Amuzant ? Nu!

2014Limba romana

,Catalina a avut tupeul să-l refuze pe Luceafăr”
,,Luceafarul, dornic de răzbunare, îi prinde pe cei doi îndrăgostiţi şi îi învăluie în ura pe care acesta a cuprins-o fiind trădat de Cătălina”
,,Eminescu e cel mai mare romancier din literatura română, având poezii precum: Luceafărul…”
,,Trăind în cercul vostru strâmb…”
Alt elev a încercat să descifreze sensul poeziei ,,Floare albastră”: ,,Fineţea petalelor şi firavitatea florii reprezintă cât de delicate sunt femeile şi că trebuie umblat cu grijă când le ţinem în palme”
La primul subiect, unde au avut de explicat folosirea cratimei în secvenţa ,,câte-o”, doi elevi au scris: ,,rolul cratimei face o pauză între ,,câte” şi numărul hârtiilor ,,rolul cratimei este de a evita iadul”
La cerinţa unde aveau de scris despre caracteristicile genului epic, un elev este de părere că ,,cele 2 trăsături ale genului epic sunt: oasele dureroase, personaje şi epitetul ,,soarele rece”. Iar la textul argumentativ despre stilul de viaţă sănătos, e bine să ştim că ,majoritatea fructelor nu se consumă împreună cu legume, din cauza acidităţilor conţinute de către amândouă”.

Sursa: Adevarul.ro

2013-Limba romana

* “Poetul avea o fixaţia pe poza lui Ann pentru că atuncea, în vechime nu era Facebook ca să vadă toate panaramele dezbrăcate pe toţi pereţi. Şî ea perversa o lăsat poza ei în vitrină la foto pe unde ştia că trece poetul”

* “Se uita cu jenă la poza capului iubitei lui din vitrină la fotograf că făceau mişto băieţii de la terasă de iel. Fotografia avea buzele surâzătoare. Ia lăsat-o iubita lui ca atunci când este plecat cu treabă, el să nu uite de faţa ei”

*“Ann avea nişte trăsături de gen epic. Era epică. Sebastian era mai puţin epic deşi avea potenţial întrucât îi plăceau pozele, dar e mai mult curentul liric”

* “Jurnalul e mai puţin bun când la 16 ani mama găseşte scrise lucruri personale, că am luat bătaie s-au de ce fete îmi place”

* “Eminescu minţea în poezi cu viziunea lui despre lume cu iubire, cu sentiment, cu pus de suflet în relaţiea ce nu era el, nu era adevărat că am văzut şi la televizor că mergea și prin locuri necurate și că a murit de sifilis”

* “Cătălin Botezatu este un model în viaţă pentru orice fiinţă pentru că el ia fete din viaţa reală şi le duce şi le îmbracă la Bucureşti şi pe unele chiar mai adânc în Europa”

* “Pe lângă modelul meu în viaţă eu am şi modele în viaţă, care sunt animatoare, cu care mă înţeleg bine, cu unele merg chiar la ştrand, când nu sunt obosite noaptea după dans. Au o viață bună, deci așa vreau să ajung și eu ”

Sesiunea de toamna 2013:

„Ion Sclavici a scris Budulea Taichi si nu vreau sa intru in detalii, ca nu stiu subiectul. Miati facut o surpriza cu subiectu asta”.

„Comunicarea in echipa nu e cand cel mai tare antrenor Reghecumf da ordin ceva si pe stadion fuge aia amboulea. Vorba ceia: Daca comunicare nu e ce dracu e?”

„Scrisoarea pierduta era a lui Joiana, combinata cu un politician ciumete ce avea politia la buton. El a trimis mascatii sa-i rupa cu cafteala pe aia de-au rapit scrisoarea si onoarea din Joiana. Scrisoarea s-a gasit dar onoarea a ramas nerecuperata”.

„Ieu cred ca Harapalb ii o comedie ca cine mai crede ca ursu din padure are salati cand sa stie ca ursii coboara sa manance la tomberoane si sa se joace cu turistii”.

„Dimensiunea temporala e atunci cand nu simti cum zboara timpul. Lu Gigi Becali timpul ii zboara incet cai la bulau, mie imi zboara rapid ca uite ca sa si dus vara asta si incep ploile”.

„Comunicarea este sufletul scandalului. Basescu ii da numa comunicate in gura lu Ponta”.

Sursa:Realitatea.net

2012-Limba romana

„Mircea cel Mare, care prima dată a fost bătrân, stă la un discurs cu Baiazid. Acesta îl primeşte politicos, dar cu obraznicie, şi-l face în tot felul, ca pe o albie de porci”
„Mircea cel Bătrân a fost înmormântat la Cozia, împreună cu umbra sa”
„Dintre cele cinci scrisori trimise de Eminescu, prima este considerată a treia”
„Mulţimile de boieri exploatatori îşi ţineau banii numerar în pungi. Haiducii îi atacau şi îi uşurau de bani în toate baladele”
„Balada e o specie a liricii populare inventată de Ciprian Porumbescu”.
„Luceafarul e cea mai lungă poezie românească şi din lume, deşi nu s-a hotărât exact câte strofe are”
„Ce poate fi mai frumos ca o floare albastră? Aşa i-a venit poetului ideea să scrie despre iubirea lui cu o floare care nu creşte pe toate drumurile”.
Sursa:Gandul.info

Subscribe
Notify of
guest
6 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Vali Crintea
9 years ago

Dureros de amuzant. Culmea e ca nu se repeta perlele. Deci exista imaginatie nemarginita

racoltapetru6
9 years ago

Eu recomand să râdem, că ne face mai mult bine decât să plângem pentru prostia detectată! Să ne gândim la sfertul plin din pahar și la cei care au luat note mari, unii chiar de 10!

Mishuk
9 years ago

eu unul… nu pot să cred… știu că mulți sunt proști…adică idioți…sau na, nu găsesc termenul… dar ceva e necurat la mijloc… părerea mea e că, din nevoia de știri, rating, senzațional… etc… presa inventează multe ”perle”… și pe deasupra cum spune o veche zicală românească: râde ciob de oală spartă… la modul că toți ”jurnaliștii” ce reperezintă presă online sunt din categoria celor cu perle. un singur exemplu: coleg de grupă la jurnalism, (a luat bacul la a 3-a încercare) se laudă în fața profului de Cultură și civilizație: ”eu la una din sesiuni am avut Iona… dar am crezut că au greșit ăia când au imprimat subiectul și am scris despre Ion… nimeni din clasă nu auzise de Iona” – citat cu aproximație. colegul termină jurnalismul curând… e președinte la tineretul unui pardtid politic… deci… ăsta e viitorul…. țării…