Iată-mă față in față cu numărul 7. Nu, nu e nici cu doi de zero inainte, nici cu Bond in capătul celalalt. Este vorba, binențeles, de interviul cu numărul 7. In rolul principal, Vienela. Sas Vienela. Scrie de ani buni, scrie multe şi scrie bine. E un blogger bogat, are vreo… habar n-am câte bloguri, că nu mi-a zis. Zice doar că e ”multiblogger” Cum unde zice? Acilea, in interviul de mai jos. Haideti sa vădeti ce mai zice despre bloguri, scris şi alte alea!

 

Io: ”Cocktail de aroganță si incăpătânare, stins cu inocență” îți sună cunoscut? Prima dată când am citit , am crezut ca lucrează la pompieri. Dup-aia am bănuit ca vrea să-şi sperie cititorii. Poate mă lamuresc acum care-i treaba cu cocteilu’stins şi cu sperietoarea din geam

Vienela: Sosise momentul să pregătesc o descriere, să știe oamenii cine se ascunde în spatele blogului vienela.ro. Am privit pe furiș în stânga, în dreapta, în față, în spate, în sus și în jos… Mulți bloggeri afișau (și încă o fac) CV-uri mai mult sau mai puțin impresionante în locul descrierii. În spatele blogului meu nu se află un morman de diplome, ci un om cu sentimente, cu gânduri, cu dorințe; cu bune și rele. Cocktail de aroganță si incăpătânare, stins cu inocență. Mă, da’ de ce te ascunzi in spatele blogului, ai facut vreo prostie, ceva? Şi de ce naiba te uiti in cruce? Doamne fere’!

 

Io: Omul Vienela poate fi confundat des cu bloggerul Vienela?

Vienela: Nu. Dar bloggerul Vienela este întotdeauna parte din omul Vienela. Partea stânga sau dreapta? Pun pariu ca-i pe mijloc! Al naibii blogger băgareț!

 

Io: Câte bloguri ai? De ce?

Vienela: Ar trebui schimbată ordinea întrebărilor, ca să ne fie mai ușor. Primul blog, pe blogspot, a fost făcut după mintea și priceperea mea, pricepere care era egală cu zero. Urât cu spume. După trei luni de blogging am transferat conținutul pe vienela.ro, dar nu am șters pocitania. Am făcut al treilea blog, doaronline, pentru a participa la superblog. Mi-a adus un frumos loc 6. Scriam de mult timp pe .ro și apelam mereu la alții când apăreau probleme. Am deschis vieneland pentru a învăța să stăpânesc wordpress-ul. Blogul de pisici a apărut când mi-am dat seama că unii cititori ar putea fi deranjați ori numai plictisiți de articolele despre animale. Despre celelalte bloguri, cine mai știe din ce motive au apărut… :p Ha! Nu schimb nicio ordine! Ba le mai şi amestec un pic dacă ma enervează. Care ”celelalte”fato? Am numarat cinci. Restul unde-s? Care-s? Măi Vienela, mai fată, zi-ne si nouă clar, cu negru pe alb, câte ai?Nu le mai ştii numărul sau… aaa, stai că m-am prins! Vrei sa ne demonstrezi chestia cu cocteilul!

 

Io: Un blog de pisici, câinele tau are pagină pe facebook, mai poți? (Presupun că Bruno nu-şi face selfieuri şi pisica nu scrie)

Vienela: Sigur că pot! Când vine vorba despre lauda de sine sau despre autoflagelare, nu mă întrece nimeni, numai că de această dată te înșeli: Bruno chiar își face selfieuri, iar pisicile (am 4) scriu de rup… în somn. Eu doar decriptez torsul lor și aștern pe foaie rezultatele. Aha, mă scuzi, nu ştiam! Doamne fere’! In rest, te simți bine, nu? Mă bucur!

 

Io: La ce te-ai gândit când ți-ai făcut primul blog? Ce urmăreai?

Vienela: Eram cu pluta… Nu știam că există word-ul și aveam nevoie de un loc în care să îmi aștern gândurile, amintirile și învățăturile către fiul meu Teodosie, pardon, Ionuț. 😀 Am priceput repede că blogul nu e locul cel mai potrivit pentru a face destăinuiri, iar fiul meu nu e cel mai curios om din lume. Eu il ințeleg, serios! Nu că nu e curios, dar de ce naiba să-i scrii pe blog invătațuri? Nu mai e la moda masa aia cu patru scaune şi discuția clasică intre ciorbă şi felu’ doi? Acu’ trebe blog?

 

Io: Scrie Vienela cu aceeaşi pasiune ca acum… câti ani?

Vienela: Ar scrie, dacă ar mai avea la fel de mult timp și energie. Scrisul mă ajută să mă eliberez de supărări, de nervi, de temeri, îmi alungă demonii și îmi dă iluzia că fac ceva important cu viața mea. Să tot fie vreo… aproape cinci ani de când mă mint singură. Concluzie trasă până in acest moment: din şapte bloggeri intervievați trei işi varsă supararile, nervii si alte alea pe blog. De unde rezultă că blogul e un fel de sac de box. Nu, nu sac de box, e un loc unde omu-şi varsă cele rele şi gândurile buclucaşe. Inseamnă oare şi că, dacă are mai multe bloguri, bloggerul e şi mai nărăvaş din fire? Ai şi demoni pe blog? Doamne fere! De-aia te uitai tu in cruce…

 

Io:Te consideri blogger sau altceva?

Vienela: Pentru mine, bloggerul este omul care deține (cel puțin) un blog. Urmând ideea, aș putea spune că sunt multiblogger. 😀 Oau! Multi? Pai da, că ai multi bloguri!

 

Io: Faci bani din blogging? Mulți, puțini, suficient?

Vienela: Are cineva destui bani? 😮 Da, multi…milionarii. Care nu sunt aceeaşi cu multiblogerii.

 

Io: Scrii advertoriale? De ce?

Vienela: Pentru că pot și că vreau. Pentru că facturile nu pot fi plătite cu like-uri și laude. Pentru că am un câine și patru pisici și nu vreau să ajung să cerșesc pe facebook mâncare pentru animalele mele (desigur, accept donații, dacă aveți vreun gând în acest sens). Țin sa te anunț că n-aş putea să-ți jignesc animalele cu vreo donație. Dacă ştie să-si faca selfie-uri, inseamnă că e bun de muncă! Bruno. La pisici mă mai gandesc, nu e vina lor că tu le răstălmaceşti torsul.

 

Io: Sunt advertorialele benefice unui blog? Argumente pro/contra.

Vienela: Advertorialele, prea multe într-o anumită perioadă a vieții mele, mi-au îndepărtat o parte din cititori. Îi pup! Tot ele mi-au adus cititori noi și câteva colaborări bune. Dacă mă vedeți mult mai rar acum, este pentru că scriu (și) comunicate de presă, și texte de blog pentru diverse firme. Şi vrei donații pentru mâncarea animaleler? Pofta-n cui, nici pentru pisici nu mai iau in calcul vreo dărnicie… .

 

Io: Care a fost primul articol scris de mânuța ta?

Vienela: Cred că era un soi de expunere (în versuri proaste) a motivelor pentru care a apărut respectivul blog. A dispărut acel articol, slava cerului! 😀 In versuri??? De ce l-ai şters? I hate you!

 

Io: Câte articole ai adunat, până in acest moment in draft?

Vienela: Pe vienela.ro 87. Undeva în casă mai există și un caiet studențesc plin de “drafturi”. Nu cred că vor vedea vreodată lumina zilei. De ce, faci economie la raze? Tot in versuri şi caietu’?

 

Io: Iei in calcul reacția cititorilor? Mulezi articolul pe ceea ce crezi că ar citi?

Vienela: Niciodată. Poate pentru că evit subiectele fierbinți, poate pentru că scrisul îmi este eliberare, poate pentru că mă bazez pe proverbul “cine se aseamănă se adună” (Vă mulțumesc vouă, celor care îmi sunteți mereu alături!). No comment că şi eu mă mai adun cu tine, mai rar, e drept, dar tot adunat se cheamă.

 

Io: Ce procent ocupă in articole viața ta personală?

Vienela: Mi-aș fi dorit să pot scrie povești SF sau măcar fantasy. Știi de ce nu îmi iese? Pentru că sunt prea cu picioarele pe pământ, pentru că tot ceea ce scriu e conectat involuntar cu realitatea mea și a celor din jurul meu, pentru că imaginația nu e punctul meu forte. Mi se pare mie sau aici miroase a modestie? Nooo, că ea zice că-i arogantă.

 

Io: Un articol care te defineşte ca blogger? (Link. Articol scris de tine)

Vienela: Adunate, am peste 5000 de articole scrise în acești ani. Nu e ușor să îl nimeresc pe cel care mă definește. Și totuși am regăsit unul care spune multe despre Vienela – om și blogger. Nu-mi pasă de ceea ce cred sau spun alții. Pot gândi (și greși) singură. Ce înseamnă să scrii frumos? Cinci mii? Doar pentru vienela. ro? Dacă ai blogul de cinci ani, asta inseamnă o mie de articole pe an, adică… cam doua-trei articole pe zi. Acum ințeleg de ce ți-ai chemat in ajutor animalele din ogradă… .

 

Io: Cu ce frecvență publici? Este acest aspect important? Ca tot am facut calculu’ ala… .

Vienela: Public tot mai rar, din păcate. M-am băgat în multe proiecte și m-am trezit că îmi fură întreaga energie. Aș avea nevoie de voluntari, că-s prea săracă și zgârcită pentru a plăti. :p Depinde ce urmărește bloggerul. Dacă vrea musai trafic, atunci e important să caute subiecte la modă, să publice și zece articole într-o zi. În fiecare zi. Nu contează că-s de câte zece cuvinte și o poză. Dacă nu îi pasă de trafic, poate publica atunci când vrea, când simte. Oamenii vor intra să îl citească de fiecare dată. Altu’ care vrea moca! Amatorii să se alinieze repede! Ai dreptate la treaba cu traficul, jos pălaria!

 

Io: Dacă un alt blogger apelează la ajutorul tau, ajuți?

Vienela: Dacă un om apelează la ajutorul meu, nu stau o clipă pe gânduri. Dacă nu pot sau nu mă pricep, caut soluții, apelez la alții, fac tot ce îmi stă în puteri. Ştiam! Chiar nu stă pe ganduri! Se agită, tăguieşte, de toate! Brovo ei!

 

Io: Tu ai primit vreodată ajutor de la alt blogger? De la cine?

Vienela: Mulți bloggeri m-au ajutat, de-a lungul timpului. Le voi fi întotdeauna recunoscătoare. Primul (și cel mai important) este Rușanu, omul datorită căruia scriu pe vienela.ro. “Mi-a plăcut scriitura, priceperea în a-şi aduce oameni pe blog şi a dezbate cu ei. Şi scria pe un site atât de urât, încât în DEX, în dreptul cuvântului urât era un screenshot cu blogu’ ei. Aşa că i-am făcut cadou un site frumos unde să se desfăşoare în voie, singura mea pretenţie fiind să o ţină tot aşa în continuare.” Deştept Ruşanu ăsta! Şi cu fler! Bravo lui

 

Io: Ai prieteni bloggeri in viața reală? Intreb, ca deobicei astia aroganti sunt prieteni cu ei si cu sinele lor… .

Vienela: Pot spune că am cunoscut în viața reală câțiva bloggeri. Mi s-au lipit de suflet (încă din virtual) Nina cu toanele ei și Adriana cu ale sale mărgăritare. Dar mai sunt și alții la care îmi e drag să mă gândesc. Hopa! Na că are şi suflet! Aşa măi fato, arată-te, să te vedem mai in lumină!

 

Io: Blogosfera românească există sau este? Asta e intrebarea mea preferată!

Vienela: Fiecare dintre noi are propria sa blogosferă. A mea e cam așa (citez din mine :p): “Este locul în care mă simt ca acasă, înconjurată de oameni asemănători mei, care au aceleași preocupări, aceleași concepții despre lume. Blogosfera mea înseamnă chiar prietenii mei! Blogosfera mea este alcătuită din oameni buni, spirituali, inteligenți, oameni pe care îmi este drag să îi recomand, oameni la care merg cu plăcere să citesc. Blogosfera mea este casa mea, locul în care m-am decis să nu îi mai primesc sau privesc pe cei ce vin cu picioarele pline de noroi, pe cei care nu s-au șters la gură, pe cei care consideră că nu există blogosferă, dar se plimbă prin ea.” Tocmai când ziceam si io că şi-a scos sufletul la aer, mi-a dat cu citatu’n cap! Te cred ca ai propria blogosferă, doar ai… nu-ştiu-cate bloguri. Dar aş vrea să te contrazic: o fi casa ta, dar esti obligată să ții uşa deschisă. Oricine poate intra şi iți poate cotrobăi prin dulapuri. Că nu il inviți la masă, asta-i altă treabă! Că nu-l laşi să-ți zgârâie peretii cu cuvintele lui, la fel. Blogul e mai degrabă un muzeu, nu o casă. Un muzeu unde iți expui gândurile, supărările si ce mai vrei tu. Şi aştepți vizitatori. Intrarea e cu plată, nu degeaba – omul iți dă cateva minute din viața lui pentru ce ai expus tu acolo. E normal ca unuia sa ii placă, altuia nu. Şi dacă tot a plătit, daca simte nevoia, lasă scris undeva ce i-a placut sau nu. E timpul lui, sunt concluziile lui. Muzeul e al tău. Rămâne al tau si dacă aluia nu i-a picat bine o virgula pusa inainte de inceperea propoziției. Asta creşte valoarea exponatelor, nu o scade, chiar dacă observația e răutăcioasă sau pur şi simplu observație. Mă opresc aici.

 

Io: De ce ai acceptat interviul?

Vienela: De ce nu? Poate pentru că sunt arogantă, poate pentru că sunt naivă, poate pentru că, în încăpățânarea mea, am vrut să profit (și) de (această) ocazie pentru a spune lumii că rămân alături de bloggerii care scriu bine și foarte bine, chiar dacă nimeni nu îi consideră a-listeri.Vă salut pe toți!

 

Acesta a fost interviul cu Vienela. Voi trageți ce concluzie vreti, eu vreau doar să remarc că, intr-adevar, aşa cum chiar ea spune, are capul pe umeri. Şi multe alte calități pe care incearca să le țină ascunse in spatele acelei descrieri cu cocktail-ul. Probabil că un pic de mister e benefic, dar Vienela are mai mult decât un pic. Vă invit să-i vizitați blogurile, dacă nu o faceți deja, să-i cititi articolele şi, abia după, va veți da seama ca “aroganța” aceea nu prea exista. Inocența da. Poate si incăpățânarea. Mai exista şi un suflet mare ascuns undeva printre rânduri, asta o pot gatanta.
Multumesc pentru interviu, Vienela!

13418908_1196032170408537_49700772983257843_n