: Există un subiect tabu, ceva despre care nu vei scrie niciodată?

Alina: M-am gândit ceva timp la această întrebare și răspunsul este nu. Nici măcar subiectele erotice nu mă pun în dificultate. Repet, nu mă feresc de niciun subiect. Nu mă tem de judecățile oamenilor. Bravo! Eu da, ma tem. Încă.

Io: Crezi cã bloggerul poate deveni, în timp, formator de opinie?
Alina: Absolut. Într-o măsură mai mare sau mai mică, cu toții suntem formatori de opinie, însă istorie fac bloggerii foarte cunoscuți. Oricine poate deveni un blogger de succes. Un blogger pe care să îl citească foarte multă lume și pe care să-l urmeze foarte mulți oameni. Totul este posibil, mai ales succesul! Oamenii s-au născut să reușească, nu să eșueze! Dacă muncești, te implici 100%, te dedici, ești pasionat/ă de scris, scrii corect, ești ambițios/oasă și perseverent/ă, n-ai cum să nu ajungi un blogger gigant și un adevărat formator de opinie. 🙂 Haida! Pot? Sigur? S-ar putea să am o mica problemă, totuşi: nu vreau! E grav?  

Io: Câtă atenție acorzi cititorilor tăi?

Alina: Acord foarte mare atenție cititorilor mei. Le răspund la comentarii, dacă propun subiecte, le tratez cu plăcere și mai fac ceva, interpretez statisticile blogurilor. Când văd că anumite subiecte sunt mai citite decât altele, accelerez în acea direcție. Pe cât posibil și în limita timpului disponibil, scriu ceea ce consider eu că ar vrea vizitatorii mei să citească. Nu scriu doar pentru mine sau pentru clienții mei, scriu în primul rând pentru cititorii mei. Și datorită lor sunt ceea ce sunt. Când vezi că numărul cititorilor este mare, îți dorești să scrii mai des, mai mult, mai frumos și ai mai multă încredere în tine ca blogger. Primești convingerea că ești pe calea cea bună și mergi înainte cu toată forța și determinarea. Aham. Cred că toți intervievații dinaintea ta n-au dat nicio ceapă degerată pe statistici şi pe ce anume caută cititorii. Ştiam eu de ce te intreb şi pe tine…

Io: Tu pe cine/ce citeşti?

Alina: Răspunsul la această întrebare o să stârnească asupra mea câteva antipatii, probabil. Nu prea citesc bloguri. Nu pentru că nu vreau sau nu îmi plac, ci pentru că timpul meu liber este atâââât de limitat. În schimb noaptea citesc cărți din diferite domenii ca: dezvoltare personală, educație financiară, business, marketing și publicitate, psihologie, filosofie etc.. Îmi place să-mi bag nasul în tot felul de domenii. Da, dorm doar vreo 5-6 ore pe noapte. I hate you! I hate you! Să nu ma citeşti tu pe mine?! Dacă scriu oleacă de filosofie de-aia, mă citeşti? Auzi, da’ interviul îl citesti după ce-l public, nu? 

Io: Ai prieteni in blogosferă?

Alina: Îmi place să cred că am câțiva prieteni foarte buni și o mulțime de cunoștințe. Mi-ar plăcea să ne vedem mai des și sper ca acum, dacă tot mi-am luat mașină, să fiu prezentă la cât mai multe evenimente și întâlniri. Felicitări pentru mașină! Și să te plimbi sănătoasă!

Io: Există o blogosferă?
Alina: Păi noi în ce activăm?! Bineînțeles că există o blogosferă, dar fiecare pădure are și uscăciunile ei. Și este firesc să fie așa. Eu văd în special frumosul din orice. De ce mi-aș încărca memoria și sufletul cu aspectele negative sau neplăcute?! Right!

Io: De ce ai acceptat interviul?

Alina: Pentru că îmi ești dragă și pentru că mi-ai fost alături într-un moment în care, în loc să fiu fericită, eram extrem de necăjtă! Părerea ta a contat foarte mult, iar suportul tău mi-a înseninat fruntea. 🙂 Alina, mamă, încă mai faci greşeli! Se zice ”imi esti drag”. Că-s Comentator. Şi nu recunosc nimic, ți s-a părut! :p

Io:  Există o intrebare la care ai vrea să rãspunzi şi nu ți-a pus-o nimeni? Acum ai ocazia: tu intrebi, tu raspunzi. O singură intrebare.

Alina: Ce crezi că vei face peste 5, dragă Alinuța? :))))) Mă văd dând de lucru altor bloggeri, dar mă văd fiind și scriitoare. Dar toate la timpul lor. 😛 Îți mulțumesc mult pentru acest interviu, adevărul este că voiam să fac și eu această rubrică – interviu cu un blogger – dar am tot amânat și uite, ai făcut-o tu! Mult succes, te îmbrățișez . Normal, după ce ți-am şterpelit ideea, mă imbratisezi, aşa fac oamenii buni! Eu tot aşa aş fi făcut, doar că dup-aia iți făceam şi vânt de pe scări! 

Oameni buni, acesta a fost interviul. Eu am intrebat, ea a raspuns. Eu am comentat, comentați și voi. Puteau fi răspunsurile mai clare, mai detaliate de atât? Mă îndoiesc. Mulțumesc, Alina! Îți urez să urci scările în ritmul în care doreşti şi să nu te opreşti decât acolo unde simți că ți-e locul.