Nr.4 Interviu cu Aniela

Numărul 4. Intervievatul cu numărul patru imi e cunoscut de vreo doi-trei ani. El , care de fapt e o ea, scrie din 2010. A avut mai multe bloguti, acum are două. Am interactionat la un moment dat şi am descoperit o persoană gata să sară in ajutor fără a cere ceva la schimb, draguţa, amuzantă şi, uneori, teribil de serioasă. Se numeste Ana Precup. Dacă acest nume nu va spune nimic,  cu siguranța o ştiți drept Aniela Deby. Şi dacă o ştiți, şi dacă n-o ştiți, vă invit să citiți interviul cu ea.

 

Io: Cine este Aniela?

Aniela: Niciodată nu mi-a plăcut să mă descriu. Sunt femeie. Dar ştiu că dacă zic femeie lucrurile devin complicate. Născută pe 5 martie, de origine ardeleancă şi olteancă. Proastă combinaţie după părerea mea. Aniela este la fel ca şi Ana. Aceeaşi! Tataie ( Dumnezo” să-l ierte) m-a botezat Aniela şi cu numele ăsta am rămas, deşi nu mi-a plăcut dintotdeauna. Dar în fond Ana e destul de popular. Ați observat că n-am mai pus limita de 20 de cuvinte? Io acum văzui. Mă nene, cred că o să pun prima intrebare sub forma de test gtilă. Da’ oare de ce-o fi combinația ardelean-oltean proastă? S-a certat palinca cu prazu’?

 

Io: Câte bloguri ai/pe câte scrii?

Aniela: Să ştii că nu am foarte multe. Nu am vrut niciodată să am colecţie, că blogging-ul după părerea mea nu are o teoremă definită. Fiecare face şi consideră că trebuie făcut după cum îl duce capul. După capul meu, şi îl am destul de mare (căpoasă din fire) am zis că mi-s de ajuns două. Nu fac faţă cu unul, dărămite cu o listă. N-aş putea. Ai capu’ mare? Asta inseamnă când iti zice cineva că esti capoasă? Io as zice c-ai face fața şi cu o listă, dar tu ştii mai bine. Capu’ mare e de la olteni sau de la ardeleni? 

 

Io: O faci din pasiune sau/şi alte motive?

Aniela: La început a fost pasiune. Când eram eu la şcoală, scriam compuneri pentru colegi. Scriam despre vară, despre soare, despre bikini şi profesori nervoşi. Aşa că am avut şi încă am scrisul în sânge. Nu-mi iese de fiecare dată cum vreau eu, dar pasiunea e încă în mine. O simt. Prin scris mă regăsesc. Mă fac auzită şi mă bucur ca un copil de feedback-ul primit. Pasiunea e subiectul principal. Şi să ştii că din pasiune ies lucruri frumoase. Deci pasiune, pasiune, pasiune. Compuneri? Ce mişto! Eu in timpul şcolii am scris vreo trei compuneri, şi alea vai mama lor că scriam aşa de urât de nici eu nu mai ințelegeam nimic. De acolo mi se trage admirația pentru cei care scriu cursiv, care nu sar de la o ideie la alta. Stai bre, cum adica te faci auzita? Tu scrii pe blog sau cânti?

 

Io: Te consideri blogger? Dacă da-argumente, dacă nu-argumente

Aniela: Eu sunt un om cu blog, dar poate că am şi puţină stofă de bloggeriţă. Blogger cred că se numeşte cel care face doar asta. Eu am alte meserii pe online, aşa că nu ştiu dacă termenul de bloggeriţă mi se mai potriveşte 100%, însă tot pe partea de online lucrez. Deby.ro nu mai e un blog neapărat. Sunt eu. Şi atunci când intră selfeestem-ul în schemă, se schimbă totul. Iar eu am observat că mai nou, mulţi bloggeri se numesc formatori de opinie. Ce-i drept, cam aşa e. Dacă mă apuc să scriu că mi-am făcut o mască de păr din rahat-ul câinelui meu, o să zică lumea că sunt nebună, dar e posibil ca 30% din ei, să încerce acasă şi să vadă dacă are efectele pe care eu le scriu. În concluzie: Nu mi-am pus nicio etichetă, sunt doar ce simt! Selfe..ce? Vorbiți nenicule pe intelesul meu că l-am zapacit pe nea Gogu’. Mă duc să-l intreb ce drăcarie e aia! Mda, un fel de incredere in sine. Bine ca am cercetat, altfel aş fi ramas cu impresia ca e o ojă nouă, ceva.  Dar mai inseamnă si infumurare, supraapreciere a propriei persoane. Tu la care dintre intelesuri te-ai gândit? Ca de infumurată nu te stiu… .PS/ dacă faci masca aia imi trimiți şi mie oleacă?

Io: Scrii advertoriale?

Aniela: Scriu advertoriale când am bună dispoziţie. Dar când m-am apucat eu de blogărit, nici nu exista termenul. Deby.ro nu e primul site-blog pe care îl am, ci am mai avut în trecut şi altele. Dar să revin la subiect, scriu pentru că poate am testat produsul. Şi nu scriu advertoriale decât dacă graficul din analytic îmi arată că cititorul meu e interesat de nisa respectivă. Motivele? Nu o fac pentru bani. Pe site-urile mele, advertorialele se citesc mai bine ca articolele personale. De ce? Pentru că sunt împachetate frumos. Vin cu o poveste, de cele mai multe ori reală. Excluzând competiţiile în care se cere creativitate şi trebuie să inventezi poveşti. Advertorialele sunt articole normale şi în mare parte sunt făcute doar pentru SEO. Hmm, oare să facă bine? In 24 de ore am auzit vreo trei păreri diferite, una mai interesantă ca alta. Cine să mai inteleagă daca-s bune sau nu? Ce nu inteleg eu şi chiar nu pot sa-l intreb pe Gogu’, e ca spui ca nu o faci pentru bani. Să nu-mi spui că din pasiune, că mai am o singura vena netăiată! Cititorii tai tre’ să fie tare ciudați dacă preferă un advertorial în detrimentul unui articol… normal.

Io:  Indică un articol care crezi că te reprezintă. Azi, acum, l-ai scri la fel?

Aniela: Mă reprezintă şi nu, dar de când am scris articolul asta… am încetat să mă mai plâng. Mi-a fost ca o lecţie… Ne plangem din orice . Şi da, l-aş scrie la fel şi astăzi. Mă duc repede sa citesc, să nu pleci! Aha, il citisem deja. Este… cumva. Merită citit!

Io: Crezi că se poate trăi din blogging?

Aniela: În România? Nu vreau să dau speranţe nimănui. Eu sunt tristă să văd tot mai multe bloguri deschise pentru bani. Şi nu autorizez lucrurile astea. Blogging-ul nu înseamnă bani. E o pasiune, un hobby şi nu neapărat un business. Sunt bloggeri care fac bani din asta, dar e foarte mult de muncă ca să se ajungă în punctul de respectiv, iar banii pe piaţa din România sunt prea puţini. Trebuie să scrii! Să scrii bine, documentat şi să atragi publicul. Cum? Nu cred că există o reţetă. Şi nu ştiu dacă s-ar putea trăi bine din blogging, însă ajută mult dacă vrei să lucrezi pe partea de Social Media. Evident. Când ai blog, ai multe avantaje. Mda, păi dacă tu nu scrii pe bani, eu şi alte cateva mii scriem pe bani puțini, mai traieste cucu’ din blogging. Exista rețete pentru orice, mai puțin pentru blogging. Ce naşpa! Ce-i aia Social media? O rețetă de ciorba cu alune, nu? Ştiam eu ca nu mai tre’ să apelez la Gogu’… .

 

Io:  In viața reală Ana Precup seamănă cu Aniela?

Aniela: În realitate Ana Precup e aceeaşi cu Aniela Deby. Aniela Deby nu schimbă nimic. Iar Aniela Deby gândeşte la fel ca şi Ana Precup în oricare altă circumstanţă. Mi-ar lua mult să îţi scriu istoria numelui meu, dar ambele îmi aparţin şi definesc o singură persoană. Am creat un blog, dar cred că e mai mult un brand. Deby.ro, e parte din numele meu. Asta ca să se ştie de unde provine.

Io: Pe ce subiect nu vei scrie niciodattă?

Aniela: N-am fost încă în situaţia în care să zic pass. Scriu despre tot ce simt şi cunosc, în lucrurile pe care nu le ştiu bine, nu prea îmi dau cu părerea. Dar nu am nimic prestabilit. Ce ştiu sigur e că nu aş face reclamă partidelor politice sau subiectelor ce nu inspiră încredere. Ma da’ ce-aveți cu partidele? Nu tre’ sa trăiască si oamenii din ele? Să fie cunoscuți? Adică facem reclame la prezervative dar nu si… organului? Pe principiul ăsta?

Io: Pe ce subiect ai putea scrie zeci de articole?

Aniela: Cred că aş putea scrie zeci de articole despre viaţa mea, într-o singură zi. Lucrurile care mi se întâmplă în fiecare zi. Şi cât de mult mă uimeşte răutatea oamenilor! Noroc că bunătatea altora astupă lucrurile astea. Dar la fel de frumos aş putea scrie despre bărbaţi, şi mi-ar place subiectul, însă nu ştiu prea multe amănunte despre ei. Ha-ha! Norocul lor. Du-te mă, că mi-a sărit mustaru’! Barbați? Si iubitu’ tau ştie? Vrei să te pârasc?

Io: Ai un cățel, pe Teddy. Iți plac şi alte animale? Cu oamenii cum te impaci? Hah? Parcă nu-i scrisu’ meu! Nuuu, nu-i al meu, eu nu-l fac aşa pe a . Şi nici pe m. Ce naiba m-a apucat cu asa intrebări idioate?

Aniela: Tediloi e ca şi copilul nostru. Nu avem copii. Aşa că Tediloi e bun până vom avea timp să ne apucăm de unul. La mine la Cluj, am avut o pisică, un motan şi un câine. Şi îi ţineam în apartament pe toţi trei. Clar că îmi plac animalele. Nu am probleme cu oamenii, sunt sociabilă şi am o listă de cunoştinţe imensă. Cunoştinţe reale, nicidecum virtuale. Însă am şi momente când nu-mi place un om. Nu sunt singura. Am făcut un sondaj pe tema asta. Există oameni care nu îmi plac şi dacă nu îmi plac, nu au ce căuta în viaţa mea. Da’ pe mine mă placi, nu? Adică… mă plăceai, până acum cinci minute.Si de ce ma rog n-ai timp să faci unu? Că durează câteva minute. Hai o juma’ de oră. Mai mult???

Io: Interactionezi cu alți bloggeri in viața reală?

Aniela: Da, am prieteni buni bloggeri. Şi mă pot declara bogată dacă pun pe listă câţi bloggeri am cunoscut în viaţa reală. Eu merg des la evenimente. Şi odată ce eşti activ în lumea asta, e cam greu să nu îţi faci prieteni noi. Mda, te duci la evenimente, un pişcot, o cioacă şi mult bla-bla. Da’ e interacțiune.

 

Io:  Concursurile de blogging sunt benefice? Cui si de ce?

Aniela: De curiozitate, din ce ipostază ai vrea să îţi răspund? Hihihi! Din punctul meu de vedere concursurile de blogging sunt benefice atunci când îţi doreşti să vezi cam până unde merge subiectivitatea unui client. Şi aici mă refer la concursurile la care am participat şi eu. De exemplu SuperBlog şi Orkestra. Am fost veterană la ambele, dar cele mai multe premii le-am luat de la Orkestra. Why? Because, I don’t know. Poate că la unele subiecte am scris mai bine şi tipei de la PR i-a plăcut. Maybe. Deşi Orkestra mi-a dat multe premii, eu nu mi-am făcut acolo decât un singur prieten. Însă Superblog mi-a dăruit un întreg grup. Eu îi cunoşteam pe mulţi dintre bloggeri dinainte să particip la SB, dar relaţiile noastre au fost mai bune din momentul în care ne-am întâlnit, am mâncat împreună, am băut împreună, sau am dormit împreună. De dormit… am dormit cu Aguritza. Dacă stai să faci un calcul, SB adună prieteni, pe când alte competiţii adună articole şi link-uri pentru client. E o poveste lungă. Nu îmi permit să o povestesc aşa în public. Dar pentru că ştiu că la SuperBlog te refereai, ea nu mai este o competiţie. Eu mă simt în ea ca la mine acasă. Scriu de plăcere, să ajung la gală şi să îi pot vedea pe toţi. Deci, sunt folositoare pentru bloggeri.  Mai fată, acilea mi-ai răspuns cat pentru un articol intreg. Ştii câte cuvinte ai in răspunsul asta?  226!  Sper că in viața reala nu esti la fel de vorbareață! Sau esti?  Valeeeu… o sa iasa un intreviu de 5 km. Mai contribui si io cu câteva cuvinte: pot să te pup pentru ce-ai zis de SB? Fix aceeasi părere o am!

Io:Ce părere ai de blogosfera româneasca? Există sau doar este?

Aniela: Părerea mea nu prea contează pentru blogosfera asta unde toată lumea face ce vrea şi cum vrea. Nu prea sunt tentată să mă uit în ograda altora, dar uneori se întâmplă. Cunosc bloggeri care nu sunt bloggeri. Şi dacă ar fi să mă iau după asta, mi-aş închide blogul şi m-aş duce în plm, departe cu sorcova. Dacă le ceri un beneficiu vor la schimb altul, sau dacă le zici că ceva nu e în regulă, mă iau şi mă trimit în mama. De parcă aş putea reintra la loc. Nu toţi sunt la fel. Dar blogosfera e pentru toată lumea, noi suntem cei care decidem cu cine intrăm în anturaj, cam aşa s-ar traduce pentru mine. Nu mă deranjează nimeni. Pe cine nu plac, eu nu bag în seamă. Şi Doamne, dar bine mai e! Există o blogosferă, dar pentru mine… atâta timp cât bloggerii se ceartă între ei şi se fac cu ou şi cu oţet, nu prea mai are relevanţă. Fiecare e pentru el. Foarte puţini ar da un sfat bun pentru nisa asta. Uneori ai impresia că blogosfera e plină de secrete. Deşi dacă cunosc bloggeri frumoşi şi deştepţi lucrurile nu sunt atât de rele. Mă simt norocoasă, sunt înconjurată doar de bloggerii ăia pe care îi plac. Dar sunt mulţi pe care nu i-am descoperit, încă.  Să moară Veta de nu-i dau o bere aluia care-i va fura tastatura . 221 de cuvinte!  1153 de caractere!  Renunț şi la ultima venă!

Io:  Câtă atenție acorzi cititorilor tai? Ai mulți?

Aniela: Trebuie să fii o proastă să zici că cititorii nu contează. Acum câţiva ani o aveam pe mama.Şi ziceam că atâta timp cât o am pe ea, nu mai am nevoie de nimeni. Ce prostuţă eram! Acum am câţiva, dar nu am mii de cititori pe zi. Sunt zile când am 1800, 2600, 300, 200, şi asta e în funcţie de ceea ce scriu. Dar îi înţeleg, de multe ori scriu ca nesimţita despre ce îmi place mie fără să ţin cont de ei. Mă refer aici la articole normale. Am vreo 5000 de abonaţi la blog. E foarte puţin în comparaţie cu alţii, dar eu nu am promovat chestia asta cu abonarea. S-a întâmplat pentru că au vrut ei. Aşa că dacă vreau să vorbesc despre atenţie, aş putea spune că fac tot ce pot ca să le fie bine. #doaratat ??? #doarataaat? Hm, puțini 5000, 1800, 2600… . Măi fato, io las prietenia şi te-ntreb verde-n față: vrei sa mor acilea de invidie? Fără vene am ramas, ce sa-mi mai tai? Ok… incep să-mi smulg părul din cap!

Io:  Câte articole ai in acest moment in draft?

Aniela:  Pe Deby.ro am doar 149 de articole în draft. Nu e nici mult, dar nici puţin. Sunt articole pe care am vrut cândva să le postez şi mi-am dat seama că aş face o greşeală. Sunt idei la care am să revin când nu am inspiraţie. Aha, cam âate am eu publicate! Mda, ai suficiente.

 

Io: In cât timp scrii un articol de 400 de cuvinte?

Aniela: Nu vreau să mă laud, dar dacă nu este decât despre un lucru ce mi-a plăcut mie, o să iasă de 600 de cuvinte şi îmi va lua 15 minute maxim. Cu toate editările de apoi. Nu te-aş fi crezut, sincer! Dar, cum răspunsurile la interviu au venit repede şi având in vedere consistența lor, pot să pun pariu ca aşa e, cum spui.

 

Io: Care a fost cea mai ”aglomerată” zi pe care ti-o aminteşti? Cu câte articole scrise?

Aniela: Am scris cel mai mult într-o zi 8 articole. Printre care 3 din ele de peste 2000 de cuvinte. Eu nu sunt foarte organizată, dar în haosul meu fac treaba să iasă bine. Nu mă simt stresată când e de scris ceva. Mă simt stresată la alte lucruri.  Valeeeu, şi n-ai făcut băşici la deşte?

 

Io: Advertorialele pot afecta negativ un blog? Am mai vazut undeva intrebarea asta? Sau mi-a raspuns deja?!?

Aniela: Da şi Nu. Dacă ştii cum să scrii şi despre ce, nu văd de ce i-ar deranja pe cititori că pui câte-un advertorial. Cititorii nu îs şefii mei. Îi respect, mă respectă şi atât. Ştii tu dragă, lumea e curvă în mai multe sensuri. Poţi să le faci pe plac şi să nu postezi advertoriale, dacă vor găsi conţinut mai bun ca al tău pe alte bloguri…. Vor pleca. Aşa că ce sens are să te tot strofoci dacă aia e bine sau aia nu e bine? Nu are! Efectele negative vin din partea lui Google, astea sunt mai mult detalii tehnice. Nu poţi avea doar advertoriale pe un blog. Trebuie să ai foarte mult conţinut ca să îţi permiţi totuşi să mai pui câte un advertorial printre ele. Din punctul meu de vedere, pe mine nu mă afectează cu nimic. Gândesc înainte ce şi cum să fac, că nu-s plantă! Nooo, Doamne fere, nu esti plantă. M-am convins deja că gândeşti, şi mult, şi bine. Şi de vorbit vorbesti tot aşa, şi mult şi bine.

 

Io: Eşti un blogger implinit? Hai că pe-asta o inregistrez la OSIM.!

Aniela: Mă simt un om împlinit. Cât despre blogger, nu sunt prea decisă. Vreau mai mult. Anul viitor voi trece cu siguranţă într-un alt stadiu. Şi niciodată nu e suficient. Eu încă mă consider la început. Chiar dacă am mulţi ani în online, blogosferă şi a.ş.m.d. Cu fiecare an care trece, eu evoluez în bine. Şi asta vreau să văd şi la blogul meu. Dar timpul nu am cum să îl împart, mă mulţumesc cu ce am, deşi ştiu că pot mai mult de atât.  Bravo ție!

 

Io: De ce ai acceptat interviul?

Aniela: Din interviurile de genul ăsta te cunoaşte mai multă lume. Dar n-am acceptat interviul pentru acest motiv. Îmi plac provocările şi îmi era dor să dau un interviu. Să discut mai mult despre mine. Hahaha. Mulţumesc pentru amabilitate şi poate că răspunsurile mele sunt luuungi şi prost argumentate, dar astăzi am un fengshui mai aparte. 

 

Clar am  nimerit-o intr-un fengshui  mai aparte. Mă bucur că s-a intamplat aşa. Răspunsurile sunt intr-adevar lungi, dar pot fi numite oricum numai ”neargumentate” nu. Nu-mi rămane decât să-i multumesc că şi-a rupt din timp pentru a răspunde. Şi să-i urez succes . Pe voi vă invit să-i urmăriți blogul. Pentru cei care nu o cunosc pe Aniela Deby-Ana Precup, iată o fotografie cu ea:

13624922_1067252446688477_1099422892_n

Subscribe
Notify of
guest
32 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Ethos
7 years ago

Mi-au plăcut întrebările, parcă sunt ușor mai nuanțate față de edițiile precedente. 🙂

Cât despre Aniela, îmi place că scrie advertoriale dar n-o face pe bani. Că le scrie doar când e bine-dispusă, lucru care, sunt convins, o face să le scrie foarte bine și să fie apreciată de sponsori, indiferent cine ce-o zice! Și la cum o văd eu pe Facebook, e tot timpul zâmbitoare și bine-dispusă, așa că probabil le scrie tot timpul magistral. N-am înțeles însă cum se împacă faptul că alege doar subiecte potrivite cu publicul ei dar până acum n-a zis pas niciunui subiect. 🙂

Însă dincolo de blogul Anielei, sau mai bine zis nu dincolo de el, ci prin intermediul lui, am descoperit, în articolul cu dovlecii, o fațetă neașteptată a ei, de fată deschisă și simplă, capabilă să fie impresionată de un gest făcut în numele lui Dumnezeu, lucru pentru care am început s-o apreciez.

Ana Precup
7 years ago

Auzi, de mai puneai şi restul întrebărilor… cât de lung era oare articolul? :))

Ana Precup
7 years ago
Reply to  Ethos

Ethos, vezi că am avatar. Da? :))

Ethos
7 years ago
Reply to  Ana Precup

Veni, vedi avatarus. 🙂

Adriana
7 years ago

Pot jura ca am văzut un comentariu aici. Zicea cineva ca o place pe Aniela și mai zicea ceva de un articol cu dovleci, dar tot nu ma duc sa caut articolul caci am o lene speciala, de duminica. Ce sa zic? Interesantă fată! Are idei și e preocupata de mult mai multe lucruri decat ne spune ea aici (văzut io de-a lungul timpului, deși, recunosc, de-o vreme nu mi-a mai intrat in vizor). Ce nu reiese din acest articol – și o spun pentru că mie imi ploua mereu și am corabiile scufundate de când mă știu – e faptul că ea pare mult mai veselă și haioasa decât se prezinta aici. Probabil, interviul i-a dat ceva emotii. Nu-i rau, comentatorule! Deja numărul 4 și atâtea întrebări. Deci, bifez…să trec și pe la Aniela, care, oricum s-ar numi, Ana, Aniela, Deby, jucărioară, are ….ecou. Mai ales daca ma gandesc la numărul de vizitatori pe blog 2600. Brrr, invidioasa sunt, pfui…

Adriana
7 years ago
Reply to  Adriana

..uite ca a aparut din nou comentariul. Jur ca acum un minut nu mai era. Fug pana nu dispare si al meu și trebuie sa mai scriu vreunul. Zi faină să ai!

Ana Precup
7 years ago
Reply to  Adriana

Mulţumesc, Adriana. Nu mă aşteptat să văd atâta feedback de la voi. Sincer, comentariile voastre îmi fac ziua frumoasă. Când am să fiu supărată, am să reintru să le citesc. Şi voi sunteţi minunate. Iar eu vă urmăresc, deşi stau prost cu lăsatul comentariilor. Însă am să am în vedere să las un semn. 😀

Adriana
7 years ago
Reply to  Ana Precup

…de parca noi ne-am rupt comentand. Comentam-amator cum ne trezim….in ziua aia. Te pup, Ana!

Ana Precup
7 years ago
Reply to  Adriana

Ethos, eu nu am foarte multe advertoriale pe blog. Având în vedere că am un nr. mare de articole postate, fara reclama, uneori imi permit sa postez si advertoriale. Banii in domeniul asta nu sunt mulți. Și niciodată nu mi-am supraapreciat munca. Dar de cele mai multe ori, advertorialele de pe site-urile mele vin ca bonus pentru client. Evident! Lucrez altceva pentru el, și ca să îl atrag îi bag în pachet și un advertorial. Să-ți spun ce cred colaboratorii mei despre mine? Că sunt bună! Eu n-am avut client să se plângă de ceea ce am scris. Banii nu sunt totul. Dacă am bună dispozitie pot să scriu frumos, dacă o fac pentru bani amărâți…. nu-mi iese nimic de postat. Și atunci mă motivez eu altfel.

2. În panoul din Google găsești ce fel de categorii de oameni îți citesc blogul. Ai mei sunt așa. -shophaolici, -tv-lover, -beauty, -healthy&sport, -travel, -religie și încă alte 10 categorii de genul. E blog generalist. :)) însă cu „pass”- ul, eu mă refeream la articole normale. Advertoriale despre medicamente pe care nu le-am folosit, am refuzat mai mereu. E dreptul meu. Oricum, nu vreau să fiu înțeleasă greșit.

Ethos
7 years ago
Reply to  Ana Precup

dacă ai refuzat advertoriale mincinoase, atunci e bine. apropo, de ce nu îți pui și tu un avatar? că doar scrii pe wordpress, ca noi. 🙂

Ana Precup
7 years ago
Reply to  Adriana

Mulțumesc, Adriana. La interviuri în general sunt serioasă. Când mă implic în ceva uit de amuzament. :)) Dar nu te pot contrazice. Sunt genul ăla de om, care e serios doar atunci când vrea.

Referitor la dovlecii mei, inocența poate că vine din cauză că am credință. Ține de suflet. Știam conceptul ăsta de a dărui, dar eu l-am înțeles diferit. În multe religii se numește pomană. Pentru mine însă, e doar un gest frumos.

Adriana
7 years ago
Reply to  Ana Precup

..esti adorabilă, crede-mă. Combinatiile astea intre fetita-femeie, inocenta-realism, glumă și seriozitate, m-au încântat peste măsură. Mie azi, mi-ai dat o nouă perspectivă de a privi lucrurile, pe ici-colo. Ceea ce e un plus. Succes in tot ce faci, numărul 4!

Adriana
7 years ago

..eu vad raspunsuri pe mail, nu le vad aici. De exemplu, ala in care spuneai ca trebuie sa fii mai organizata nu stiu pentru cine era, pentru mine sau Ethos? Aici nu-l vad. Mie imi plac interviurile tale, și cum ies, și de ce ies, și ce repede le duceti la capat. Sunt disperata doar de un lucru: eu nu am timp sa citesc atatia oameni, asa cum o faci tu, incat sa-mi pot face o parere. Poate de acum incolo, cu ajutorul acestor interviuri sa-mi readuci o lista in atentia mea. Te pup.

Adriana
7 years ago

..bravo tie. De aia zic eu ca nu-s blogger, ca nu stiu și nu pot sa relationez suficient cu ceilalti. Citesc ce-mi apare in cale. Cu tine, de exemplu, am o relatie de „miezul noptii”. Citit, articolul cu dovlecii. Are o inocenta fata, de admirat! Cat despre comentarii, sunt toate! Nu mai cauta! Raspunsul era pentru Ethos, ale mele sunt ici-colea. Gata, relax și lasa-ma sa te aplaud putin. Meriti. Pe curand, mai bine zis …ne vedem la miezul noptii.

Adriana
7 years ago

…ce fain, multumesc..

rudia2014
7 years ago

Dap. Aniela e un om de nota 10. Și asta am simțit-o (că era să scriu „testat-o” și ar fi fost minciună, doar nu a fost cu intenție) de vreo câteva ori.

Zău îmi plac interviurile astea! :-)))

rudia2014
7 years ago

😉

Ana Precup
7 years ago
Reply to  rudia2014

Zău! Pot spune acelaşi lucru despre tine oricând!

rudia2014
7 years ago
Reply to  Ana Precup

Pfuai! Încă nu! Dar să sperăm că ajung și acolo! 😉 <3

Maria-Aguriţa Ignat
7 years ago

O ador pe Aniela din prima zi cand am cunoscut-o virtual dar si in „real life”. A fost ca un lipici pe suflet! Un om deosebit de frumos si este acolo oricand ai nevoie <3

Ana Precup
7 years ago

Pe Teddy nu i l-am arătat. Ăla e doar al tău. :))

Ana Precup
7 years ago

Aguriţo, tu vorbeşti? Oi fi eu lipici pe suflet, dar tu eşti miere, draga mea. Dulce şi zâmbitoare, indiferent cu cine iei contact. Eşti deosebită, iar eu pot să spun asta cu mâna pe inimă. 🙂

Maria-Aguriţa Ignat
7 years ago
Reply to  Ana Precup

:* :* Love you, Ano!