Postată pe Reddit de fratele tinerei a cărei identitate nu a fost dezvăluită, povestea este înduioşătoare şi un exemplu despre cum pot depăşi doi oameni barierele de origini, vârstă, statut şi împrejurări. Tony, un fost membru al forţelor armate care a ajuns să trăiască sub cerul liber, obişnuia să stea în apropiere de locul în care tânăra lucra. Văzându-se aproape zi de zi, au ajuns să se salute, apoi să vorbească mai mult şi, în final, au devenit foarte buni prieteni. “În unele zile luam prânzul împreună. Tony îmi povestea despre aventurile lui din armată, despre cei dragi şi despre cine ar fi vrut el să câştige Super Bowl. Eu îi povesteam lui Tony despre problemele mele, despre cei dragi şi nu mă interesa deloc cine câştigă Super Bow”, povesteşte în scris fata, pe Internet. Cu timpul, relaţia lor a devenit şi mai puternică. Aveau din ce în ce mai multă încredere unul în celălalt şi vorbeau deschis despre problemele şi temerile lor. “Luna trecută a fost una dintre cele mai grele luni din viaţa mea. Tony era acolo pentru mine, mă asculta în fiecare zi şi mă încuraja să merg mai departe, să-mi realizez ambiţiile şi visurile”, dezvăluie tânăra. Gestul care a luminat-o Într-o zi, în timp ce mergea pe stradă cu căştile în urechi ascultând muzică, a simţit o mână atingându-i umărul. Când s-a întors, l-a văzut pe Tony spunându-i că are ceva special pentru ea. A băgat mâna în buzunar şi a scos un ceas vechi, cu luneta spartă, pe care i l-a pus în palmă. “Nu e mare lucru, dar am vrut să ştii că tu ai făcut pentru mine ceea ce nu ar fi făcut mulţi alţii, doar pentru faptul că îmi eşti prietenă”, i-a spus Tony fetei. Ea a izbucnit în lacrimi în acel moment, dându-şi seama că, uneori, când faci ceva pentru cineva mai puţin norocos decât tine, primeşti înapoi nu mult, ci infinit mai mult decât ai oferit”. După toate acestea, fata şi-a scris povestea ca să afle şi alţii despre experienţa ei. Povestea a făcut senzaţie pe Internet.    Sursa: rtv.net    Foto ;Daily Mail

Poate povestea nu e reala ,sau e spusa doar pe jumatate.Poate e putin romantata ,asa,in stil hollywoodian . Ce ma enerveaza pe mine la ora asta e ca , desi nu e singurul caz pe care l-am auzit/vazut , presa si cititorii ,si de la ei si de la noi ,nu fac decat sa se mire. Ca si cand ar fi nefiresc ca doi oameni sa se imprieteneasca. Ca si cand nu s-ar cuveni ca un om care doarme in casa lui sa vorbeasca sau sa raspunda unuia care doarme pe strazi. Ca si cand faptul ca nu are o casa a lui il  face mai putin demn de a avea prieteni care au case .Ne miram din ce in ce mai mult cand descoperim la semenii nostrii cate o dara de umanitate. Demnitatea a ajuns sa se masoare in numarul de camere detinute ,in numarul cailor putere al masinilor conduse si in hainele de marca purtate iar omenia se limiteaza la a da un covrig de pomana unui cersetor profesionist .Ocolim oamenii strazii ca si cum ar fi leprosi , desi fiecare din noi,la vreo cotitura a vietii, am putea ajunge in strada,langa ei. Iarna a venit de cateva zile.Sunt mii de oameni pe strazile Romaniei. Ajunsi acolo cu sau fara voia lor; multi dintre ei sunt copii si batrani , pentru care frigul  va fi fatal. Iar noi nu incetam sa ne minunam ca o prietenie dintre un om care ARE CEVA si un altul care N-ARE NIMIC este posibila. De-aia America e tara tuturor posibilitatilor: la ei se poate. La noi nu ,suntem  inca ramasi cu gura cascata de mirare. Dupa ce ne va  trece mirarea si-o sa ne dam seama ca  si o varba buna poate ajuta un om aflat in dificultate, o sa se poata si la noi.