Opt. Am ajuns la opt cu interviurile. Nu-l aveam in plan azi, mai ales ca subiectul imi este oleacă cam… necunoscut. Faptul că nu ştiu despre el, ca om, mai nimic, m-a făcut să-i tot amân interviul, deşi in planul inițial ar fi trebuit să fie numărul 2. Este vorba de Ethos, cel care scrie pe SunLog, şi nu numai. Că are şi dumnealui bloguri fără număr. Am amânat, ziceam, până azi, când omu’ m-a întrebat de sănătate şi de interviul care nu s-a mai intâmplat. Io, ce să zic, stai să văd, nu azi, mai vedem… . M-am trezit că-i scriu” Hai la interviu”, deşi cu două minute inainte nu aveam nici un chef. Dacă el, că e un el, a vrut interviu, să-i luăm interviu! Nu i-am trimis intrebările calup, aşa cum obişnuiesc, ci câte una: intrebare, aşteptat răspuns, alta, alt răspuns, si tot aşa. Ce-a iesit, vedeți mai jos.

Io: Cine este Ethos? Descriere.

Ethos: Ethos este un blogger. Conform pozei din buletin, un tip care fumează dintr-o pipă și scrie la o mașină clasică de scris. Probabil neinspirat aleasă, având în vedere că tipul din spatele nick-ului nu a fumat niciodată. Altceva decât idei. Ethos este un nimeni, un oarecare, într-o mare de bloguri. Adică un tip simplu, care se simte onorat că figurează pe lista intervievaților tăi (asta ca să se pună bine cu gazda, încă de la prima întrebare). Iată, prin urmare, cât de frumos putem vorbi despre cineva, fără a spune concret mai nimic. Ăsta e unul din principiile de la baza advertorialelor pe care le scriu, dar să nu divagăm.  Ai naibii, au scos şi pentru bloggeri buletine??? Io n-am! Vreau şi io! Fumator de idei? Asta-mi place, dar eu fumez de-alea normale, cu filtru. Mi se pare că ideile scot fum prea multşi incing creierii, de-aia! Onorat? Mai-mai-mai, ce frumos vorbeşti matale  acilea şi nu zici nimic… . 

Io: De ce Ethos si nu Vasile?

Ethos: Știi bancul cu Ițic care-l întreabă pe Bulă: “De ce te-ai înrolat în armată?”? Iar acesta răspunde: “Pentru că am vrut să-mi servesc patria! Pentru că cineva trebuie s-o facă! Pentru că armata te formează ca bărbat! Dar motivul principal e că m-au înhățat ăștia…” Există mai multe rațiuni pentru alegerea unui nick. Un nume este oarecum banal și comun, în timp ce un pseudonim poate fi unic. Un nume nu ți-l alegi tu. Un pseudonim, da. Ultimul are și potențial de brand. Dar, ca să fiu fair, motivul principal este că prefer anonimitatea. Hait! Şi eu care credeam că o să mă duci pe la greci, pe la stramosii latini,  să-mi  dezvălui  legende neştiute urechilor mele… . Dezamăgire profundă! Puteai să pui un x , nu era tot aia?

Io:Câte bloguri ai? De ce?

Ethos: Sunt 5 bloguri active pe care găsești articole semnate cu Ethos. SunLog (sunlog.ro) este, să zicem, blogul meu principal. Mai scriu pe Life is Good și pe încă trei subdomenii aparținând de m3d1a.ro (de exemplu, blog.m3d1a.ro). SunLog este pe WordPress; celelalte sunt pe Blogger/Blogspot. În afară de acestea 5, mai am câteva bloguri inactive, pe care le-am deschis cam de-o vreme cu ăstea și am scris câteva articole, după care le-am lăsat în suspensie, sau pe care le-am preluat de la alții dar n-am mai scris de mult. Să fie încă vreo 5-7. De ce nu doar unul? Pentru că scriu advertoriale pe ele, iar 5 bloguri înseamnă 5 potențiale articole în care promovez aceeași firmă. De ce numai 5? Pentru că m-ai întrebat azi. Mai întreabă-mă peste câteva luni. De ce? Eşti gravid cu vreun blog nou? Hai să-ti traiască! Aştept invitatie la botez. Cum le-ai lasat in suspensie? Spânzurate adică? De grinda? 5-7? Mda, şi io le-aş spânzura, dă-le dreaq, facem altele!

Io: Când te-ai făcut blogger? Să nu-mi zici că aşa te-ai nascut! Deci?

Ethos: Păi când le-am deschis. Adică prin 2011, dacă ne uităm la arhiva de pe SunLog, sau prin 2013, dacă ne uităm la domeniul m3d1a.ro. Cred că prin mai, n-am calculat exact ce zodie am. Dar acum depinde de definiția pe care o dăm cuvântului “blogger”. Dacă e persoana care scrie constant, cel puțin un articol pe zi, atunci încă aștept să devin. Dacă e doar o persoană cu blog, atunci am zis mai sus. Totuși, nu-i de ajuns să posezi o mașină pentru a se putea spune despre tine că ești șofer… . La fel cum nu-i de ajuns să ai un calculator pentru a te numi informatician. Sau 10. Mda, p-acilea ai dreptate matale.  Unii pozeaza maşini şi se dau soferi, d-apai aia care posedă… . Deci te-ai nascut in 2011? Adică io vorbesc cu un minor? Mamica ta ştie că vorbeşti cu străinii? Dacă mă iei si cu zodiile, să moară Veta de nu te duc la marginea pădurii şi te las acolo să te pape lupu’! Copchil obraznic! Zi naibii trei propoziții să le ințeleagă şi Mandea!

Io:Scrii advertoriale. Doar advertoriale? Esti blogger sigur?

Ethos: Nu scriu doar advertoriale, evident că nu. De fapt, cei care comandă articole sponsorizate pretind ca pe blog să existe o anumită proporție, de exemplu 2-3 articole personale la fiecare advertorial publicat. E ca la televizor, unde ai și filme între reclame. Numai că eu, inventiv din fire, m-am gândit să inversez proporția asta pe unele bloguri. Da-n rest, sigur, nu scriu doar advertoriale. Pe de altă parte, m-ai văzut pretinzând pe undeva că pe blogurile mele dezvelesc miezul lucrurilor care sunt? Am văzut eu ceva, da’ mai in ceață, aşa, că de-o saptamana tre’ sa ridic nişte ochelari şi n-am timp. Inventiv, ‘ai? Ți-au murit lăudătorii?

Io: Lasând la o parte faptul că eşti advertorialist, blogger sau altceva, ce parere ai, se poate trai din blogging? Tu reuşeşti?

Ethos: Evident că se poate trăi din blogging. Firmele de SEO sunt un bun exemplu în direcția asta. Iar ca blogger, dacă ți-ai deschis primul blog acum câțiva ani și la ora actuală nu câștigi peste minimul pe economie, ceva nu faci bine. Ete unu’ care nu-şi bagă păru’ la amanet! Bravo bre! 

Io: Sunt advertorialele pentru un blog “pete”? Pot afecta negativ? Pozitiv? Argumente?

Ethos: Hai să-ți dau un răspuns indirect. Cică Ițic cu Ștrul se decid să-l întrebe pe Rabin dacă au voie să fumeze în timp ce se roagă. Zis și făcut. Când se reîntâlnesc, Ițic întreabă: “Ei, ce ți-a zis?” Ștrul: “A zis că da”. Ițic: “Cum așa? Că mie mi-a zis că nu-i voie!” Ștrul: “Cum l-ai întrebat?” Ițic: “Dacă e voie să fumez în timp ce mă rog”. Ștrul: “Nu ai făcut bine. Trebuia să-l întrebi dacă ai voie să te rogi în timp ce fumezi”. Aham. Şi, au fumat? Mai indirect de-atât nu se putea, dar am ințeles: nu intreba rabinul, du-te la un popa!

Io: Ai un articol despre care poți spune că este advertorialul perfect?

Ethos: Primo, dacă gândești despre tine că ai scris un articol perfect, înseamnă că cel puțin la capitolul gândire ești perfectibil. De ce? Pentru că perfecțiunea exclude posibilitatea de a evolua. Iar la scris, chiar și romancierii celebri pot evolua, cu atât mai mult oamenii anonimi care s-au trezit peste noapte cu blog. Secundo, am câteva articole care-mi plac, dar pentru că m-ai luat așa, pe nepregătite, n-am cum să ți le indic, că nu le știu titlurile pe dinafară. Totuși, ca idee, uite un articol recent care-mi vine-n minte și care ilustrează ideea mea despre cum ar trebui să arate un advertorial cât de cât ok. Tertio, unul din cele mai bune advertoriale scrise de mine este cel care o să apară în curând la tine pe blog. E adevărat, cu ajutorul tău, am colaborat la el amândoi. Pentru că da, interviul ăsta mă ajută, adică mă promovează, și da, advertorialele nu trebuie să fie neapărat seci și anoste, ci dimpotrivă, cât mai originale și mișto! Whaaaat? No! No-no-no-no! Mă simt folosit! 😆 Eşti sigur nu e invers??? 😆

Io: Cât de des scrii? Este important ca un blogger să publice cu regularitate?

Ethos: În ultimele două-trei luni, de când am reluat scrisul pe bloguri, am postat destul de des. Încă nu sunt la fel de prolific ca Alex Ciocan, care reușește să scrie și peste 50 de articole într-o zi, când are nevoie, dar au fost zile când am scris 10 articole fără probleme. Sunt și zile când nu postez nimic. De asta ziceam că e loc de mai bine. De ce mai bine? Pentru că în scris, ca în orice altceva, pe maestru îl face exercițiul. Nu numai exercițiul: calitatea e mult mai importantă decât cantitatea. Dar chiar și scrisul ca atare, treptat, duce la anumite salturi calitative. Acesta e aspectul interior, de auto-perfecționare. Exterior, scrisul cu regularitate te ajută să crești mai repede în motoarele de căutare, să obții mai mulți cititori, să îi păstrezi pe cei pe care-i ai. Aș vrea să fac aici o precizare: este mult mai important să scrii cu regularitate, adică constant, decât des. De exemplu, e mult mai bine să scrii un articol la trei zile (dar constant, fără abatere de la această regulă) decât să scrii timp de o lună 5 articole pe zi și apoi să faci pauză trei săptămâni. Le cam ştii, acilea zici bine şi nu te contrazic.

Io: Ai prieteni printre bloggeri? Cunoşti pe vreunul indeajuns de bine incât să-l numeşti prieten?

Ethos: Da, am. Și da, cunosc. Chiar dacă numai virtual. Acesta fiind unul din miracolele pe care internetul le-a făcut posibile: faptul că întâlnești oameni pe care altfel, datorită unor conjuncturi externe independente de voința ta (de exemplu locuiți în alt oraș / altă țară), nu i-ai fi întâlnit niciodată. Bravo! Nici acilea nu te contrazic!

Io: Dar prieteni reali, cărora să le impărtăşeşti pasiunea ta pentru blogging? Sau nu e pasiune?

Ethos: Puțină lume din anturajul meu de zi cu zi știe exact ce fac pe net. De exemplu, unul din cei mai buni prieteni știe, dar comunicarea pe această temă nu merge decât până la un anumit nivel, pentru că el nu are această pasiune. Eu știu despre el, la schimb, că îi plac foarte mult motoretele. Dar comunicarea dintre noi pe tema traseelor de motociclism merge până la un anumit nivel, pentru că eu nu-i împărtășesc pasiunea. Ca-n viață. Dacă n-ai obiectat la ”pasiune” inseamnă că ai oleaca pe undeva? Sau n-ai nici o treabă cu feelinguri de-astea ?

Io: Câte articole ai scrise, in total, până acum? Toți anii, toate blogurile. Poți aproxima

Ethos: Nu pot aproxima pentru că nu m-am uitat, nici măcar de curiozitate. În plus, consider rezultatul destul de irelevant. Poți scrie 5000 de prostii și 10 chestii faine. Poți scrie un lucru original și 20 de postări copiate sau traduse. Etc. Bla-bla-bla…  . Asta ca să se dea mare, că are articole nenumarate!  Mie mi s-ar fi părut relevant, că ştiam ce am de facut: să mă inroşesc de nervi sau să mă inverzesc de invidie.  Acu’ ce să fac?  La cinci bloguri active si 5-7 lăsate in paragină, o fi având ceva scris… . Zi mă nene câte, că nu ți le ia nimeni! Ăsta nu zice nimic! Şi io mor după cifre de-alea lungi, frumoase, strălucitoare in…Sun.

Io: Ok, atunci câte ai in draft pe sunlog.ro?

Ethos: Patru. Atat? Ha, te bat lejer la capitolul ăsta, eu am cel putin cinci!

Io: Îți mai amintesti primul articol pe care l-ai scris? L-ai pastrat sau e şters?

Ethos: Îmi amintesc vag. Primul meu pas în mirobolanta lume a publicării de articole a avut loc odată cu deschiderea unui blog de bancuri. Primul articol fiind, evident, un banc. Blogul nu mai există azi. Ideea n-a murit cu totul. Dumnezeu să-l ierte! Săracu’ blog, a murit el aşa, plin de bancuri… . O fi murit de râs? Sau e viu si l-ai pierdut? Că s-au mai văzut cazuri… . Ii faci pomeni, pomeniri, de-astea? 

Io: Blogosfera. Cum o vezi? Mai aste vreun loc gol in parcare?

Ethos: În opinia mea, blogosfera este suma totală a oamenilor care scriu pe bloguri și relațiile virtuale (nu cele din offline) dintre ei. Asta înseamnă, pe de o parte, că blogmeet-utile de care tot aud, adică întâlnirile din offline dintre bloggeri, că s-au întâlnit X cu Y la o cafea să pună țara la cale, nu țin neapărat și în mod direct de blogosferă. Pe de altă parte, că orice om care se apucă de scris pe blog este automat, în virtutea faptului că are blog și a definiției de mai sus, parte a blogosferei. Aici nu se pune problema de a fi acceptat de cineva, la fel cum faptul că te naști român nu implică să fii acceptat de comunitatea românilor, te-ai născut din părinți români, pe teritoriul țării noastre, atunci ești român și gata, participi și ești direct influențat de tot ce ține de poporul ăsta. Indiferent că ești băiat, fată, slab, gras sau cu ochi albaștri. Locurile de parcare sunt, eventual, pentru cei care vor să stea pe tușă. Sigur că, mai departe, putem discuta de anumite grupuri din blogosferă. De exemplu, există un grup de fete care ne discriminează pe noi, bărbații, permițând accesul în comunitatea lor de pe Facebook doar pe bază de sex. Dar blogosfera în ansamblul ei nu te condiționeză cu nimic altceva decât cu a avea un blog pe care să scrii. Cel puțin eu așa văd lucrurile. Mai departe? Mai departe discutăm despre ce am io chef! E vorba de grupul Bloggerite, dacă nu stiti. E discriminare? Este bre! Eu întrebam de locuri in parcarea blocului, nu in parcarea blogosferei. Că in blogosferă nu există parcări. 

Io: Dacă iți luam articolele la puricat, il găsim pe omul Ethos pe undeva?

Ethos: Da. Nici nu trebuie să le iei la puricat, deoarece orice articol îl reflectă în mod direct pe autorul lui. De exemplu, dacă citești un articol copiat ad-literam de pe alt blog, înseamnă că autorul lui se pretează la a copia articole de pe alte bloguri. Dacă citești un advertorial în care se promovează o anumită firmă sau un anumit serviciu, înseamnă că bloggerul în cauză e dispus să scrie advertoriale. Aceasta fiind, nu-i așa, o trăsătură de caracter a omului care scrie pe acel blog. Apoi, modul în care este scris articolul îți poate dezvălui și alte lucruri. Pe principiul enunțat de Buffon: “stilul este omul însuși”. Desigur, pentru toate acestea trebuie uneori să ai putere de deducție, dar autorul e acolo, de la început până la sfârșit, în fiecare articol, plătit sau nu. No comment. Just a smile.

Io: Ai facut pauză de scris, la un moment dat. Asta arată că eşti inconsecvent?

Ethos: Da. Și faptul că recunosc asta arată și că sunt realist. Dacă aș spune că sunt consecvent, negând realitatea, ar însemna că am și probleme de auto-evaluare. Realist, cam deştept şi sincer!  Rare calități. Daca mai e şi frumos, să moara Veta de nu mă duc si-l cer de bărbat. O fi însurat? N-are nimic, il iau cu nevastă cu tot!

Io: Cum iți tratezi cititorii? Presupun că ai!

Ethos: Nu am. Poate cu ocazia acestui interviu, o să obțin și eu câțiva! Glumesc. Pe majoritatea blogurilor am afișate butoane de statistici. Și o să poți vedea 10-20 de cititori pe zi, rătăciți și ăia din Google. Deci nu am trafic. Dar cine are? Iată o metodă bună de a verifica traficul real de care dispui: 1) șterge-i pe toți prietenii din blogroll; 2) renunță complet la activitatea ta de pe facebook; 3) nu mai vizita și comenta niciun blogger; 4) nu mai posta niciun articol din categoria “jocuri și concursuri”, adică care le-ar putea aduce ceva foloase cititorilor. Continuă să postezi regulat, timp de 2-3 luni, respectând cele de mai sus, după care pune-ți un contor de trafic și uită-te la câți cititori ai. Ăia sunt cititorii tăi reali. Ai mei încă nu sunt, dar sper, cu timpul, să reușesc să îi adun. Dap, doi obtii sigur: pe mine si pe tine! Desi pe mine ma aveai :))) 

Io: Tu ce/pe cine/ de ce citesti?

Ethos: Momentan sunt în curs de compilare a unei liste cu bloguri care fie merită citite, fie sunt de interes pentru mine. Sunt deja o grămadă, le-am adăugat adresele în Feedly, unde îmi apar toate titlurile articolelor noi de pe fiecare blog. Când văd un titlul interesant, pot intra pe el. Altfel, dacă vrei să vezi cam ce articole îmi place să citesc, uite, cele pe care le scrii tu sunt mișto. Daaa, ce să zici şi tu acuma… io şi articolele mele. Când vezi un titlu interesant? Şi ăia care pun titluri de rahat la niste articole-capodoperă? Nu merită cititi?  Nu le dai nici o şansă, nu? De ce dreaq o fi titlul aşa important???  

Io: Dacă nu ai fi deja blogger, te-ai apuca de bloggerit azi, acum?

Ethos: Da. De fapt, m-am apucat prea târziu. La începutul activității mele internautice m-am ocupat de alte lucruri. Am avut, împreună cu un prieten virtual, niște huburi dc++. Am ajuns destul de mărișori, hubul meu era găzduit la un provider de net din București și avea, în momentele lui de glorie, peste 9000 de utilizatori online seara. Cam printre primele 7 din lume și 3 din România. Am făcut ceva bănuți de cheltuială din asta, dar amicul meu și-a diversificat activitățile, apucându-se și de bloguri. Cam cu doi ani înaintea mea. Mi-a propus și mie, dar l-am tot refuzat. A fost o prostie: n-am reușit să văd potențialul lor. Asta o zic acum, gândindu-mă retrospectiv. No comment.

Io: Exista un subiect pe care n-ai scrie pentru nimic in lume?

Ethos: Nu știu ce să zic. Cred că în principiu, se poate discuta despre orice. Pentru că a scrie nu înseamnă neapărat a promova. Am avut advertoriale la produse pe care nu le “endorsam” în totalitate, și atunci am scris advertorialul sub forma unei întrebări. Am prezentat punctele pro și punctele contra, am pus link, am spus că am rezerve și am lăsat cititorul să decidă. Dacă e vorba de un articol personal, atunci sigur că da, se poate scrie despre orice, la fel cum tu poți discuta cu un prieten sau un membru de familie despre orice subiect. Totuși, am anumite sensibilități. Poate că nu aș scrie despre ceva legat de cancer, că nu-mi place subiectul, ca să dau un exemplu. Sunt un suflet sensibil! Hai nu zău? Si sensibil? Nevasta lu’ Ethos, dă-te la o parte că vin! Pregăteşte de mâncare, bautură, facem direct nunta, nu mai stăm la vrăjeală. Vrei nu vrei il iau de bărbat! Cum? Comentatoramator e bărbat?  Ahhhh, am uitat! Pfff, ce naşpa! Bine, atunci le las pe fete să se Ingrămădească! Săriți!

Io: De ce ai acceptat interviul?

Ethos: Glumești? Eu ți l-am cerut.  Aşa e, v-am zis!  Acum nu vă gândiți că o sa iau interviuri la cerere. Am acceptat pentru că, nu stiu dacă v-ați dat seama, e un om… special. Cu care imi face plăcere să vorbesc. Şi care, vreau-nu-vreau, mă mai invață câte ceva. De bine. M-am gândit ca ar fi interesant să citții şi voi câte ceva din ce spune, aşa că… .

Io: Dacă ar fi să treci in locul meu pentru o secundă, ce intrebare ți-ai pune? Şi raspunsul il dai tot tu, evident.

Ethos: Întrebare: Ai niște cuvinte de final? / Răspuns: Nu, cred că ai atins cam toate subiectele interesante, ăsta fiind cel mai amplu interviu pe care l-am dat din postura de blogger. Și singurul, de altfel. 

Acesta a fost interviul. M-am invârtit , ca de obicei, in jurul cozii. Mă tem că Ethos este mult peste inteligența mea firava in materie de bloguri, deşi vă asigur că l-am simțit, la un moment dat, cum coboară un pic doar pentru a-mi fi mie mai usor să comentez. Fie că a facut-o sau nu, ii mulțumesc ca mi-a cerut interviul. Voi hotărâți singuri dacă vă plac blogurile lui, dacă vreți sau nu să-i treceți pragul, dacă vreti sau nu să-l aveți in preajmă(online) . Eu zic să faceți o incercare… .  Multumesc Ethos!

12933131_206449489726818_2477183060601105139_n